Klaus Iohannis participă la lucrările celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, la New York
Președintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 18-22 septembrie 2023, la reuniunea la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care se va desfășura la New York, Statele Unite ale Americii.
Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Reconstruirea încrederii și relansarea solidarității globale: accelerarea acțiunii privind Agenda 2030 și Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperității, progresului și sustenabilității pentru toți”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
În cadrul intervenției pe care o va susține în plenul Adunării Generale a ONU, Iohannis va prezenta evaluările țării noastre cu privire la temele de actualitate la nivel global, va sublinia prioritățile de politică externă și contribuția României la obiectivele de pe agenda multilaterală a ONU.
Programul vizitei va mai include, printre altele, participarea la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, prilej cu care Klaus Iohannis va susține intervenția națională în cadrul Dialogului Liderilor cu tema „Unitate și solidaritate: întărirea sistemului multilateral pentru sprijin consolidat, cooperare, follow-up şi revizuire”.
De asemenea, președintele va fi invitat de onoare la dezbaterea organizată de prestigioasa Universitate Columbia din New York, în cadrul evenimentului World Leaders Forum, cu tema ,,Perspectiva României asupra războiului împotriva Ucrainei și impactul acestuia asupra securității la Marea Neagră”.
În marja participării la segmentul la nivel al Adunării Generale a ONU, Klaus Iohannis va avea și o serie de întrevederi bilaterale și va participa la evenimentele formale consacrate, incluse în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale a ONU.
Cu prilejul intervențiilor în cadrul reuniunilor multilaterale și cu prilejul interacțiunilor cu omologii din statele membre ONU, președintele va reitera sprijinul ferm al țării noastre pentru multilateralismul eficient, respectarea dreptului internațional și ordinea internațională bazată pe reguli, în care ONU are rolul central. Klaus Iohannis va prezenta, de asemenea, analiza României privind cumulul de crize multifațetate cu care se confruntă comunitatea internațională la nivel global, cu efecte negative asupra implementării Agendei 2030, precum și modalitățile de gestionare a acestora în mod eficient – prin acțiune coordonată și solidară, în special pe paliere precum securitatea alimentară, combaterea dezinformării și gestionarea schimbărilor climatice. Președintele va menționa, de asemenea, importanța Summitului Viitorului, din septembrie 2024, a cărui miză fundamentală este consolidarea multilateralismului, astfel încât ONU să poată gestiona adecvat provocările viitorului.
În cadrul intervențiilor sale, Klaus Iohannis va prezenta, totodată, și contribuția de substanță a României la promovarea valorilor democrației, drepturilor omului și statului de drept și rolul activ jucat de țara noastră în activitățile ONU, pe cele trei paliere principale: pace și securitate, dezvoltare durabilă și drepturile omului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.