Kremlin: Orice întâlnire la nivel înalt între Putin și Zelenski trebuie să fie „productivă şi bine pregătită”
Kremlinul a reafirmat miercuri că orice eventuală întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să fie productivă şi ”bine pregătită”, informează agenţia de presă Reuters, citată de Agerpres.
”Poziţia noastră este bine-cunoscută. Orice întâlnire la cel mai înalt nivel trebuie să fie productivă şi bine pregătită”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
La finalul lunii mai, cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron i-au cerut lui Putin ”negocieri directe serioase” cu preşedintele ucrainean.
Conform preşedinţiei franceze, Emmanuel Macron şi Olaf Scholz i-au solicitat lui Vladimir Putin să-i elibereze pe cei 2.500 de luptători retraşi în complexul siderurgic Azovstal din Mariupol şi care au fost făcuţi prizonieri de ruşi.
În 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank