Klaus Iohannis și-a numit un nou consilier prezidențial: Anișoara Ancu, consilier la Cotroceni de pe vremea lui Traian Băsescu, numită anul trecut în Consiliul de administrație al CNAS
Președintele Klaus Iohannis a numit-o în funcția de consilier prezidențial pe Anișoara Ancu, consilier la Cotroceni din al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu, numită anul trecut în Consiliul de administrație al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Potrivit unui comunicat de presă al Administrației prezidențiale, Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru numirea în funcția de consilier prezidențial a doamnei Anișoara Ancu – începând cu data de 11 iunie 2022.
În iunie 2021, președintele o numise pe Anișoara Ancu în Consiliul de administrație al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru un mandat de 4 ani.
Anișoara Ancu a fost consilier și al fostului președinte Traian Băsescu, care a și decorat-o.
Totodată, președintele a semnat decretul pentru eliberarea din funcția de consilier prezidențial a doamnei Mihaela Ciochină – începând cu data de 11 iunie 2022. Aceasta a fost numită de către Klaus Iohannis în funcția de judecător la Curtea Constituțională.
CV-ul oficial Anișoara Ancu. Născută în 1973, la București, este licențiată în științe juridice, specializarea drept, a Universității din București. Totodată, a absolvit și cursuri masterale de „Drept notarial și proceduri” la Facultatea de Drept și Sociologie din cadrul Universității Transilvania din Brașov și cursuri postuniversitare de specializare, în drept privat, la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, respectiv în pregătire psiho-pedagogică la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității Transilvania din Brașov.
În perioada ianuarie 2004 – iunie 2005 a fost avocat stagiar, iar din iulie 2005 și până în mai 2008 avocat definitiv în Baroul Brașov.
De asemenea, în perioada octombrie 2004 – mai 2008, a desfășurat activitate didactică, în funcția de preparator universitar, respectiv de asistent universitar în cadrul Catedrei de Drept privat a Facultății de Drept din Universitatea Transilvania din Brașov.
Începând cu luna mai a anului 2008 și până în luna iunie 2022, a ocupat funcția de consilier în cadrul Departamentului Constituțional Legislativ al Administrației Prezidențiale, asigurând consiliere de specialitate în vederea îndeplinirii de către Președintele României a prerogativelor constituționale și legale.
Anișoara Ancu a fost numită Consilier Prezidențial începând cu data de 11 iunie 2022.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii