G4Media.ro

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede eliberarea online a cazierului judiciar

Foto: Pixabay.com

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede eliberarea online a cazierului judiciar

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea pentru completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar care simplifică procedura eliberării acestui document, propunându-se ca şi eliberarea actului, nu doar depunerea cererii de eliberare, să fie făcută în formă electronică, transmite News.ro.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.28 din Legea nr.290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu două noi alineate, alin.(31) şi (32). Noutatea reglementării vizează creşterea operativităţii în obţinerea certificatului de cazier judiciar, în sensul simplificării acestei proceduri, propunându-se ca şi eliberarea actului, nu doar depunerea cererii de eliberare, să fie făcută în formă electronică.

George Cristian Tuţă, deputat PNL, afirma la votul din Camera Deputaţilor că prin proiectul de lege, cazierul judiciar va putea fi obţinut de acasă, fiind ”un gest de normalitate pentru cei peste două milioane de români din ţară şi din străinătate care nu vor mai trebui să aglomereze drumurile şi secţiile de poliţie”.

”O veste bună este şi pentru lucrătorii din Ministerul de Interne, care nu vor mai avea cozi la ghişee între 8.00 şi 12.00 şi între 14.00 şi 16.00, aşa cum este cel mai întâlnit program. Sunt convins că specialiştii din Ministerul Digitalizării şi cei din Ministerul de Interne vor găsi cea mai rapidă şi convenabilă soluţie pentru ca cetăţenii români să poată obţină acest document şi, cum înţelegeam de la domnul ministru mai devreme, din ianuarie, pe Ghişeul.ro… februarie, de la începutul anului, vom găsi acest document disponibil”, mai spunea Tuţă.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Acuma hoții eliberați de el din pușcărie pot să obțină cazierele spălate curat fără să stea la rând.

  2. Hai ca mai e puțin si votam online… e inuman sa tii reprezentantii partidelor in sectiile de votare de la 6 dimineața pîna la 6 dimineata pentru 100 de euro multiplicat cu aproape 1 milion de persoane