G4Media.ro

Klaus Iohannis: După ani de guvernare social-democrată, România e prima la sărăcie…

Klaus Iohannis: După ani de guvernare social-democrată, România e prima la sărăcie și ultima la ocrotirea persoanelor vulnerabile din UE

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a prezentat, duminică, programul prezidenţial pentru un nou mandat, context în care a criticat guvernarea PSD, arătând că România este prima ţară la capitolul sărăcie şi ultima la ocrotirea persoanelor vulnerabile din Uniunea Europeană, transmite Agerpres.ro.

„După ani de guvernare social-democrată, ţara noastră, din păcate, este încă prima la sărăcie şi ultima la ocrotirea persoanelor vulnerabile dintre toate statele Uniunii Europene. Trist. Prin actualele politici defectuoase, autorităţile nu corectează dezechilibrele şi nici nu dau încredere cetăţenilor că sistemul de pensii sau cel de asistenţă socială sunt echitabile şi sustenabile pe termen lung. Această situaţie nu mai poate continua. Avem nevoie de o viziune pe termen lung, care să cuprindă soluţii şi măsuri reale de sprijin pentru toate categoriile sociale, inclusiv în ceea ce priveşte natalitatea, pensionarea sau inserţia pe piaţa muncii”, a spus Iohannis, la evenimentul de prezentare a proiectului său pentru ţară „Împreună pentru România normală”.

El a susţinut că guvernarea PSD a neglijat investiţiile în infrastructura de transport, în şcoli şi spitale. În plus, şeful statului a menţionat că o mare parte din creşterile de venituri s-a dus în importuri, deficite comerciale, dobânzi şi inflaţie record.

„De la bun început a fost limpede că direcţia politicilor economice ale PSD este greşită. Acum se impun măsuri eficiente privind responsabilitatea fiscală, stabilitatea financiară, îmbunătăţirea colectării veniturilor la buget şi o administrare fiscală eficientă. Consolidarea finanţelor publice este imperativă pentru susţinerea investiţiilor, iar cheltuielile cu salariile, pensiile şi asistenţă socială trebuie asigurate cu prioritate. România are nevoie de eficienţă şi etică nu doar în actul guvernării, ci şi în sfera afacerilor”, a arătat Iohannis.

Şeful statului a subliniat că România are nevoie de investiţii în infrastructură, în special cea de transport.

„Din păcate, şi în această privinţă stăm foarte prost în rândul statelor Uniunii Europene, pentru toate tipurile de transport: rutier, feroviar, maritim sau aerian. Iar PSD ştie bine de ce – pentru că au dorit să ţină avioanele la sol şi promisiunile în aer!”, a spus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a afirmat că industria auto, sectorul IT, sectorul energetic, agricultura sau turismul constituie „veritabile surse de avantaje competitive”.

„Sectorul energetic dispune de certe avantaje competitive, de unde şi ambiţia României de a deveni hub energetic regional. Din păcate, însă, prin măsurile hazardate şi intempestive ale guvernării PSD, România risipeşte resurse energetice. În loc să avem politici de combatere a sărăciei energetice şi legi privind protejarea consumatorilor vulnerabili, românii suportă, în guvernarea PSD, preţuri record la gaze şi la electricitate. În agricultură, este esenţial să ieşim din cercul vicios prin care exportăm cereale şi materii prime, dar importăm foarte multe alimente. Iar pesta porcină şi managementul defectuos exercitat de PSD, cu consecinţe dramatice asupra zootehniei româneşti, arată cum nu trebuie guvernat în agricultura. Fermierii României au nevoie de soluţii inteligente, adaptate unei agriculturi moderne”, a completat el.

El a arătat că „România normală” este ţara în care statul se află în slujba cetăţeanului şi a pledat pentru un amplu proces de audit a instituţiilor statului.

„O administraţie modernă, în spirit european, înseamnă o administraţie în slujba cetăţeanului, care profesionişti responsabili răspund nevoilor societăţii, după guvernarea dezastruoasă a PSD care a afectat însăşi funcţionalitatea statului. Trebuie să refacem credibilitatea instituţiilor statului, pentru ca cetăţenii să-şi recapete încrederea şi să se simtă în siguranţă. Pentru aceasta, instituţiile statului trebuie supuse unui amplu proces de audit obiectiv şi profesionist. Trebuie să reaşezăm administraţia publică pe fundamente corecte, prin standarde etice şi de integritate, pe bază de merit şi performanţă”, a afirmat Iohannis.

El a susţinut că ]n România legea trebuie să fie egală pentru toţi.

„Nimeni nu ar trebui să se pună mai presus de lege, pentru a scăpa de răspundere. Justiţia independentă este garanţia funcţionării democraţiei, a respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale, este garanţia modernităţii României. Am fost şi voi rămâne un susţinător ferm al luptei împotriva corupţiei şi al creerii unei culturi a integrităţii în guvernare”, a spus Iohannis.

El a subliniat că actuala legislaţie trebuie supusă unui amplu proces de revizuire, astfel încât „statul să nu mai fie blocat în hăţişurile legislaţiei”. De asemenea, şeful statului a pledat pentru educaţie, sănătate şi solidaritate. În acest context, şeful statului a precizat că proiectul „România educată” va fi continuat.

„Am încredere că vom avea curând o strategie coerentă, pentru a lăsa în urmă definitiv haosul legislativ al ultimilor ani şi pentru a evita ca acei politicieni care fac schimbări doar de dragul schimbării să înceteze să se mai joace cu educaţia copiilor din România”, a spus Iohannis.

În ceea ce priveşte UE, el a menţionat că va susţine în continuare promovarea valorilor europene, consolidarea Pieţei Unice şi susţinerea politicii de extindere. De asemenea, şeful statului a indicat că cei trei piloni ai politicii externe rămân: Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, creşterea rolului României în Uniunea Europeană şi în NATO, mai transmite Agerpres.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Da, PNL n-a fost niciodata la guvernare impreuna cu PSD (Ponta), din 2012 si se numea USL.

    Asta nu s-a intamplat, cand furati cot la cot.

  2. Exact cum spune presedintele.
    Sper sa castige Iohannis din primul tur:Am mare incredere in actualul presedinte.

  3. Acest klauSS , care toata viata lui a fost un bugetar HYPERIMBUIBAT , are tupeul sa se erijeze in exponent al doctrinei liberale , ceea ce este impotriva naturii . Ce crezare poti sa acorzi unei slugi obediente a celui de al 4-lea REICH , sustinut de securisti .