G4Media.ro

La aproape un an de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, Guvernul…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

La aproape un an de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, Guvernul va stabili oficial ținte de acoperire vaccinală: doar 70% din populația peste 12 ani în 2022 și 90% abia în 2023

Pentru prima dată de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, în decembrie 2020, Guvernul va stabili printr-un document oficial ținte de acoperire vaccinală, de doar 70% din populația peste 12 ani în anul 2022 și 90% abia în anul 2023.

Pentru copiii mai mici de 12 ani este preconizată o rată de acoperire vaccinală de doar 20% în anul 2022, „date fiind studiile ce relevă un grad crescut de reticență parentală”.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a inițiat un proiect de hotărâre de Guvern, pus în dezbatere publică, de completare a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, adoptată anul trecut.

Proiectul prevede, în premieră, fixarea unor obiective de vaccinare, respectiv:

La 1 noiembrie, România avea o rată de acoperire vaccinală de doar 41,97% din populația peste 12 ani și de 36,81% raportat la toată populația, conform documentului.

Practic, obiectivul propus de ministrul interimar al Sănătății este ca în anul 2022 să se mai vaccineze măcar 28% din românii de peste 12 ani, așa cum scrie și în expunerea la proiectul de HG:

Conform calculelor, ar rămâne de acoperit minim 28% din populația eligibilă de peste 12 ani și 20% din populația de 5-11 ani. Pentru un total de aproximativ 12 milioane de cetățeni, ar mai trebui vaccinați aproximativ 5 milioane cu două doze pentru a atinge ținta stabilită în 2022.

Ministerul Sănătății a calculat că, pentru atingerea acestui obiectiv plus o rezervă de 25% din dozele necesare, România va trebui să cumpere în anul 2022 aproape 17 milioane de doze de vaccin, iar în anul 2023, ținând cont și de rapelurile necesare, se va ajunge la 40 de milioane de doze.

Conform datelor centralizate la zi de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), 64,5% din populația Europei este vaccinată cu schema completă, iar 10 țări au depășit pragul de 70% raportat la totalul populației, în timp ce România a ajuns la doar 32%.

În primăvara acestui an, premierul Florin Cîțu fixase la nivel declarativ vaccinarea a cel puțin 10 milioane de români până la 1 septembrie.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Cum asa? Nu e doar pentru doua saptamani,nu e doar o mascuta,doar o injectie si gata? Pana se inteapa 30-50% si ajungem la imunitatea de turma? Copiii sunt imuni si doar persoanele batrane cu comorbiditati trebuie vaccinate,asa ati spus,ce 2023? Ce 90% visati? Pai la viroza cu 0.2% mortalitate voi vreti sa ne intepati fortat pe toti? De ce? Daca am trecut prin boala fara sa stiu,de ce sa ma intep? Hai,recunoasteti,boostere pana crapam,certificat verde pe viata.Sa va bagati serul experimental undeva,toate dozele,fac ceva pe ele,nu vreau binele cu forta,sunt imun la viroza voastra,urmariti altceva. Jos labele de pe copii ca iese deranj!

    • Si daca se termina pandemia, tot asa ramane cu vaccinarea?
      Sau au ei grija sa nu se termine?
      Pentru vacinatii care ,,se bucura” de libertate: stiti cate zeci de doze trebuie sa mai faceti?
      Si stiti ce se va intampla cu sistemul vostru imunitar?

  2. De ce oare Cseke Attila ține morțiș să îi inoculeze pe români?

  3. Cum adica in 2023 – 40 milioane de doze??
    2 doze si ceva de persoana? Cate boostere vor astia sa facem in fiecare an?

  4. Prin urmare guvernul, în înțelepciunea lui (doar e condus de unu’, Citzu) a stabilit că epidemia se termină în 2023, pe la 30 Decembrie. Asta dacă nu apar cerințe comerciale noi.

  5. Tinte de productie la hectar, ca pe vremea lui Ceasca.

  6. Presimt, ca o sa apara multe „givete” prin cartier!

  7. Probabil ca pe la a 5a, sau a 6a doza isi vor da seama tot mai multi ca scopul nu e imunizarea, ci injectarea continua.
    Va iesi iures atunci.