Klaus Iohannis, la summitul CPE: Suntem uniţi şi solidari în sprijinul puternic pentru Ucraina
Preşedintele Klaus Iohannis, a reafirmat, joi, în cadrul celei de-a doua ediţii a summitului Comunităţii Politice Europene (CPE) importanţa sprijinului pentru Ucraina, ţară care continuă să fie ţinta atacurilor „nemiloase” ale Rusiei.
Şeful statului a declarat că summitul găzduit de Republica Moldova este ilustrativ pentru vocaţia europeană a Republicii Moldova, pentru seriozitatea eforturilor de reformă dedicate aderării sale la Uniunea Europeană şi „demonstrează concentrarea atenţiei asupra întregii Vecinătăţi Estice şi a regiunii Mării Negre”, potrivit Agerpres.
„Trebuie să fim din ce în ce mai conştienţi de provocările geostrategice la adresa unor ţări precum Ucraina şi Republica Moldova. Doresc să profit de această ocazie pentru a saluta prezenţa preşedintelui Zelenski, astăzi. Domnule preşedinte, suntem uniţi şi solidari în sprijinul puternic pentru Ucraina şi poporul său care sunt, în continuare, ţinta atacurilor nemiloase ale Rusiei. Agresiunea militară împotriva Ucrainei constituie cea mai disruptivă perioadă de după Războiul Rece. Ne revine responsabilitatea, în calitate de comunitate a statelor democratice europene, să răspundem acestui moment istoric şi să îi susţinem pe cei mai vulnerabili dintre noi. Aceste state au ales calea democraţiei pentru a-şi proteja independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială, susţinând valorile care au stat mereu la baza luptei noastre pentru libertate şi democraţie. (…) Summitul nostru trebuie să reafirme cu putere sprijinul nostru de neclintit pentru Ucraina şi cetăţenii săi pentru a învinge agresiunea rusească şi a reclădi o pace bazată pe principiile Cartei ONU”, a spus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, de asemenea, că acest summit trebuie să fie, totodată, o expresie a capacităţii comune de a promova pacea, stabilitatea şi democraţia în Europa şi dincolo de Europa.
Şeful statului a salutat eforturile conducerii de la Chişinău în gestionarea procesul de reforme necesare pentru integrarea în Uniunea Europeană şi combaterea ameninţărilor hibride prin care se urmăreşte compromiterea stabilităţii şi a rezilienţei, afirmând că România a oferit toată susţinerea Republicii Moldova.
„România a oferit sprijin crucial pentru gestionarea acestor provocări: prin oferirea de expertiză în afaceri europene, pentru a accelera procesul de reforme şi a iniţia negocierile de aderare la UE, în acest an, prin acordarea de asistenţă financiară şi sectorială substanţială. Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, lansată de România alături de Franţa şi Germania, noul regim de sancţiuni adoptat de Uniunea Europeană cu primele listări de persoane care au acţionat împotriva stabilităţii statului şi noua Misiune de parteneriat a UE în Republica Moldova sunt alte exemple concrete ale sprijinului nostru”, a adăugat Iohannis.
Acesta a arătat că sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova trebuie să beneficieze de mai multă vizibilitate.
„Doresc să le transmit un mesaj tuturor cetăţenilor Republicii Moldova: nu sunteţi singuri! Uniunea Europeană şi ceilalţi parteneri sunt aici, pentru Republica Moldova. Consolidarea Republicii Moldova înseamnă şi consolidarea rezilienţei strategice a Europei. Ceea ce trebuie să facem este să oferim sprijinului nostru mai multă vizibilitate pentru cetăţenii Republicii Moldova. Este important ca ei să constate o îmbunătăţire concretă a vieţii lor zilnice. Acesta este un element crucial pentru o poveste de succes a Republicii Moldova”, a preşedintele Iohannis.
Republica Moldova găzduieşte joi cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), la care sunt invitaţi să participe aproximativ 50 de preşedinţi, prim-miniştri şi înalţi oficiali europeni. Summitul se desfăşoară la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri de capitala Moldovei, Chişinău.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii