La ce mai folosește o lege de incriminare a propagandei fasciste sau legionare, a apologiei criminalilor de război și a negării Holocaustului dacă aceasta nu se aplică?

Ca în fiecare an, am solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) o situație cu aplicarea Ordonanței de Urgență 31/2002 “privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”.

Și ca în fiecare an biroul de presă mi-a răspuns cu promptitudine trimițându-mi un centralizator din care am constatat că: a) numărul cazurilor examinate de procurori este mic; b) marea majoritate nu se finalizează cu trimiterea în judecată.

Am publicat un articol pe site-ul RFI România în care prezentam statistica din centralizator: în 2023 Parchetele au avut de soluționat 82 de cauze care cădeau sub incidența OUG 31/2002, dintre care au soluționat 23 – 19 prin clasare, 2 prin neînceperea urmării penale, celelalte 59 rămânând nesoluționate.

Toate se încadrau la art. 3 (Constituirea de organizații fasciste), 4 (Răspândirea, vânzarea sau confecționarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe), 5 (Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă) și 6 (Contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia).

Cele două cazuri trimise în judecată se referă unul la simbol și mesaj legionar, promovare cult mareșal Antonescu – carte, iar celălalt la promovare cult nazist.

Acum, oricine urmărește cât de cât actualitatea în România sau se uită pe Facebook poate vedea nenumărate presupuse încălcări ale OUG 31/2002. Bunăoară G4Media relata zilele trecute despre sesizarea de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” a poetului legionar Radu Gyr într-un comunicat al partidului S.O.S. România de către senatoarea Diana Șoșoacă.

Radu Gyr a fost condamnat în luna mai 1945 pentru crime de război de Tribunalul Poporului și această decizie nu a fost niciodată anulată în justiție după 1990. Un caz similar este cel al lui Mircea Vulcănescu, subsecretar de stat în guvernul condus de Ion Antonescu în perioada 1941 – 1944 și condamnat pentru crime de război în 1948, decizie confirmată definitiv de Curtea de Apel București în 2019.

Și totuși, cei doi au fost elogiați de la tribuna Senatului, sub acoperirea imunității parlamentare de doi senatori AUR. Consiliul local al sectorului 2 București a refuzat să aprobe îndepărtarea bustului lui Mircea Vulcănescu (amplasare interzisă de art. 12 al OUG 31/2002), în sectorul 1 există o stradă care poartă numele lui Mircea Vulcănescu (cu încălcarea art. 13 din același act normativ), iar la Cluj unde primar este Emil Boc, jurist și fost prim ministru, o stradă continuă să poarte numele lui Radu Gyr. Deci legea este sfidată chiar de cei care o adoptă și de cei care trebuie să o aplice.

Dar să revenim la internet, unde se petrec cele mai multe călcări în picioare ale legii. O căutare rapidă pe Facebook poate arăta sute dacă nu mii de postări apologetice la adresa lui Ion Antonescu (condamnat în 1946 pentru crime de război, sentință confirmată în 2008 de ÎCCJ), ca și negări sau minimalizări ale Holocaustului. Un istoric din Botoșani face săptămânal în direct pe Facebook o intervenție în care-l elogiază pe Antonescu și neagă Holocaustul din România.

Și atunci de ce atât de puține cauze instrumentate de autorități în aplicarea legii? Este oare o nepăsare? Lipsă de competență sau chiar rea credință? Indiferent care ar fi răspunsul efectul este clar, după cum susține Maximilian Marco Katz, directorul organizației Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului, citat de RFI: “antisemiții și negaționiștii din România nu ezită să se afișeze, în mod ostentativ și pe toate căile oferite de tehnologia digitală, continuând să distorsioneze și să nege Holocaustul românesc, atacând, jignind și defăimând pe toți cei care îndrăznesc să îi contrazică și să îi cheme la ordine” și continuă “fără o pregătire temeinică, de lungă durată și la nivel național a profesorilor de istorie, a procurorilor, a polițiștilor, a avocaților, a judecătorilor, a tuturor celor care au tangență cu cazurile de antisemitism și negaționism, fără cunoașterea, înțelegerea și implementarea legislației specifice care a fost adoptată de-a lungul anilor, aceste fenomene se vor manifesta și mai aprig, în special în timpuri tulburi și agitate precum cele pe care le trăim în prezent”.

OUG 31/2002 a fost adoptată de guvernul condus de Adrian Năstase într-o perioadă în care România era candidată la aderarea la Uniunea Europeană și NATO și în care “dădea bine” față de Occident o atitudine fermă (declarativ) față de discursul eroizant la adresa unor personaje ca Ion Antonescu sau negarea Holocaustului.

Realitatea ultimilor 22 de ani a arătat însă că, așa cum a devenit aproape o normă, autoritățile române se fac că aplică cerințele europene și occidentale în general, dar în fapt manifestă un dispreț suveran față de acestea.

Mai important este însă impactul neaplicării unei legi pe care tot aceste autorități au adoptat-o. Într-o democrație neaplicarea unei legi duce la căderea ei în desuetudine și reprezintă o încurajare la încălcarea ei.

În încheiere aș avea o sugestie: ar trebui că procurorii să sugereze Parlamentului României abrogarea unei legi care, iată, se dovedește de 22 de ani, practic inaplicabilă, consumându-le în plus timpul, care, n’așa, ar putea fi folosit mai productiv investigând alte cauze. De asemenea, parlamentarii care încalcă legea sub protecția imunității, tămâindu-i de la tribuna Senatului pe criminalii de război Mircea Vulcănescu și Radu Gyr, ar trebui să introducă o propunere legislativă de abrogare a OUG 31/2002. Vorba englezului, în felul ăsta și-ar pune banii unde le e gura…

P.S. România nu e singura țară în care negarea Holocaustului este incriminată. În mai multe țări din Europa, printre care Germania, Franța, Italia, Austria, Polonia, Belgia, Ungaria, Lituania, etc, negarea Holocaustului constituie un delict. Există și mai multe decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului care au statuat că negarea Holocaustului nu se bucură de protecția acordată libertății de exprimare. CEDO a decis că negarea Holocaustului reprezintă incitare la ură.