G4Media.ro

Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe jurnalistul Mihai Creangă, fost redactor-șef al…

Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe jurnalistul Mihai Creangă, fost redactor-șef al ”României Libere”

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, decretul de decorare post-mortem a ziaristului Mihai Creangă cu Ordinul ”Pentru Merit” în grad de Cavaler.

”În semn de recunoştinţă şi apreciere pentru contribuţia esenţială adusă la apărarea libertăţii presei şi la promovarea principiilor democraţiei, precum şi pentru abnegaţia cu care s-a opus abuzurilor regimului comunist, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler ziaristului Mihai Creangă”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Mihai Creangă, fost redactor-șef al ziarului „România Liberă”, a murit de Crăciun, la vârsta de 77 ani. Jurnalistul a fost arestat mai mult de trei luni în 1989 pentru că, împreună cu un grup de disidenți, a vrut să tipărească un ziar clandestin pentru a se opune dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, scrie Libertatea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Pamflet
    Sa recapitulam:
    ,,Romania libera” di anii 90 era sustinuta si sustinea pe:
    Emil constantinscu
    Mugur ciuvica
    Victor ciorbea
    Tariceanu
    Ciutacu
    Mungiu phippidi
    si alti luptator PROPESEDISTO COMUNISTI imbracati in haina de oaie.
    RUSINE kLAUS. iOHANNIS

    • Habar nu ai postacule!
      Esti cu heroină in nas si respecti ordinele celor ce te plătesc?

  2. Reversul democrației: ce să-i faci, orice imbecil își poate arunca dejecțiile la „Comentarii”, nu-l oprește nimeni. (Presupun că G4 are prea puțini oameni pentru a-și permite să filtreze comentariile și a împiedica rubrica să devină, cum am mai spus, precum pereții unei latrine publice.)
    Mihai Creangă a fost un ziarist remarcabil și un om deosebit. Păcat că se uită așa de repede. Alături de Petre Mihai Băcanu și de Anton Uncu, a ținut piept, împreună cu o echipă întreagă de oameni minunați, asalturilor împotriva democrației în anii ’90, când „România liberă” era — spre deosebire de ce a ajuns astăzi — cam singurul cotidian de mare tiraj rămas pe baricade, într-o vreme când securiștii și slujbașii clicii lui Ion Iliescu „munceau” din greu, și aveau și resurse infinit mai mari, pentru ca în România regimul să nu depășească stadiul de perestroika. Să nu uităm nici încercarea temerară a celor trei, împreună cu Ștefan Niculescu Maier, de a scoate, înainte de Decembrie ’89, o ediție clandestină a „României libere”, împotriva regimului ceaușist. Și tot Mihai Creangă a fost, la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, și șeful „Aldinelor”, acel admirabil supliment al ziarului, atât de gustat de cititorii care căutau și altceva decât simple știri.

    • Stai, că s-a simțit atins postacul ABC când ai zis de ”securiștii și slujbașii clicii lui Ion Iliescu” dintre care face parte. Iată cum procedează trolul, în cel mai pur stil kaghebist, așa cum a învățat de la securiștii criminalului Vlad Iulian care au omorât oameni nevinovați în 1989: menționează numele unor indivizi compromiși, infiltrați, colaboratori și alte unelte ale securității care au avut o legatură mai mică sau mai mare cu publicația ”România liberă” și aruncă zoaiele lor peste tot ce a însemnat fenomenul ”România liberă” . Asta cu scopul de a compromite lupta onestă, dreaptă, plină de riscuri și de a-i compromite, prin asocierea forțată și neavenită cu niște rebuturi umane, pe adevărații luptători împotriva comunismului și a Securității criminale care l-a apărat pe Ceaușescu până în ultima clipă, după care a fraternizat cu clica kaghebista a lui Ion Iliescu pentru a-și perpetua influența. Bineînțeles, postacul auto-declarat ”anti comunist” și ” anti pesedist” ABC nu pierde ocazia să îl amestece și pe Iohannis în povestea diversionistă cu ”institutele” pe care știe că nu Iohannis le poate desființa pentru că nu el le-a creat. Nu e de mirare că-l amestecă, din moment ce Iohannis este coniderat de securiști cel mai mare dușman din acest moment al mafiei PRO-PSD-ALDE, în al cărei trup viețiuește Securitatea ceaușistă, pentru că a fost singurul care a reușit să dea de pâmânt cu Mafia, așa că este o mare amenințare pentru interlopi și asta se vede din postările trolilor securiști.

    • @Paul Tumanian: nu este reversul democratiei, este chiar democratia insasi! Suna cunoscut „Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine”?

      Fiecare trebuie sa fie liber sa spuna orice ar crede (cat timp respecta regulile unei discutii civilizate). Daca spune prostii, se face singur de râs, nu trebuie vreo alta penalizare sau interdictie.

      In opozitie cu asta, in regimurile dictatoriale nu se accepta sa se spuna decat „ce e pe linie cu adevarul partidului” (nu conteaza ca linia aia merge in zig-zag).

      Ce nu ar trebui acceptat pe forumuri, la comentarii, nu sunt opiniile comentatorilor (oricat de ridicol de ignoranti sau, din contra, de informati ar fi ei), ci textele produse de boți (gen Bad@), pentru ca desi inteligenta artificiala da rezultate interesante, textul respectiv apartine unui program, nu unei persoane. Iar personalitatea programatoarei bot-ului nu se transfera codului, oricat de sufletista ar fi ea.

      Acum, ca @ABC sau @Paul Tumanian are dreptate, pare ca este usor de stabilit, pentru ca ambii faceti asertiuni factuale, ce pot fi, in principiu, verificate. Ramane ca fiecare cititor (mai putin boții) sa socoteasca pentru el cine credibil si cine nu.

      Dezbaterea si filtrarea informatiilor fac parte din democratie, si trebuie profesate, pentru ca, cum zicea cineva democratia e ca un muschi – trebuie exersata continuu”.

    • În schimb, ce ” ar trebui acceptat pe forumuri, la comentarii” sunt ” textele produse de boți” gen sanitarul ” pentru ca desi inteligenta artificiala da rezultate interesante”, securiștii au rămas la stadiul la care scriu de pe mai multe fantoșe ca să pară diferiți, deși ” textul respectiv apartine unei singure persoane”: ba e sanitar, ba e pamfletar ABC, ba dascăl. Îl trădează exprimarea, așezarea în pagina, modul insidios în care vrea să manipuleze. Oricum, ”se face singur de râs” pentru că ”spune prostii”, cum e asta cu boții ” nu trebuie vreo alta penalizare sau interdictie”. Ca la coprocultură, ”suna cunoscut”? Atunci sanitarul nu aveaa greață să dialogheze cu un bot, pentru că avea senzația, în autosuficiența lui de sfertodoct ceva mai răsărit decât ceilalți boți securiști, că îi va ieși faza cu ”linia” care ”merge in zig-zag”, Ete că nu i-a ”mers”. După care au urmat celelate ”metode specifice” cunoscute și aplicate de urmașii tătucului Vlad Iulian: înjurăturile (cu ”respectarea regulilor unei discutii civilizate,” evident), amenințările tipice ”personalității” lor complexe de călăi, jignirile din suflețelul negru de securist ”neprogramat”, catalogarea drept nebun, furtul identității, spargerea serverului și publicarea adresei de mail pe site. Asta pentru că ” fiecare trebuie sa fie liber sa spuna orice ar crede” cât timp ” pe linie cu adevarul partidului”, așa, cum le place lor, securiștilor, să se ca ” in regimurile dictatoriale”, unde se simt importanți și puternici. Văzând că nu ține,din disperare de cauză, a inventat acum tâmpenia asta cu ”boții”, de care râd de se crăcănează până și copii de clasa a IV a, în stilul lor securist, bineînțeles, de a-și ”exersa mușchiul” și de a-și acuza adversarii de metodele pe care le folosesc ei după ce au dat chix ”continuu” cu ”dezabaterea si filtrarea informatiilor”.
      Dar hai să vedem, nenea bot, după ”verificarea aserțiunilor factuale”, care e ”in principiu”, părerea mata de ”cititor” care nu e ”bot”, ”cine e credibil si cine nu”?. Sau nu te mai simți ”liber spui ce crezi”, că de când a pierdut Mafia securistă din putere, ți se pare că e ”regim dictatorial”?

  3. Pamflet
    Imi cer scuze ca am uitat de :
    -Marian munteanu
    -Marius ghilezean sau cum il cheama pe regalistul ala anti european si anti ametican
    -Radu duda si margareta ( de la asa zisa familie regala care nu are drept de mostenire a coroanei potrivit niciunei constitutii)
    -Varujan vozganian
    -Varujan pambuccian
    -Conducerea udmr in ansamblu
    Toti pe care ii stiu din ceea ce se chema odata partea progresista a politicii romanesti, erau defapt ultra comunisti care nu au ajuns la putere din cauza lui iliescu, iar cand au ajuns si-au dat arama pe fața.
    Iar kLAUS iOHANNIS in care ne-am pus atatea sperante, nu este decat un demn urmas al nulitatii numite emil constantinescu.
    Daca nu ar fi asa, ar desfiinta institutul revolutiei al lui iliescu si voican-voiculescu, institultul levantului condus de emil constantinescu si alte idiotenii de institute care consuma bani din banii nostri.
    Astept comentarii care sa ma contrazica in legatura cu personajele in cauza si cu institutele, nu care sa ma acuze la modul general, fara argumente.
    Multumesc

    • Iti dau doar un contra-exemplu: Emil Constantinescu.

      Nu e cazul ca a fost vreun comunist deghizat, care si-a dat arama pe fata cand a ajuns la putere. A fost doar neputincios in functia pe care a avut-o (nici tu si nici eu nu cred ca ne-am fi descurcat mai bine, fiind parasutati din Universitate printre batalioanele de politruci care compuneau (si compun) aparatul birocratic al Statului), cu buna credinta si votat cu buna credinta de majoritatea celor care au fost in piata anii trecuti.

      In plus, trebuie sa-i recunosti meritul de a recunoaste onest ca a fost invins de sistem.
      Dupa care sa-l injuri, ca si mine, apasat, pentru decaderea morala in care a cazut ulterior, bagand capu’ prin poza pe unde avea ocazia si mufandu-se la sinecuri precum Institutul Levantului.

      E, in final, un personaj jalnic, dar nu se incadreaza in lista ta! Refa-o.

    • Hai, că insistă să fie penibil până la capăt: după ce a scris lista de pe fantoșa ABC, își răspunde cu un contra- exemplu de pe fantoșa sanitar. Îl ia un pic pe milică la ”aserțiune factuală” ca să pară un ”dialog în contradictoriu” ca să ”poată să socotească cititorii cine e credibil și cine nu”. Deci asta era ”problema”, milică. Și că lista trebuie refăcută. În susținerea ideii că oamenii ăia de bună credință trebuie alăturați doar unor jeguri autentice.

  4. @Sanitarul: Nu, este reversul democrației. Sau un substitut de democrație. Pentru că democrația adevărată presupune responsabilitate și un (minim) efort. Să gândești (dacă ai cu ce) și să te informezi. Aici nu-i vorba de păreri ci de informații. Nu arunci în spațiu primul gând care îți vine în minte. Știi, sau nu știi cine a fost Mihai Creangă? Dacă nu știi, scotocești, de-aia ai link-uri cu duiumul; că de biblioteci de mult nu se mai pune problema. Nu arunci cu zoaie doar fiindcă pe astea le ai oricând la îndemână. (Și, da, democrația înseamnă și asumare; asta, apropo de asumarea identității.)

    • Numai că la ei, la securiștii diversioniști, democrația înseamnă altceva, cam ce era imediat după 1990. La ei nu e vorba de ”Informare” ci de ”dezinformare”. Cât despre ”gândit”, ei bine, ce pretenții poți să ai de la cineva care crede că vorbește cu ”boții”. Deseară are întâlnire cu extratereștrii și o să afle că pământul este, într-adevăr, plat.

    • @Paul Tumanian: asa cum definesti democratia (exclusiv cu cetateni responsabili sau macar informati), n-a fost atinsa nicaieri si nici nu pare sa poata fi atinsa.

      Apoi, recitind comentariile, pare ca nici macar nu te contrazici cu @ABC, decat undeva in planul II. @ABC da niste exemple (unele evident eronate) de persoane care au dezamagit dupa anii ’90, in timp ce tu dai exemple de persoane consecvente dupa anii ’90, toti legati de ceea ce a fost cotidianul Romania Libera. [In plus @ABC face niste generalizari pripite si il baga in discutie fortat pe Iohannis].

      Daca ai avea ceva intemeiat sa-i reprosezi lui @ABC atunci ar fi un red herring, caci comenteaza despre altceva la un articol despre Mihai Creanga (despre care nu zice nimic, apropos).

      Cat despre asumarea identitatii, banuiesc ca esti de acord ca aici ne luptam cu ideile, nu cu persoanele.

  5. Lăsând gluma la o parte, aș mai adăuga un nume, alături de cele ale lui Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu și Mihai Creangă. Este vorba de Alexandru Chivoiu, tipograf la Casa Scânteii, acuzat că a conspirat împotriva ”liniei partidului” reprezentat azi de securiștii sanitari.
    ”In seara zilei de 25 ianuarie 1989, când lucram în schimbul trei, mi-a fost lăsată o notă de către directorul întreprinderii, să mă prezint a doua zi de dimineaţă la dânsul. Acolo m-a aşteptat colonelul de Securitate care m-a luat şi m-a dus la Rahova. Acolo m-a interogat câteva ore, după care am venit acasă cu trei anchetatori, pentru a-mi face percheziţie.A avut loc percheziţia în prezenţa soţiei şi a copilului, ni s-a controlat toată casa, inclusiv bazinul de apă al WC-ului, crezând că vor găsi litere.
    Mi-au luat agenda de telefon, o carte scrisă de Petre Mihai Băcanu, dată cu dedicaţie, şi o carte de vizită tot a domnului Băcanu. I-au spus soţiei să nu vorbească cu nimeni şi să fie liniştită, că mă voi întoarce înapoi acasă.
    Ancheta a durat aproape două luni şi jumătate în arestul Securităţii din Rahova, apoi o lună şi jumătate nu am mai fost scos să dau declaraţii. Eram singur în celulă, a fost ceva cumplit. Din două în două zile mă scoteau să iau aer, într-un ţarc împrejmuit din ziduri de beton unde nu vedeam decât cerul. În cele patru luni cât am stat în închisoarea din Rahova îmi pierdusem şi vocea. Punctul culminant pe care l-am trăit a fost acela când m-au anunţat că voi primi 20 de ani de temniţă şi confiscarea averii. Ca apoi, după vreo lună să-mi spună că îmi vor da drumul, dar trebuie să părăsesc capitala. Aşa s-a întâmplat: am fost arestat din ziua de 26 ianuarie 1989 şi până în ziua de 29 aprilie a aceluiaşi an. După aceea am fost trimis cu domiciliul forţat în judeţul Brăila, supravegheat destul de atent de colonelul de Securitate Apostol, urmând într-o perioadă destul de scurtă să vină şi familia acolo.”