G4Media.ro

Kremlinul anunță că Rusia este „pregătită” pentru negocieri cu Ucraina, dar „în…

Sursa foto: Unsplash / Paul G

Kremlinul anunță că Rusia este „pregătită” pentru negocieri cu Ucraina, dar „în propriile condiții”

Kremlinul este dispus să negocieze o soluţie ‘paşnică’ la conflictul din Ucraina, dar în propriile sale condiţii, a declarat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, citat de agenţiile de presă EFE şi Interfax, citate de Agerpres.

‘Este adevărat, Rusia este pregătită pentru o soluţie negociată în propriile noastre condiţii’, a afirmat Peskov în conferinţa sa de presă zilnică, răspunzând la o întrebare despre vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder la Moscova, în urma căreia politicianul social-democrat a declarat că Rusia doreşte o ‘soluţie negociată’ la conflictul cu Ucraina.

‘Vestea bună este că Kremlinul vrea o soluţie negociată’, a declarat Schröder într-un interviu acordat în exclusivitate pentru săptămânalul ‘Stern’, în care a confirmat şi faptul că a avut o întâlnire cu preşedintele rus, Vladimir Putin, la Moscova săptămâna trecută.

Potrivit lui Peskov, condiţiile Moscovei pentru oprirea acţiunii militare ‘sunt bine cunoscute’.

‘Aceste condiţii au fost convenite la Istanbul şi de către negociatorii ambelor părţi’, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, referindu-se la ultima întâlnire dintre reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei în metropola turcă în luna martie.

‘După aceea, partea ucraineană a respins consensul şi a abandonat calea negocierilor ‘, a adăugat Peskov, în condiţiile în care Kievul denunţase la acel moment că Moscova doar mimează nişte discuţii, fără niciun fel de armistiţiu şi o delegaţie puţin reprezentativă trimisă pentru a negocia cu partea ucraineană.

Întrebat dacă Schröder, despre care se ştie că este apropiat de preşedintele rus, ar putea media între Rusia şi Ucraina în vederea organizării de noi negocieri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că politicianul german nu şi-a exprimat o astfel de dorinţă.

Schröder este puternic contestat de Partidul Social-Democrat din Germania (SPD) pentru legăturile sale din trecut şi prezente cu Vladimir Putin, pe care fostul cancelar german le apără şi susţine că relaţiile cu acesta nu trebuie rupte.

La 24 februarie, Rusia a declanşat o invazie pe scară largă în Ucraina, denumind-o drept ‘operaţiune militară specială’, sub pretextul ‘denazificării’ şi ‘demilitarizării’ ţării vecine, a cărei suveranitate şi integritate teritorială avea obligaţia, de altfel, să le garanteze în virtutea Memorandumului de la Budapesta din 1994, prin care Ucraina renunţase la armele nucleare moştenite de la URSS.

La rândul său, secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare de la Kiev, Oleksii Danilov, a declarat recent că armata ucraineană trebuie să obţină mai întâi succesul pe câmpul de luptă înainte ca Kievul şi Moscova să înceapă negocierile pentru a pune capăt războiului, aminteşte în acest context publicaţia ucraineană Focus.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Una e din condiții negocierile sa fie purtate pe un teritoriu neutru, pe stația existenta pe luna

  2. Cam așa funcționează propaganda muscalilor: l-au însărcinat pe trădătorul “Șrodăr” să arunce șopârla cu “disponibilitatea” Rusiei de a negocia, ca, ulterior, Ucraina să poată fi acuzata ca nu vrea negocieri.

  3. Azi nu. Sa intre in crimeea si sa va arda cu rachete si dupa, poate negocieri in care cedati din oblasturi voi.

  4. Să își ia rușii toate condițiile și să și le bage adânc în colon. Negocierea cu rusii este o păcăleală. În câteva luni maxim nu va mai exista armata rusiei în ritmul ăsta.

  5. va traduc eu: Rusia, sub dictatura Putin, a luat serios pe coaja, dar vor in continuare sa fure teriotoriul unei tari suverane ..

  6. CACIALMALE!!!

  7. Da, singura conditie acceptabila va fi pasol na turbinca, ruski!

  8. Panarame bolsevice! Voi credeti ca mai merge ca pana acum cand o prosteati pe merkalita si pe ceilalti lideri din lumea civilizata? Niet,Nicivo,luati-o pe carca bine, si mai vorbim. Basca toti rusnacii s-au stricat la stomace de atata soviet cola si soviet hamburger.

  9. Așa condiții vor pune…. inacceptabile pt Ucraina… Ucrainienii acum trebuie să lupte, nu negocieri….sa negocieze ce? Că e ocupată de Rusia? Balanța puterii s a schimbat și rușii își dau seama…. Himmars i a speriat grozav și nu numai

  10. 🤥🤥🤥🤥vor un moment de respiro ca sa se intareasca si sa revina cu forte noi…sa souga himarsurile si obuzierele sau sa se retraga din ucraina…☝️☝️☝️☝️☝️☝️

  11. Încet ,încet bazbuducii de rusnaci își baga condițiile de negociere precum și denazificarea Ucrainei, adinc înfipt în cur.

  12. Atunci poate sa si le bage in cur !