G4Media.ro

Klaus Iohannis, mesaj la recepția Ambasadei SUA de Ziua Independenței: Aniversăm într-un…

sursa foto: Captură video

Klaus Iohannis, mesaj la recepția Ambasadei SUA de Ziua Independenței: Aniversăm într-un cadru plin de speranță și suflu proaspăt inspirat de președintele Joe Biden

Președintele Klaus Iohannis a participat, joi, la recepția găzduită de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia a celei de-a 245-a aniversări a Zilei Independenței, marcată în 4 iulie.

Președintele și-a început discursul spunând că aniversarea din acest an are loc într-un cadru ”plin de speranță și de suflu proaspăt” în relația transatlantică, ”inspirat de președintele Joe Biden”.

Iohannis a punctat că anul acesta este triplu aniversar pentru relațiile româno-americane, trecând în revistă cei 10 ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite, 10 ani de la semnarea și intrarea în vigoare a Acordului între România și Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România și 5 ani de la atingerea capacității operaționale depline a facilității de apărare împotriva rachetelor balistice de la Deveselu.

Președintele a menționat și Programul de burse Fulbright, care anul acesta împlinește 75 de ani de la lansare și peste 60 de ani de prezență în România, completând astfel seria momentelor aniversare importante în relația bilaterală, a mai transmis acesta.

Despre mesajul președintelui Joe Biden la Summitul Formatului București 9, Iohannis a spus că este ”puternic și foarte încurajator pentru Aliații de pe Flancul Estic”, evidențiind că relația transatlantică nu înseamnă doar legătura dintre cele două maluri ale Atlanticului, ”ci se întinde peste Europa, până la Marea Baltică și Marea Neagră”, iar parteneriatul dintre SUA și Europa reprezintă ”piatra de temelie a relațiilor internaționale”.

Președintele Iohannis a punctat și faptul că România susține și promovează conceptul de reziliență strategică transatlantică: ”Ceea ce vizăm este reducerea sau chiar eliminarea dependenței de actorii care nu împărtășesc aceleași valori ce reprezintă baza comunității transatlantice din care facem parte. Astfel trebuie interpretată și inițiativa României de a înființa la București Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, pe care l-am inaugurat recent și care este deschis partenerilor”.

Mesajul integral al președintelui Klaus Iohannis de Ziua Independenței

Domnule Însărcinat cu afaceri Muniz,

Doamnă Președinte al Senatului,

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Domnule Prim-ministru,

Excellencies,

Ladies and gentlemen,

It is my great pleasure to be here today, on the 245th anniversary of the Independence Day of the United States of America, and to extend to our American friends Romania’s heartfelt congratulations.

On the 4th of July, 245 years ago, the American people enshrined in the Declaration of Independence essential principles which continue to be the core beliefs of the global community of democracies and an inspiration to all of us.

They also form the foundation of the transatlantic link – values that we share on both sides of the Atlantic, bringing us ever closer.

Doamnelor și domnilor,

Sărbătorim în acest an Ziua Independenței într-un cadru plin de speranță și de suflu proaspăt în relația transatlantică, inspirat de Președintele Joe Biden și de Administrația pe care o conduce. Suntem într-un moment de inflexiune, care va acționa drept catalizator pentru unitatea transatlantică.

La nivel bilateral, relația dintre România și Statele Unite ale Americii se bazează pe un parteneriat strategic solid și profund, pe apartenența comună la valorile democrației, statului de drept și drepturilor omului.

Totodată, anul acesta marcăm trei momente speciale în relația noastră. Se împlinesc 10 ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite, 10 ani de la semnarea și intrarea în vigoare a Acordului între România și Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România și 5 ani de la atingerea Capacității Operaționale Depline a Facilității de Apărare împotriva Rachetelor Balistice de la Deveselu.

Aprofundarea parteneriatului strategic are în vedere și încurajarea legăturilor mai puternice între oameni. Un sprijin solid al dialogului educațional și cultural transatlantic îl reprezintă Programul de burse Fulbright, care anul acesta împlinește 75 de ani de la lansare și peste 60 de ani de prezență în România, completând astfel seria momentelor aniversare importante în relația bilaterală.

Stimați invitați,

Turneul european recent al Președintelui Biden a fost un succes.

Deciziile adoptate la Summitul NATO, la Summitul Uniunea Europeană – SUA și la reuniunea G7 de la Carbis Bay reprezintă o dovadă clară a angajamentului Statelor Unite pentru aliații și partenerii săi, precum și a reimplicării sale în dosare esențiale pentru arhitectura internațională.

Discuțiile pe care le-am avut cu Președintele Biden în marja Summitului NATO au reprezentat, la rândul lor, un prilej de reconfirmare atât a solidității Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, cât și a angajamentului partenerilor americani pentru securitatea euroatlantică.

Totodată, a fost remarcabilă participarea, în premieră, a unui Președinte al Statelor Unite la Summitul Formatului București 9, pe care l-am găzduit în luna mai.

Mesajul Președintelui Joe Biden în cadrul reuniunii a fost puternic și foarte încurajator pentru Aliații de pe Flancul Estic, evidențiind că relația transatlantică nu înseamnă doar legătura dintre cele două maluri ale Atlanticului, ci se întinde peste Europa, până la Marea Baltică și Marea Neagră, iar parteneriatul dintre SUA și Europa reprezintă piatra de temelie a relațiilor internaționale.

Doamnelor și domnilor,

România este și va rămâne puternic ancorată în comunitatea de valori democratice, un promotor al unei relații transatlantice solide.

Vom continua să susținem o Alianță Nord-Atlantică robustă și indivizibilă, precum și cooperarea sinergică și complementară dintre NATO și Uniunea Europeană.

Am convingerea profundă că relațiile transatlantice oferă cele mai eficiente instrumente pentru a gestiona provocările actuale, inclusiv prin reafirmarea democrației, a statului de drept și a respectării drepturilor omului.

Un parteneriat transatlantic revitalizat va influența pozitiv modul în care sistemul internațional se va adapta la contextul actual, prin raportare la valorile democratice împărtășite.

De aceea, România susține și promovează conceptul de reziliență strategică transatlantică. Ceea ce vizăm este reducerea sau chiar eliminarea dependenței de actorii care nu împărtășesc aceleași valori ce reprezintă baza comunității transatlantice din care facem parte. Astfel trebuie interpretată și inițiativa României de a înființa la București Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, pe care l-am inaugurat recent și care este deschis partenerilor.

Doamnelor și domnilor,

În încheiere, doresc să subliniez din nou actualitatea valorilor exprimate în Declarația de Independență. După 245 de ani, ele continuă să ne ghideze în înțelegerea și gestionarea provocărilor de astăzi.

Sunt convins că vom reuși, împreună, să fructificăm la potențialul maxim momentul în care ne aflăm, atât de propice pentru reafirmarea valorilor comune și urmărirea strategică a intereselor împărtășite de securitate.

Urez „La mulți ani!” Statelor Unite ale Americii și poporului american!

Happy 4th of July! Happy Independence Day!

sursa foto: Presidency.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Cu Iohannis, mafia si coruptia nu va dispare niciodata din Romania.

  2. Domnu’ prezident nu mai zise azi nimic despre coruptie, la fiecare astfel de ocazie Prezidentul lua coruptia-n brate si se imbatosa, laudand mareata colaborare cu SUA in domeniu!
    Azi, prezidentul a lasat coruptia din brate… nu-l mai pasioneaza subiectul…e „rezolvata problema statului de drept in Romania, din fericire”…cum se exprima Prezidentul in 2020…

  3. Ne mai batem cu PSD, mai furam pe la achizitii si mai simulam o reforma la justitie, ca de aia suntem la putere… Ce? Nu-i bine?

  4. isi ia liber tot guvernul Romaniei pe 4 – toti acoperitii de prin Iowa, toti prietenii unui instructor de tenis de la Palm Beach etc

  5. Corecție: doua sufluri! A nu se uita de suflul, sau sulful, adus de Cîțu la șefia PNL!

  6. Suflu proaspat la Biden?
    Poate flatulente!
    Similare cu politicienii români!
    O minciuna, o basina!