G4Media.ro

Klaus Iohannis: Alegerile locale în septembrie se pot organiza. Dacă respectăm aceste…

Klaus Iohannis: Alegerile locale în septembrie se pot organiza. Dacă respectăm aceste reguli simple, masca, distanța, putem să mergem să alegem autoritățile locale / Dacă situația se înrăutățește putem să revenim la măsuri mai restrictive

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că alegerile locale în septembrie se pot organiza. ”Dacă respectăm aceste reguli simple, masca, distanța, putem să mergem să alegem autoritățile locale. Nu evenimentul este problematic, ci campania. Cu siguranță campaniile electorale vor fi supuse unor reguli foarte stricte. Vom avea campanii pe mediul online, pe TV etc”, a declarat șeful statului. El a subliniat că procesul de votare în sine se poate organiza dacă se respectă toate normele.

Întrebat despre o posibilă instaurare a stării de urgență, șeful statului a precizat că ”dacă situația se înrăutățește și nu găsim altă cale, putem să revenim la măsuri mai restrictive”.

Redăm mai jos cele mai importante declarații

”Aproape 45 de mii de teste au fost prelucrate în ultimele zile, ceea ce este foarte notabil. În afară de aceste prelucrări de teste, care sunt acțiuni de rutină se face cercetare și se pregătește și producție de diferite materiale.

Este evident că trebuie să vorbim și despre pandemie, despre COVID 19. Azi e o zi tristă, avem număr record de persoane găsite cu noul coronavirus, peste 550 de persoane detectate de ieri până azi.

Câteva remarci: dragi români, suntem iată deja din martie în plină epidemie, în plină pandemie, și pot să spun că până acum câteva săptămâni lucrurile au mers destul de bine.

Am trecut prin starea de urgență și am reușit să ținem evoluția sub control. Lucrurile din păcate nu au evoluat așa cum ne-am fi dorit cu toții. Revin la ce am mai spus, răspunderea în acest moment este partajată între autorități și cetățeni. A fost o perioadă foarte dificilă și ar fi păcat să dăm cu piciorul la rezultatele bune.

Măsurile sunt foarte simple: masca, distanța și evident spălat pe mâini. Pe de altă parte, trebuie să fim atenți la ce ne spun unii și alții. În loc să fim toți de aceeași parte, politicienii să sprijine guvernul, vedem că sunt politicieni care vor să exploateze electoral această pandemie.

Este o cale eronată. Suntem într-o situație foarte complicată. Este momentul să lăsăm divergențele politice și să ne concentrăm pe soluții. Solicit parlamentului să ia în dezbatere în regim de urgență legea care clarifică carantina și izolarea pentru a reda autorităților acest instrument.

Nu este momentul să disperăm, dar nici să lăsăm garda jos. Haideți să facem un efort să continuăm. Nu lăsați garda jos, este în joc viața voastră și viața celor dragi vouă. Nu vorbim de politică, ci de o boală care a rămas în societate. Să nu ne imaginăm că virusul dispare dacă cineva dă o lege sau un act administrativ.

Noi avem cel mai important instrument să ne protejăm, conștiința noastră. Dacă respectăm normele, avem o șansă bună să trecem mai departe și cu cât mai puține persoane decedate. Să nu ne imaginăm că, dacă este vară și plecăm la munte sau la mare, scăpăm de virus. Din păcate, virusul merge cu noi și la mare și la munte.

Haideți să respectăm indicațiile specialiștilor, să facem aceste lucruri simple pentru a putea trece cu bine de această perioadă dificilă.

Riscăm să ne îmbolnăvim, asta e mult mai grav decât starea de urgență sau de alertă. Cu toții ne dorim să reluăm viața normală. Cred că va mai dura până când ne putem relua viața normală.

Dacă vrem să ne și mișcăm, să funcționeze economia, să mergem la mare sau la munte, trebuie să respectăm aceste norme. Rolul  autorităților este să emită normele, rolul spitalelor să trateze bolnavii, rolul nostru este să nu ajungem la spital, este o boală foarte periculoasă.

Se impune accelerarea procedurilor parlamentare pentru a avea o lege în vigoare. Legislația este slabă, așa am găsit-o. Rolul nostru este să găsim soluții pentru a face o lege eficentă, aplicabilă și da, constituțională.

După părerea mea, alegerile locale în septembrie se pot organiza. Dacă respectăm aceste reguli simple, masca, distanța, putem să mergem să alegem autoritățile locale. Nu evenimentul este problematic, ci campania. Cu siguranță campaniile electorale vor fi supuse unor reguli foarte stricte. Vom avea campanii pe mediul online, pe TV etc.

Procesul de votare în sine se poate organiza dacă se respectă toate normele.

Întrebat despre o posibilă instaurare a stării de urgență: Dacă situația se înrăutățește și nu găsim altă cale, putem să revenim la măsuri mai restrictive. Nu îmi doresc acest lucru, haideți să respecăm normele în vigoare
(Despre eventuale noi măsuri de relaxare): E clar că în acest moment, cu creșterea cazurilor, e destul de greu de imaginat cum ar arăta o nouă fază de relaxare

Nu îmi doresc să reintroducem restricții, dar dacă numărul crește, probabil Comitetul Național va propune noi măsuri restrictive”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Mda, o zi trista si un presedinte si mai trist care este disperat sa organizeze alegeri in toamna de dragul voturilor pentru limberalii lui.

    • Interesant ! Sugestiv ! In declaratia sa care a durat circa 5-7 minute nu a pronuntat o data macar cuvantul PSD !

      PS. La fel, raspunzand intrebarilor jurnalistilor nu a facut nicio referire expresa la PSD !
      Mai sa fie! ! :))))))

    • Nu , pt ca trebuie schimbati multi din functii daia trebuie

    • Pe zi ce trece ma gandesc mai mult ca merita chiar sacrificiul sa se faca un efort pentru anticipate in februarie martie.
      Adevarata catastrofa a fost sa se incropeasca un guvern de conjunctura, sabotat permanent de o opozitie care are in realitate majoritatea si care nu are alta preocupare decat sa decredibilizeze guvernul prin orice mijloace si cu orice pret in timp ce „aliatii” isi fac si ei campanie criticand si cand e cazul si cand nu, masurile guvernului – bune sau rele trebuie gasit mereu ceva de criticat ca sa nu ne uite lumea – din moment ce nu au nicio raspundere fiind in minoritate oricum.
      Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. Daca psd pierdea majoritatea in parlament alta structura ar fi avut guvernul, alta responsabilitatea si altfel s-ar fi vazut si partidele care acum doar comenteaza dar de fapt nu se baga…
      Altfel ar fi comentat usrplus din pozitia de partener la guvernare…
      Altfel s-ar fi vazut actiunile psd de sabotare a masurilor de criza luate de guvern … daca ar mai fi avut aplomb sa mai ridice glas…

  2. Cu mult bun simt, cu o intelegere totala asupra fenomenului , cu un discurs coerent si total diferit de exprimarile prostesti ale unora , cu o gindire ,de mai bine ,ce atrage intreaga natiune in modul presedintelui de a fi , cu foarte mult respect pentru cetatenii ce aplica regulile si usor sarcastic si dezaprobator fata de ceilalti . Cu constatarea cum ca acesta criza nu trebuie sa fie privita politic si cu indemnul exprimat , doar fata de unele persoane (si politice ),de a nu duce in derizoriu acesta catastrofa – nicicind gindita -de nimeni la modul serios . Felicitari .

    • Eram convins ca imediat vii cu osanalele! Ai rămas defect de pe timpul lui Ceao!

    • Nu poti face diferenta intre osanale si prezentarea unui adevar ,cit despre siguranta vezi pune-o la prohap .

  3. S-a incercat in Serbia si nu s-a putut… Nu stiu gasiti masuri mai cu cap, eventual lockdown doar pe localitatile unde exista focare de infectie. Nu cred ca vor mai face un lockdown pana la alegeri. Astia nu inteleg ca nu toti pot sa traiasca intr-un regim gen cazarma, puscarie sau corturi in desert.

  4. Pai si Parlamentarele, cand ?

    • S-ar putea desfiinta parlamentul”tempoar”. Facem alegeri daca trece covidul ca toti fura unii de la tineri altii de la pensionari, iar sistemul seamana pe zi ce trece a feudalism.

  5. „Deciziile CCR sunt obligatorii”, a zis Iohannis. Pai cum, bai frate, ca Lucovid facea zilele trecute apel la romani sa nu respecte deciziile CCR

    • Eeei și tu acum! A exagerat și Orban puțin, sa dea satisfacție electoratului blocat în PNL!

  6. Dacă și cu Parcă, doi criminali ordinari.

  7. S-a cam plictisit Boss de guvernul lui!!!Oare de ce???