Kuleba, despre amenințările omologului rus Serghei Lavrov, privind riscul unui război nuclear: „Rusia pierde iar războiul nuclear e ultima speranță de a speria lumea, ca să nu mai sprijine Ucraina”
Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a apreciat marţi că, atunci când Rusia vorbeşte despre posibilitatea declanşării celui de-al treilea Război Mondial, de această dată un conflict nuclear, este pentru că simte că pierde lupta în Ucraina, relatează Agerpres, conform EFE.
Kuleba a dat acest răspuns omologului său rus Serghei Lavrov, care a avertizat luni cu privire la pericolul unui război nuclear care, în opinia şefului diplomaţiei de la Moscova, „este grav, real (şi) nu trebuie subestimat”.
Într-un interviu acordat televiziunii de stat din Rusia, preluat de mai multe agenţii de presă locale, Lavrov a declarat că, „deşi respingerea unui război nuclear este poziţia de principiu a Moscovei, pericolul unui astfel de conflict nu trebuie subestimat”.
„Rusia pierde şi ultima speranţă de a speria lumea ca să nu sprijine Ucraina. De aceea vorbeşte despre un pericol ‘real’ al unui al treilea Război Mondial. Aceasta înseamnă doar că Moscova pierde în Ucraina. Tocmai din acest motiv lumea trebuie să ne sprijine şi mai mult ca să putem câştiga şi apăra securitatea europeană şi globală”, a venit replica lui Kuleba pe Twitter.
Declaraţiile lui Lavrov şi răspunsul lui Kuleba intervin cu doar câteva ore înaintea vizitei anunţate a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la Moscova, unde urmează să aibă întrevederi cu ministrul de externe şi cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Guterres va vizita şi Ucraina, unde se va întâlni joi cu Dmitro Kuleba şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Sursa foto: Gints Ivuskans / AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii