G4Media.ro

Kremlinul neagă că Vladimir Putin şi Elon Musk ar menţine contacte regulate…

sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP

Kremlinul neagă că Vladimir Putin şi Elon Musk ar menţine contacte regulate de la sfârşitul anului 2022

Kremlinul a negat vineri existenţa unor contacte regulate între preşedintele rus Vladimir Putin şi miliardarul american Elon Musk, proprietarul companiei Starlink, de la sfârşitul anului 2022, transmite EFE.

„Nu, nu este adevărat. Este vorba de o informaţie absolut falsă publicată în The Wall Street Journal”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.

Ziarul american a scris anterior că magnatul tehnologiei, un aliat al candidatului republican la prezidenţiale, Donald Trump, a discutat cu liderul rus despre probleme private, afaceri şi tensiuni geopolitice.

În special, potrivit publicaţiei, preşedintele Putin i-ar fi cerut lui Elon Musk să nu activeze serviciul de internet prin satelit Starlink în Taiwan ca o favoare pentru preşedintele chinez Xi Jinping.

Dmitri Peskov a dat asigurări că preşedintele Putin a vorbit o singură dată cu Elon Musk şi că acest contact a avut loc „înainte de 2022”.

„Conversaţia a fost mai mult de natură informativă. Au vorbit despre tehnologii vizionare, soluţii tehnologice pentru viitor, (…) direcţii de dezvoltare tehnologică pe care Musk le consideră promiţătoare. Putin a vorbit despre cum merg lucrurile pentru noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a insistat că acesta a fost „singurul contact” dintre cei doi, iar declaraţiile care susţin altceva sunt „absolut false”.

În acest sens, el a opinat că informaţiile publicate acum corespund campaniei electorale „acerbe” care are loc în Statele Unite.

„Cursa electorală a intrat în faza finală şi, desigur, adversarii nu se dau în lături de la nimic. Amintiţi-vă că acum o săptămână au spus că Putin se presupune că vorbeşte cu Trump toată ziua, acum se presupune că vorbeşte cu Musk. Toate astea sunt minciuni”, a conchis purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...