
Kremlinul anunţă că Vladimir Putin a transmis prin emisarul american Witkoff un mesaj pentru Donald Trump: Suntem pentru armistițiu, dar există nuanțe
Kremlinul a anunţat vineri că preşedintele rus Vladimir Putin a transmis prin emisarul american Steve Witkoff un mesaj pentru omologul său american Donald Trump cu privire la propunerea sa de încetare a focului în Ucraina, care suscită deopotrivă rezerve şi un „optimism prudent” la Moscova, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Preşedintele rus „a transmis via Witkoff informaţii şi semnale suplimentare în atenţia preşedintelui Trump”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarându-se „prudent optimist”, în timpul briefingului său zilnic.
„Atunci când Witkoff va transmite toate informaţiile preşedintelui Trump, noi vom decide timingul pentru o discuţie” între cei doi preşedinţi, a declarat Peskov.
Sub presiunea SUA, Ucraina a acceptat la începutul acestei săptămâni un armistiţiu imediat şi necondiţionat, dacă acesta va fi de asemenea respectat de Rusia, care până acum a ezitat să dea un răspuns clar.
Joi, Vladimir Putin a emis rezerve, invocând „chestiuni importante” de reglat în prealabil, având totodată grijă să nu respingă complet iniţiativa lui Donald Trump.
„Suntem pentru, însă există nuanţe”, a declarat preşedintele rus, afirmând că doreşte „să discute despre ele” cu americanii şi „poate să-l sune pe preşedintele” Trump.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat după aceasta „afirmaţiile manipulatorii” ale omologului său rus, acuzându-l că „tărăgănează lucrurile”.
Chiar dacă a calificat „foarte promiţătoare” aceste cele mai recente declaraţii ale lui Putin, Trump a avertizat că „ar fi un moment foarte dezamăgitor pentru lume” dacă Rusia va respinge planul său pentru o suspendare timp de 30 de zile a luptelor în Ucraina.
„Mi-ar plăcea să mă văd sau să discut cu el”, a adăugat Trump, „însă trebuie reglementată rapid problema” unui armistiţiu, a subliniat Trump.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank