
Kovesi a mai respins un procuror european trimis de Bulgaria la Parchetul European
Parchetul European, condus la Laura Codruța Kovesi, a respins-o pe Anita Djamalova, propunerea Bulgariei pentru postul de procuror european delegat, transmite publicația bulgară Mediapool, citată de Rador.
Din decizie reiese că Djamalova, care este procuror județean adjunct la Pernic, a fost invitată pentru o discuție cu procurorii europeni, iar autoritățile bulgare au trimis informații suplimentare despre ea. În cele din urmă, însă, Parchetul European a arătat că Djamalova nu a îndeplinit criteriile de la punctul 2 al articolului 17 din Regulamentul privind Parchetul European.
Acesta arată că „din momentul numirii și până la eliberarea lor din funcție, procurorii europeni delegați sunt membri activi ai Parchetului sau ai sistemului judiciar în respectivele state membre care i-au numit. Independența lor trebuie să fie lipsită de îndoială și ei trebuie să aibă calificările necesare și experiența practică relevantă în sistemele lor juridice naționale”.
Djamalova este un procuror activ. Astfel, ea lasă Parchetul European cu unele îndoieli cu privire la independența sa.
Miercuri a fost aprobată nominalizarea lui Ivailo Iliev pentru postul de procuror european. El este procurorul districtual din Kiustendil. Împreună cu el, Bulgaria are deja 9 procurorii delegați și mai rămâne un singur post vacant.
Traducerea Rador: Mirela Petrescu / sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii