G4Media.ro

La 17 ani, un elev din Ploiești militează pentru stoparea consumului de…

Sursa foto: Observatorul de Prahova

La 17 ani, un elev din Ploiești militează pentru stoparea consumului de droguri: „Am avut prieteni care au murit” / „Nu există drog puternic sau slab. Toate te fac dependent și, într-un final, te distrug”

Luca David Moșu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, s-a alăturat Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Prahova, din dorința de a transmite tinerilor din generația sa un mesaj: „Nu există drog puternic sau slab. Toate te fac dependent și, într-un final, te distrug”, relatează Observatorul de Prahova.

Pasionat de teatru, Luca David Moșu a avut de interpretat rolul unui consumator de droguri în piesa „Colivia cu iluzii” a lui Cornel Udrea. De aici a pornit totul,  povestește tânărul.

„Am realizat că trebuie să mă implic în cât mai multe campanii anti-drog. Acest rol m-a afectat enorm din punct de vedere psihic.

Mi-am amintit de prietenii din copilărie care au murit din cauza consumului de stupefiante. Rolul acesta m-a făcut să intru în pielea unei persoane dependente și nici acum parcă nu mi-am revenit complet. Am fost nevoit să simt cum se trăiește în lumea substanțelor interzise. Am pus atâta pasiune în interpretare încât aproape m-am identificat cu personajul. Am avut insomnii, am început să fiu deprimat, numai întruchipând la repetiții starea unui consumator de stupefiante.

Așa am realizat că am un mesaj de dus mai departe tinerilor din generația mea, mai ales în condițiile în care vârsta consumatorilor a scăzut tot mai mult: „Nu poți controla drogurile, ele te controlează pe tine. Îți dai seama abia când nu te mai poți opri”, povestește adolescentul.

Potrivit datelor furnizate de către Centrul Județean de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, cel mai mic consumator, la nivel de județ, are 13 ani, iar cel mai consumat drog în rândul adolescenților este cannabis-ul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Mulțumim micului Einstein în pijamale că ne-a aprins beculețele în cap. Pauză la cafeaua de dimineață, poporule!

  2. Imi aduce aminte de episodul Butt Out din South Park..
    Try harder Antidrog Romania