La Bienala de la Veneția România se prezintă cu mozaicuri moderne

Preluare din Financial Times, via Rador Radio România:

Artistul Șerban Savu și curatorul Ciprian Mureșan conduc un studio local unde să creeze largi spații

S-ar putea ca mozaicurile să nu pară tocmai cea mai modernă formă de artă, ele avându-și rădăcina în arta antică greacă și romană și în răspândirea veche de secole a bisericilor creștin-ortodoxe. Începând din anii ’30, reînvierea lor în blocul sovietic a fost surprinzătoare, după care, condamnate de stat și integrate în realismul socialist, ele au dat culoare orașelor altminteri cenușii din spatele Cortinei de Fier. Dictatorul Nicolae Ceaușescu a preferat mozaicurile care îi preamăreau pe muncitorii eroi, iar la 35 de ani după căderea lui, Șerban Savu le transformă în mărturii ale secului 21.

Într-o galerie a Institutului Cultural Român de la Veneția, artistul va coordona o echipă de plasticieni mozaicari de la școlile de artă din țara sa, de la Iași și de la Chișinău, din Moldova, cu care, pe parcursul celor șapte luni ale Bienalei de la Veneția, va crea o scenă de picnic în mozaic. „Vom transforma galeria într-un studio de mozaic, păstrând spiritul micilor ateliere venețiene”, mi-a spus Savu, în vârstă de 46 de ani, atunci când ne-am întâlnit la București, capitala țării. După încheierea Bienalei, lucrarea va fi instalată în Moldova, a cărei istorie este strâns legată de cea a României.

Bărbat scund și gânditor, Savu a creat proiectul Ce este Munca – proiect care cuprinde picturile sale prezente în pavilionul României și care va ilustra o complexă iconografie de activități și distracții, totodată impregnată de un distinct sentiment est-european. La fel ca și curatorul pavilionului, Ciprian Mureșan, el locuiește la Cluj, un oraș transilvănean, și face parte din Școala de la Cluj, un cerc restrâns de artiști români de succes, care s-au maturizat după comunism, precum Adrian Ghenie și Victor Man.

În zgomotoasa, dar plăcuta cafenea din apropierea clădirii staliniste a Casei Poporului de pe vremea lui Ceaușescu, călduroasa camaraderie dintre Savu și Mureșan este evidentă. Artiștii au lucrat împreună de peste 20 de ani, împart un studiou la Cluj, sunt gând la gând și își dezvoltă reciproc ideile. „Soțiile noastre chiar fac glume pe chestia asta”, spune Mureșan.

Cei doi s-au cunoscut la școală și au început să colaboreze la începutul anilor 2000, după ce au absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj. La începutul carierei, Savu obișnuia să picteze emblematicele Dacii – îndrăgitele mașini de familie naționale din perioada anilor ’70 – ’90 – și muncitori în haine de lucru. Dar ulterior a progresat, ajungând la niște lucrări departe de cele anterioare, care, spune Mureșan, erau ”mai sintetice, mai geometrice, mai clare și mai seci”. La început mecanice, scenele sale au devenit mai aerate. „Le manipulează, experimentează mai mult, găsește o mai mare plăcere în pictură”.

Savu pictează lucrări în ulei clar conturate, cu teme mistice, iar, la Veneția, lucrările sale vor fi prezentate poliptic, prin panouri desfășurate (folosite pentru picturile din bisericile ortodoxe ca să poată fi ușor desprinse în cazul vreunui atac). Dar nu este un pictor neapărat religios, el îmbinând mai degrabă arta socială cu temele religioase – de exemplu, în scenele sale din bisericile în renovare – un peisaj devenit comun în România după ce oprimarea religiei a luat sfârșit odată cu comunismul.

Mureșan subliniază că Savu nu se consideră un judecător, iar ca artist. nu are simțul ironiei. „E un observator care caută să înțeleagă”. Deși Savu nu mai vede eroismul și patosul evocate de imaginile realismului socialist de altădată, tema muncitorului înseamnă ceva pentru el în contextul postcomunist contemporan. „Am preluat toate temele realismului socialist, dar le-am modernizat”.

Pentru Savu și Mureșan, regimul comunist, care a căzut în urma sângeroasei revoluții din 1989, încă mai dăinuie, ei maturizându-se în deceniul haotic care a urmat imediat după aceea. Comunismul se promova prin mozaicuri ce proslăveau muncitorii și prin portrete măgulitoare ale lui Ceaușescu – geniul din Carpați – dar care sufocau expresia artistică. În cercurile private, „arta abstractă era considerată adevărata artă, o artă liberă, iar o pictură abstractă însemna că pictezi împotriva regimului”, spune Mureșan. „Nu puteai să expui, dar puteai să le arăți prietenilor”, deci nu reprezenta o disidență reală. Cel mai sfidător lucru, dacă poate fi considerat ca atare, a fost atunci când Ion Grigorescu, angajat să picteze un portret al lui Ceaușescu, a transformat lucrarea într-o reproducere atât de „expresivă”, încât ea nu a putut fi expusă de teamă să nu-l jignească pe dictator.

Era avantajos să stai potolit. Uniunea Artiștilor Plastici le garanta un stil agreabil de viață artiștilor care îl pictau „frumos” pe Ceaușescu – un atelier, evenimente și vacanțe la Marea Neagră și în munți. Dar nici Savu și nici Mureșan nu vor să-și critice înaintașii. „Să zicem că, dacă Michelangelo nu ar fi făcut vreun compromis (în cariera sa), poate că el n-ar fi putut picta Capela Sixtină”, teoretizează Mureșan.

Într-o anume măsură, recalibrarea și adaptarea la realitatea postcomunistă fără o centură de siguranță din partea statului e o problemă pentru artiștii din blocul estic. „Acum lupta se duce pe piață”, spune Murean. „Piața e liberă, dar e un loc plin de cruzime și, într-un anume fel, arta e schimbată. E liberă când, de fapt, nu e”.

Acestea sunt problemele cu care se confruntă Savu și alți artiști – deseori, cu un ochi spre trecut. El a lucrat la o pictură experimentală împreună cu Ghenie, cel mai de succes artist plastic contemporan din România, care pretindea că l-a pictat pe Ceaușescu pe vremea comunismului. Ne-am întors în timp și ne-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă Ceaușescu nu ar fi fost înlăturat.

Savu pictează ca să înțeleagă transformarea României din ultimii 35 de ani. „Nu înțelegeam cine eram și cum am ajuns aici, dar această confruntare (cu trecutul) îți poate da un răspuns… E o cale de a înțelege istoria”.

Bienala de la Veneția este deschisă în perioada 20 aprilie – 24 noiembrie 2024

Articol de Alison Mutler / Traducerea: Alexandru Danga

Sursa: FINANCIAL TIMES / Rador Radio România