G4Media.ro

Kristalina Georgieva, optimistă privind prognozele economice: FMI va îmbunătăţi estimarea de creştere…

Foto: Facebook / Kristalina Georgieva

Kristalina Georgieva, optimistă privind prognozele economice: FMI va îmbunătăţi estimarea de creştere a economiei globale, dar redresarea va fi de durată

Impactul crizei economice ar putea să nu fie atât de puternic cum a anticipat iniţial Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar revenirea la nivelul anterior crizei va fi ”un urcuş dificil”, a afirmat marţi directorul general al instituţiei financiare, Kristalina Georgieva, transmite CNBC, citată de News.ro.

FMI a prognozat în luna iunie o contracţie de 4,9% în PIB-ul global în acest an. Cu toate acestea, economia globală a ajuns să aibă performanţe mai bune decât aşteptările Fondului în trimestrele doi şi trei. Este aşteptat ca acest lucru să ducă la ”o mică revizuire în sens pozitiv” a previziunilor sale de creştere, care urmează să fie prezentate săptămâna viitoare.

”Imaginea de astăzi este mai puţin sumbră. Acum estimăm că evoluţiile din al doilea şi al treilea trimestru au fost oarecum mai bune decât era de aşteptat ”, a declarat Georgieva, care a preluat conducerea FMI în urmă cu un an, în timpul unui discurs ţinut la Washington.

Ea a explicat că performanţa mai bună decât se aştepta provine din ”măsuri politice extraordinare”.

”Guvernele au acordat sprijin fiscal de aproximativ 12.000 de miliarde de dolari gospodăriilor şi firmelor. Şi măsurile de politică monetară fără precedent au menţinut fluxul de creditare, ajutând milioane de firme să rămână în afaceri ”, a spus ea.

Cealaltă faţă a acestui sprijin uriaş este nivelul crescând al datoriilor publice. Potrivit FMI, datoria publică globală va atinge un nivel record de 100% din PIB în acest an.

”Riscurile rămân ridicate, inclusiv din cauza creşterii falimentelor şi a evaluărilor ridicate de pe pieţele financiare. Şi multe ţări au devenit mai vulnerabile. Nivelul datoriilor lor a crescut din cauza răspunsului fiscal la criză şi a pierderilor mari de producţie şi venituri”, a spus ea.

FMI nu se aşteaptă ca economia globală să revină la nivelurile sale de dinainte de criză ”pe termen mediu”.

FMI a avertizat că orice performanţă economică în lunile şi anii următori va depinde în mod inevitabil de modul în care evoluează pandemia.

”Economia globală revine din adâncul crizei. Dar această nenorocire este departe de a se termina”, a spus Georgieva, descriind faza actuală ca fiind ” o ascensiune lungă – o urcare dificilă, care va fi lungă, neuniformă şi nesigură. Şi predispusă la regrese”.

”Drumul care urmează este umbrit de o incertitudine extraordinară. Progresul mai rapid în ceea ce priveşte măsurile de sănătate, cum ar fi vaccinurile şi terapiile, ar putea accelera ”ascensiunea”. Dar s-ar putea agrava, mai ales dacă există o creştere semnificativă a focarelor severe”, a adăugat ea.

Până în prezent, peste 35 de milioane de oameni au contractat Covid-19, potrivit datelor publicate de Universitatea Johns Hopkins, cu peste 1 milion de decese raportate.

sursa: News.ro

sursa foto: Facebook\ Kristalina Georgieva

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Bulgarii intodeauna au fost optimisti.

  2. Singura Bulgaroaica Puternica incapabila sa isi Reformeze Tara

  3. Moama, ce mecla de boschetara are securista asta bulgaroaica!