G4Media.ro

Kuleba, reproș pentru SUA, Olanda și România, din cauza întârzierii livrărilor de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Kuleba, reproș pentru SUA, Olanda și România, din cauza întârzierii livrărilor de sisteme Patriot: „Sunt gata de livrare, lipsește doar aprobarea finală” /  „Plătim pentru aceste întârzieri cu pierderi de vieți”

Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a îndemnat joi partenerii străini să nu întârzie și să furnizeze Ucrainei sistemele de apărare aeriană Patriot promise, relatează The Kyiv Independent.

„S-au înregistrat progrese bune și s-au făcut anunțuri, dar, din nou, unele sisteme Patriot au fost anunțate și nu au fost livrate încă”, a declarat Kuleba jurnaliștilor înaintea unei reuniuni ministeriale a UE la Bruxelles.

Ucraina a primit cel puțin trei sisteme Patriot din Germania și unul din SUA. Alte țări, precum Țările de Jos și Spania, au livrat lansatoare sau rachete individuale.

SUA, România și Țările de Jos s-au angajat în iunie să livreze câte un sistem suplimentar, însă până în prezent nu a fost făcut niciun anunț cu privire la sosirea acestora.

„Unii se plâng (de) birocrație… alții susțin că există momente interne delicate în politica lor”, a declarat Kuleba.

„Plătim pentru toate aceste întârzieri cu daune și pierderi de vieți”.

Bateriile promise „sunt acolo, sunt gata de livrare. Ceea ce lipsește este doar aprobarea finală, undă verde pentru a o face”, a subliniat Kuleba.

Sistemele Patriot extrem de avansate au jucat un rol crucial în protejarea cerului ucrainean. Acestea sunt capabile să doboare chiar și cele mai avansate rachete balistice, precum Kinjal.

Patriot nu sunt singurele sisteme occidentale care alcătuiesc scutul aerian al Ucrainei. Kievul a primit, de asemenea, sisteme IRIS-T, NASAMS, Hawk și SAMP/T.

Italia a promis să livreze un al doilea sistem SAMP/T pe lângă cel furnizat deja în comun de Paris și Roma, iar Berlinul s-a angajat să transfere încă patru sisteme IRIS-T de diferite raze de acțiune în 2024.

În timpul summitului NATO de la Washington din iulie, aliații s-au angajat să livreze „zeci” de sisteme de apărare aeriană în lunile următoare.

Livrările mai rapide de sisteme de apărare aeriană sunt cu atât mai importante cu cât Rusia a lansat, la 26 august, cel mai mare atac aerian împotriva Ucrainei din timpul războiului la scară largă.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Eu zic sa ii si plezneasca pe astia ca nu executa mai repede ordinele. Ce mai conteaza ca Olanda le trimite avioane.. Ce mai conteaza ca SUA le da de toate si ca fara ei totul s ar incheia rapid… Romania care ii ajuta cu cerealele fiindca nu vor ei sa le duca prin Turcia…

  2. Cum este detectata o salvă de rachete rusești, in acel moment Ucraina ar trebui să trimită o salvă exact in infrastructura energetică rusească să lase Rusia in întuneric și NATO ar trebui să o susțină să facă asta!

    • Fix in acelasi timp daca se poate… Sa se evite precum in matrix rachetele.

    • Axa, eu incep sa cred ca tu esti ciu.ca. Da, chiar el, gen.eralul. esti la fel de inteli.gent ca el. Transpi.ri inteli.genta. Vezi ca radea clej de tine pe undeva pe la ceva comentariu destept de-al tau 🙂

    • Transpira ma ta cand imi vede ciocanul.

  3. Asa e Johannis, promite si nu se tine de cuvânt.

  4. si mie imi pare rau ca tata a vandut apartamentu 3camere si am ramas pe drumururi acuma ce sa fac sa merg la domiciliu si sa imi arog o parte din apartament.ma refer ca ruscalai bolshevici aveau datoria sa apere ucraina nu sa o atace conform tratatului de la budapesta

  5. Kuleba e cam habarnist. Ținând cont că avem un diferendum teritorial din 2005(in zona digului Sulina), am făcut enorm de multe. Numai câte obuziere, transportoare, piese de mig 29, antonov, mi 8/16, arme de infanterie a trimis Romania,limba română trebuia deja sa devină limba co-oficiala in Odesa, Cernăuți și Transcarpatica…