G4Media.ro

Kremlinul califică drept „alarmante” comentariile lui Biden despre Putin

Sursa foto: AFP / NATALIA KOLESNIKOVA

Kremlinul califică drept „alarmante” comentariile lui Biden despre Putin

Kremlinul a denunțat comentarii „alarmante” ale președintelui american Joe Biden, care l-a numit pe Vladimir Putin „măcelar” și a afirmat că acesta „nu poate rămâne la putere”, potrivit Le Figaro.

„Această declarație este fără îndoială alarmantă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Acesta a subliniat că Moscova va continua să urmărească „foarte atent” comentariile președintelui american.

„Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”, afirma Joe Biden, sâmbătă, într-un discurs la Varşovia referitor la invazia rusă din Ucraina şi la liderul rus Vladimir Putin.

Ulterior, însă, Biden a precizat că nu a cerut o schimbare de regim în Rusia.

“Domnule preşedinte, vreţi ca Putin să fie înlăturat? Domnule preşedinte, aţi făcut un apel pentru o schimbare de regim?”, l-a întrebat un reporter pe Biden în timp ce preşedintele american ieşea dintr-o biserică, la Washington.

“Nu”, a răspuns preşedintele.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Putin să nu se mai agite inutil, cei care au avut urechi de auzit, au auzit, chiar dacă Biden neagă acum! Tic tac, tic tac! 😏

    • Să înțelegem că Putin va ataca America pentru a-l pune la punct pe Biden ? 😂😂😂

    • Golanul sovietic va găsi unul mai mic ca sa-și descarce nervii .

    • Noi ne facem mai multe griji sa nu vrea Putin sa elibereze rusia, singura varianta care i-a mai ramas. 🙂

  2. Sigur, pentru astia alarmant este si ca Ucraina exista. Alarmant este si ca exista si o multime de alte tari.

  3. Pai da, alarmati-va, tovarasi! E cazul! Deja frizati suprarealismul politic.

  4. Declaratiile lui Putin nu sunt alarmante ?? Despre ce pace vorbeste Vova ??

  5. Bine ca nu e alarmant faptul ca Putin ameninta cu bomba nucleara in stanga si in dreapta. Observati totusi diferenta intre cum au reactionat rusii la comentariile Poloniei versus comentariile SUA/Biden :))))

  6. perfect. si altii s-au alarmat si si-au luat pastile cu iod din cauza declaratiilor lor. sa stea alarmati pana le zic eu: pe loc repaus! 😀

    • Acuma stim de ce sunt atata de dezorientati postacii pe aicea. 🙂