G4Media.ro

La fel ca Putin, Viktor Orbán învață că poate acționa fără a…

Sursa foto: Facebook / Viktor Orban

La fel ca Putin, Viktor Orbán învață că poate acționa fără a fi pedepsit: banii continuă să curgă (europarlamentar maghiar de opoziție)

Capitularea UE în fața șantajului premierului ungar este o greșeală gravă, iar liderul de la Budapesta încearcă să remodeleze blocul comunitar după chipul și asemănarea sa, afirmă, într-un editorial publicat de The Guardian, europarlamentara ungară de opoziție Katalin Cseh, membră a Grupului Renew Europe.

Decizia liderilor europeni de a deschide negocieri oficiale de aderare la UE cu Ucraina este istorică, spune ea, deoarece oferă speranță unui popor care luptă cu curaj împotriva agresiunii rusești și își sacrifică viețile pentru un viitor european. Însă, din punct de vedere juridic, acest acord avea nevoie de unanimitatea tuturor celor 27 de lideri și a fost posibil doar pentru că premierul Ungariei, Viktor Orbán – care amenințase că va bloca deschiderea negocierilor cu Ucraina – a părăsit sala, abținându-se, de fapt, în loc să își exercite dreptul de veto.

Faptul că 26 de lideri ai UE, inclusiv presupușii aliați ai lui Orbán, au semnat în ciuda opoziției acestuia, subliniază importanța acestui pas istoric. Cu toate acestea, el este pătat de mijloacele discutabile prin care a fost obținut acordul, consideră aceasta.

Într-o înțelegere extrem de dubioasă care a apărut în perioada premergătoare summitului, Comisia Europeană a deblocat 10,2 miliarde de euro, o treime dintr-o sumă totală pentru Ungaria, înghețată ca pedeapsă pentru desființarea statului de drept de către Orbán. Guvernul ungar a făcut reforme simbolice pentru a restabili independența judiciară, dar acestea sunt departe de a fi suficiente.

“Aceasta a fost o capitulare în fața tacticilor murdare de șantaj ale lui Orbán și subminează credibilitatea UE în ceea ce privește aplicarea standardelor statului de drept impuse de statutul de membru”, spune europarlamentara maghiară.

În opinia sa, strategia aleasă de liderii europeni transmite un mesaj mixt și deconcertant care încurajează acțiunile de intimidarea ale lui Orbán și creează un precedent periculos: șantajiștii se întorc întotdeauna pentru a cere mai mult.

“Care este planul de joc al UE? Sunt liderii dispuși să distribuie sume uriașe de bani și să îl trimită pe Orbán afară din cameră ori de câte ori se profilează o decizie unanimă?”, se întreabă ea.

Faptul că, la doar câteva ore după ce a ieșit din sală în momentul votului, Orbán și-a folosit oricum dreptul de veto pentru a bloca o finanțare de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina arată de ce șiretlicuri este capabil acesta, continuă Katalin Cseh, în opinia căreia liderii UE “sunt șocant de naivi dacă cred că și-au asigurat un sprijin durabil în schimbul banilor lor”. În schimb, este probabil ca Orbán să repete această tactică, din nou și din nou, pe măsură ce folosește Ucraina pentru a debloca mai mulți bani pentru regimul său.

În UE, cooperarea de bună credință este o obligație prevăzută în tratatele UE și există un motiv întemeiat pentru aceasta. UE s-ar destrăma pur și simplu dacă toți liderii ar recurge la amenințări și șantaj pentru a obține ceea ce vor.

“Momentul în care UE a făcut această concesie lui Orbán este deosebit de dezastruos, coincizând cu „proiectul de lege privind protecția suveranității” din Ungaria – un act legislativ șocant de opresiv care amenință jurnaliștii și organizațiile societății civile cu închisoarea dacă participă la programe de finanțare internaționale. Singurul său scop este de a suprima disidența, de a pune botniță presei independente și de a înăbuși partidele de opoziție. Decizia Comisiei aprobă practic această lege și nu reușește să adune nici măcar un grăunte de solidaritate cu vocile independente rămase în Ungaria”, acuză ea.

Europarlamentara spune că eșecul UE de a aborda fărădelegile lui Orbán este o greșeală gravă, în condițiile în care acesta “are o viziune autoritară de extremă dreapta pentru Europa și încearcă să remodeleze UE în acest sens”.

Potrivit sursei citate, ineficiența UE în abordarea problemei Orbán reflectă greșelile din trecut făcute cu aliatul lui Orbán de la Kremlin. “Guvernele UE nu au reușit să ia măsuri în timp util și să utilizeze sancțiuni consecvente împotriva lui Putin: proiectul gazoductului rusesc Nord Stream 2 a obținut aprobarea la doar câteva săptămâni după ce Putin a invadat Crimeea. Modelul de împăcare este evident. Orbán învață, la fel ca Putin, că acțiunile sale nu au consecințe reale; banii vor continua să curgă. Acest lucru trimite un semnal periculos că până și cele mai flagrante încălcări ale principiilor democratice vor rămâne nepedepsite”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Parerea mea este ca nu se va mai repeta un astfel de episod si UE va trece prin niste reforme care vor avea ca scop evitarea unor astfel de situatii in viitor care sunt intr-adevar vatamatoare pentru institutiile UE – ca va fi renuntatarea la unanimitate sau alt mijloc, pigmei de buzunar rusesc ca Orban nu vor mai putea face genul asta de opozitie absurda.

  2. Romanii sunt ghiocei si bani de la ‘uie’ nu par sa curga.

    • Ce inseamna „nu par sa curga” ? Ca UE nu da bani pe caiet „pana la salariu” e un lucru bine stiut, trebuie ca administratorii tarii chiar sa munceasca sa indeplineasca niste planuri de investitii pentru banii aia. Iar Romania a luat foarte groso-modo de 4 ori mai multi bani de la UE vs cat a virat in bugetul UE.

  3. Au auzit de marul otravit?

  4. „În UE, cooperarea de bună credință este o obligație prevăzută în tratatele UE […]”. Da, Scholz l-a poftit pe Orban afară din sală, ca să fie bine și nu rău, când vine vorba despre Schengen nu îl poftește nimeni afară pe încrâncenatul ăla scrâșnind din dinți de austriac…