Kremlinul exclude posibilitatea unei medieri conduse de China pentru încetarea războiului din Ucraina: „Pentru moment, nu avem altă soluţie decât să continuăm operaţiunea militară specială”
Kremlinul a exclus joi posibilitatea unei medieri chineze pentru stoparea luptelor în Ucraina, apreciind că Rusia – care a înregistrat numeroase eşecuri militare – nu are altă opţiune decât să-şi continue ofensiva, relatează France Presse, citată de Agerpres.
„Bineînţeles că China dispune de un potenţial formidabil şi eficient dacă vorbim despre serviciile sale de mediere”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse.
„Dar situaţia cu Ucraina este complexă, nu există perspectiva unei reglementări politice. Şi, pentru moment, nu avem altă soluţie decât să continuăm operaţiunea militară specială”, a adăugat el, utilizând eufemismul autorităţilor ruse pentru a descrie ofensiva în Ucraina.
Peskov a răspuns astfel întrebat despre eventualitatea unei medieri chineze, după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat la Beijing că ‘contează’ pe omologul său chinez Xi Jinping, apropiat de omologul său rus Vladimir Putin, pentru „a readuce Rusia la raţiune”.
În cursul unui summit la Moscova în martie, Putin şi Xi şi-au afişat buna înţelegere, pozând ca aliaţi strategici hotărâţi să reziste hegemoniei americane.
China a schiţat la rândul său începuturile unui plan de pace ucrainean, dar acesta rămâne foarte vag şi foarte teoretic, Beijingul insistând asupra unor principii contradictorii, precum respectarea integrităţii teritoriale a statelor, şi deci şi a Ucrainei, şi apărarea intereselor diplomatice şi de securitate ale Rusiei, notează AFP.
Deşi Beijingul se declară oficial neutru, Xi nu a condamnat niciodată ofensiva rusă şi nu a vorbit niciodată cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aminteşte France Presse.
Ucraina a afirmat în repetate rânduri că nu poate fi pace fără retragerea forţelor ruse de pe întreg teritoriul său. Moscova, la rândul său, vrea cel puţin ca Kievul să renunţe la cinci regiuni cărora Putin le revendică anexarea la Federaţia Rusă (Doneţk şi Lugansk, în est, Zaporojie şi Herson în sud şi Peninsula Crimeea).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii