G4Media.ro

Kremlin: Cele patru regiuni ucrainene anexate se află sub protecția arsenalului nuclear…

Sursa foto: mil.ru

Kremlin: Cele patru regiuni ucrainene anexate se află sub protecția arsenalului nuclear rusesc

Kremlinul a declarat marți că cele patru regiuni din Ucraina pe care Moscova a declarat că le-a anexat în ultimele săptămâni se află sub protecția arsenalului nuclear rusesc, relatează Reuters.

Întrebat de reporteri dacă regiunile se află sub umbrela nucleară a Moscovei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Toate aceste teritorii sunt părți inalienabile ale Federației Ruse și toate sunt protejate. Securitatea lor este asigurată la același nivel ca și în cazul restului teritoriului Rusiei”.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că Moscova este pregătită să folosească arme nucleare dacă este necesar pentru a apăra „integritatea teritorială” a Rusiei. Președintele american Joe Biden a declarat pe 6 octombrie că amenințarea sa a adus lumea mai aproape de „Armageddon” decât oricând de la Criza rachetelor din Cuba din 1962, când mulți s-au temut că un război nuclear ar putea fi iminent.

Luna trecută, Putin a pretins că teritoriile pe care Moscova le ia de la Ucraina vor face parte din Rusia „pentru totdeauna”. Însă Rusia nu controlează în totalitate niciuna dintre cele patru regiuni și încă nu a definit granițele acestora.

Anexarea a fost condamnată ca fiind ilegală de Ucraina, de aliații săi occidentali și de o majoritate covârșitoare a țărilor din Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. De parca asta i-ar putea impiedica pe ucrainieni sa-si recupereze teritoriile confiscate. Bla bla rusesc…

  2. Povești de adormit mujicimea din R-orcia.

  3. nu mai auzisem de mult amenintarea asta

  4. Asa s-au exprimat ei: „teritorii anexate”?

  5. Dacă dai în mine cand te bat te omor.
    Si Moscova e protejată?

  6. Maine anexeaza Moldova cu referendumuri fictive si zice ca e protejata de arsenalul nuclear, poimaine o bucata din Polonia sau din tarile baltice sis tot asa … usor usor , pe logica asta Putin poate anexa toata Europa 🙂

  7. Nu cred că rușii sunt atât de proști și de tâmpiți să-și bombardeze nuclear noile teritoriile furate de la Ucraina! Dau nucleara și nu mai locuiește nimeni acolo pentru 100 de ani, nici ucraineni, nici ruși.