Kremlinul confirmă intenţia lui Vladimir Putin de a se întâlni cu Xi Jinping în China, dar nu furnizează un calendar
Kremlinul a anunţat marţi că preşedinţii rus Vladimir Putin şi cel chinez Xi Jinping intenţionează să aibă o întâlnire, dar nu a furnizat un calendar pentru o posibilă vizită a lui Putin la Beijing, relatează Reuters, transmite Agerpres.
Întrebat despre o posibilă vizită a lui Putin în China, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că deplasarea ministrului de externe Serghei Lavrov poate fi văzută drept una pregătitoare pentru „contacte viitoare la cel mai înalt nivel”.
„Într-adevăr, astfel de contacte sunt plănuite şi există o înţelegere a oportunităţii şi necesităţii lor, dat fiind nivelul înalt al relaţiilor prieteneşti între Federaţia Rusă şi China”, le-a spus Peskov jurnaliştilor.
„Dar considerăm încă prematur să specificăm orice calendar, Vă vom informa despre tot imediat ce suntem pregătiţi”, a mai spus purtătorul de cuvânt la briefingul de presă cotidian.
Reuters a relatat luna trecută că Putin va efectua o vizită în China în luna mai pentru a discuta cu omologul său Xi Jinping, în ceea ce ar putea fi prima sa călătorie peste hotare a liderului de la Kremlin în noul său mandat prezidenţial.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu