Kremlin: Turcia să nu-şi facă iluzii că o aşteaptă cineva în UE / „Nimeni nu vrea Turcia în Europa. Partenerii noştri turci nu ar trebui să poarte ochelari roz”
Nici unul dintre europeni nu aşteaptă Turcia în Europa, iar Ankara nu ar trebui să-şi facă iluzii în această privinţă, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, întrebat dacă Kremlinul consideră că parcursul Turciei devine mai proeuropean şi se orientează mai mult spre Occident, relatează TASS, citată de News.ro.
„Turcia se poate orienta spre Occident şi ştim că în istoria Republicii Turcia au existat perioade de orientare intensă spre Occident, au existat perioade de orientare mai puţin intensă, dar, de asemenea, ştim foarte bine că, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, nimeni nu vrea Turcia în Europa, mă refer la europeni”, a spus Peskov. „Şi în această privinţă, partenerii noştri turci nu ar trebui, probabil, să poarte ochelari roz” (expresie pentru un optimism debordant – n.r.), a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
„Cu toate dezacordurile cunoscute, intenţionăm să dezvoltăm dialogul şi relaţiile noastre cu Republica Turcia acolo unde este benefic pentru noi şi unde este benefic pentru ei”, a adăugat Peskov
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii