G4Media.ro

Kremlinul ar accepta refuzul oficial al Ucrainei de a adera la NATO…

sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP

Kremlinul ar accepta refuzul oficial al Ucrainei de a adera la NATO / Peskov: „Ar contribui semnificativ la formularea unui răspuns mai nuanțat la preocupările Rusiei”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că dacă Ucraina ar refuza „ideea de a adera la NATO”, această decizie „ar contribui în mod semnificativ la formularea unui răspuns mai nuanțat la preocupările Rusiei”, relatează CNN, Reuters și TASS.

Afirmațiile oficialului de la Kremlin vin după ce Vadim Pristaiko, ambasadorul ucrainean în Regatul Unit, a sugerat în weekend că țara sa și-ar putea reconsidera ambițiile de a adera la NATO pentru a preveni un eventual război cu Rusia.

Pristaiko și-a clarificat comentariile luni, spunând că Ucraina este „pregătită pentru multe concesii”, dar a adăugat că acele concesii nu au „nimic de-a face cu NATO, care este consacrată în constituție (ucraineană – n.r.)”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a clarificat luni, la rândul său, poziția Kievului, precizând: „Aș dori să repet că aceste cuvinte (ale lui Pristaiko – n.r.) sunt o frază proastă. Perspectiva aderării Ucrainei la NATO este consacrată în Constituție și nu pot fi luate decizii contrare acesteia”.

Peskov a afirmat, fiindu-i solicitat să răspundă la declarațiile lui Pristaiko că „acest lucru cu greu poate fi perceput ca un fapt împlinit – o modificarea conceptuală a politicii externe de la Kiev”.

Întrebat dacă un astfel de pas ipotetic ar satisface Kremlinul, Peskov a spus: „Este de la sine înțeles că angajamentul confirmat al Ucrainei, oficializat într-un fel, de a nu adera la NATO ar fi un pas care ar putea contribui semnificativ la formularea unui răspuns mai nuanțat la preocupările Rusiei”.

Moscova susține că sprijinul NATO pentru Ucraina – inclusiv aprovizionarea sporită de arme și pregătirea militară – constituie o amenințare tot mai mare pe flancul vestic al Rusiei.

Peskov a mai spus jurnaliştilor că preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni luni cu ministrul apărării Serghei Şoigu şi cu ministrul de externe Serghei Lavrov.

Context

Declarațiile oficialului de la Kremlin vin după ce președintele american Joe Biden a vorbit cu Putin timp de aproximativ o oră în cursul zilei de sâmbătă, dar discuția nu a schimbat poziția Moscovei față de Ucraina. Un înalt oficial al administrației SUA le-a spus reporterilor în urma apelului că discuția a fost de fond, dar Statele Unite se tem că Rusia poate lansa oricum un atac militar.

Ministerul rus al Afacerilor Externe a acuzat vineri țările occidentale și presa că au răspândit o „campanie de dezinformare pe scară largă” despre o presupusă invazie iminentă a Ucrainei „pentru a distrage atenția de la propriile lor acțiuni agresive”.

Cancelarul german Olaf Scholz face marți o nouă încercare de a rezolva tensiunile dintre Rusia și Ucraina prin diplomație. În prezent, el se întâlnește cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Palatul Mariinski din Kiev.

Sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Euroatlanticii ignoră influența poloneză în Ucraina. În septembrie 1939, Polonia a preferat să se bată cu două totalitarisme aliate decât să cedeze.

  2. ok, sa zicem ca ar face Ucraina pasul asta .. ce se intampla mai departe cu Crimea, cu Donbas?

  3. Noi ne vom duce nesiliți de nimeni decât de prostia noastră direct în brațele rușilor. Asta începând cu 2024. AUR-ul va avea grijă de ăsta, negreșit. Toată propaganda rusofilă funcționează ca unsa: pe net, pe televiziuni, in stradă. Vom fi prostii Europei în tot contextul actual de la granițele noastre. „Mulțumim” PNL, președintelui, SRI-ului, Ministerului de Interne.

  4. Noi ne vom duce nesiliți de nimeni decât de prostia noastră direct în brațele rușilor. Asta începând cu 2024. AUR-ul va avea grijă de ăsta, negreșit. Toată propaganda rusofilă funcționează ca unsa: pe rețelele sociale, pe televiziuni, in stradă. Vom fi prostii Europei în tot contextul actual de la granițele noastre. „Mulțumim” PNL, președintelui, SRI-ului, Ministerului de Interne.

  5. Nu este vorba de nici un refuz al Ucrainei ca nu i-a invitat nimeni .Este vorba de o renuntare ce tine de Constitutia Ucrainei si atit . Jocul este acum in doi .Nici NATO , ale carui trupe au plecat din Ucraina , partea ce tinea de aplicatii practice , ca si restul de tari ce si-au retras trupele , nu mai conteza in discutiile curente . Totul este ,acum ,intre Rusia si Ucraina si evident Ucraina nu va fi atacata de catre poporul frate rus .UE va fi in continuare cea care ofera fonduri de dezvoltare Ucrainei si SUA si-a indeplinit telul prin aducerea de trupe in toate tarile riverane Rusiei si Ucrainei cele care au acceptat asta .UE devine mai puternica si Rusia nu are ce face decit sa isi retraga curind trupele ca si asa le tine degeaba la granite .Germania isi impune incet, incet, proiectul pacifist .O sa le trimita si rusilor vreo cinci sute de casti , rosii la culoare , sa ii multumesca .

  6. Hai bre, nu fiti golani, dati-le si lor ceva sa-si salveze faţa iesind din pro stia in care s-au bagat!

  7. E bine caci nemți nu se amesteca in război pacea e foarte bogata in toate