![volodimir zelenski, razboi ucraina, presedinte ucrainean, kiev](https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/10/profimedia-0919255720-e1730379056993-768x475.webp)
Kremlinul respinge drept „vorbe goale” declaraţiile lui Zelenski potrivit cărora este pregătit să negocieze cu Putin
Kremlinul a respins, miercuri, drept ”vorbe goale” declaraţii ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski care s-a declarat marţi pregătit de negocieri directe cu omologul său rus Vladimir Putin şi alţi lideri, pentru a pune capăt Războiului din Ucraina, relatează AFP, preluată de News.ro.
”Pentru ca să fii gata trebuie să ai la bază ceva (…). Până acum, acest lucru nu poate fi perceput decât ca vorbe goale”, a declarat presei un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
El subliniază că preşedintele ucrainean a interzis prin decret, în octombrie 2022, orice negocieri atât timp cât Vladimir Putin se află la putere în Rusia – o replică faţă de decizia Kremlinului de a revendica anexarea a patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.
”Cu toate acestea, noi rămânem deschişi la negocieri”, a continuat Dmitri Peskov.
”Realitatea de pe teren” trebuie să convingă Kievul ”să dea dovadă de deschidere şi de interes faţă de asemenea negocieri”, a apreciat el.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, întrebat într-un interviu difuzat marţi despre posibilitatea de a negocia cu Vladimir Putin, a dat asigurări că va negocia cu Moscova ”dacă este singura configuraţie în care putem aduce pacvea cetăţenilor Ucrainei şi nu mai pierdem oameni”.
Armata rusă a anunțat, miercuri, că a cucerit două sate situate în estul şi sud-estul Ucrainei, lărgindu-şi acapararea pe malul de vest al râului Oskil, care a marcat mult timp linia frontului în zonă.
Ministrul rus al Apărării anunţă că trupele ruse au cucerit Baranivka, o localitate situată în regiunea Doneţk (est), şi Novomlînsk, o localitate situată pe malul Oskilului în regiunea Harkov (nord-est).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.