
La aproape 30 de ani după o glumă din serialul „Familia Simpson”, trupa hip-hop Cypress Hill concertează cu Orchestra Simfonică din Londra
Realizatorii serialului de animaţie „Familia Simpson” şi-au imaginat acest lucru în urmă cu 28 de ani, fanii l-au cerut cu insistenţă, iar o predicţie s-a adeverit (din nou): celebrul grup hip-hop din anii 1990 Cypress Hill va susţine miercuri seară, 10 iulie 2024, un concert la maiestuoasa Royal Albert Hall, alături de Orchestra Simfonică din Londra, transmite AFP, citată Agerpres.
Formaţia americană de hip-hop Cypress Hill şi Orchestra Simfonică din Londra vor împărţi scena pentru un spectacol ce va reinventa hiturile de pe albumul cult din 1993 „Black Sunday”, la 28 de ani de la difuzarea unui episod care prezenta o astfel de colaborare.
În episodul „Homerpalooza”, difuzat pentru prima dată în 1996 la televiziunea americană, membrii Cypress Hill îşi dau seama că au organizat din greşeală, sub influenţa canabisului, un concert cu muzicienii Orchestrei Simfonice din Londra.
De ani de zile, fanii îi imploră pe rapperi şi pe muzicienii din orchestra londoneză să concretizeze această colaborare, cei din urmă evocând în repetate rânduri o astfel de posibilitate, pe un ton plin de umor, pe reţelele sociale.
„Haideţi s-o facem @londonsymphony”, a propus în cele din urmă legendarul grup rap pe reţeaua X, în urmă cu cinci ani, în iulie 2019.
Formaţia Cypress Hill, din Los Angeles, a vândut peste 20 de milioane de albume în întreaga lume. Muzicienii orchestrei britanice au lucrat la aranjamente unice ale hiturilor „Insane in the Brain” sau „I Wanna Get High”.
„Vorbim de mulţi ani despre asta, încă de la prima difuzare a episodului din ‘The Simpsons’ „, a dezvăluit liderul grupului, B-Real, într-un interviu difuzat miercuri de BBC.

„Aşa că acesta este un moment foarte special pentru noi. Am cântat într-o mulţime de locuri istorice de-a lungul carierei noastre… dar nicăieri la fel de prestigios ca aici”, a adăugat el. „Mulţumim celor de la „The Simpsons, pentru că fără acest episod probabil că nu am fi făcut asta niciodată!”, a adăugat el.
Nu este prima dată când serialul TV american cult a prezis – sau influenţat – realitatea. Un episod celebru din martie 2000 îl prezenta pe Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite, cu mai bine de 15 ani înainte ca acesta să fie ales.
În ultimele luni, hiturile din anii ’90 ale trupei Cypress Hill au primit, de asemenea, un suflu nou din partea TikTok, videoclipurile cu melodiile lor adunând milioane de vizualizări în rândul tinerilor utilizatori ai acestei reţele sociale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank