La jumătate de secol după Revoluția Garoafelor din Portugalia, extrema dreaptă își face o reapariție spectaculoasă

Revoluția pașnică de la 25 aprilie 1974 a răsturnat cel mai longeviv regim autoritar din Europa Occidentală și a deschis calea democrației și prosperității Portugaliei, dar în pofida avansului considerabil pe această cale, o parte importantă a electoratului lusitan a optat ăntr-o proporție record pentru un partid de extrema dreaptă, Chega (Ajunge!).

Acum 50 de ani forțele armate portugheze s-au revoltat împotriva regimului autoritar de dreapta condus de prim-ministrul Marcelo Caetano, sprijinit de temuta sa poliție politică, PIDE.

Caetano îi succedase la putere lui Antonio de Oliveira Salazar, prim ministru între 1932 și 1968, care a creat Estado Novo – Statul Nou, cu o organizare corporatistă, în care Biserica Romano-Catolică avea un rol important.

Revoluția Garoafelor, numită astfel după militarii care-și puseseră garoafe pe țeava armelor și fraternizaseră cu populația, a instituit o juntă militară, condusă în primele luni pe generalul Antonio de Spinola și apoi până la primele alegeri prezidențiale din 1976 de generalul Francisco da Costa Gomes.

Primii doi ani după revoluție au fost marcați de o instabilitate politică pronunțată, în care militari de stânga conduși de generalul Otelo Saraiva de Carvalho au organizat un puci eșuat. În această perioadă a avut loc și decolonizarea posesiunilor portugheze – Guineea-Bissau, Angola, Mozambic, Capul Verde, Sao Tome și Principe în Africa, Macao și Timor în Asia.

Din 1976, viața politică a intrat treptat în normal, a fost adoptată o nouă Constituție care garanta libertatea de credință și egalitatea în fața legii a tuturor cultelor.

Două partide au dominat de atunci spectrul politic – Partidul Socialist (centru-stânga) condus de Mario Soares și Partidul Social Democrat (centru dreapta) condus de Anibal Cavaco Silva, ambii îndeplinind pe rând atât funcția de prim ministru cât și pe cea de președinte.

În 1975 dictatorul de dreapta din Spania, Francisco Franco, a murit și țara vecină a călcat pe urmele Portugaliei, ambele țării fiind primite în Comunitatea Europeană (ulterior Uniunea Europeană) la 1 ianuarie 1986.

În pofida unei dezvoltări economice accelerate, cu contribuția UE, Portugalia se confruntă astăzi cu o nemulțumire socială în creștere. Un studiu publicat săptămâna trecută de Institutul de Științe Sociale ICS din Lisabona și de Institutul Universitar ISCTE citat de Reuters a arătat că 34% dintre respondenți consideră că situația locuințelor este mai rea acum decât înainte de revoluție, iar 42% consideră că piața muncii s-a deteriorat.

De asemenea, aproximativ 66% dintre respondenți au afirmat că în prezent corupția este mai răspândită, un flagel pe care Chega, condus de Andre Ventura, a promis că îl va eradica.

Mai mult de jumătate dintre respondenți nu doresc un alt regim autoritar, dar 23% au declarat că, dacă liderii politici actuali ar urma „idealurile” fostului dictator Salazar, Portugalia și-ar putea „recăpăta măreția”. La alegerile parlamentare din martie 2024 nici PSD, nici PS, nu au reușit să treacă niciunul – în premieră după 1974 – de 30%, în timp ce Chega (fondat în 2019) deține balanța puterii în parlament cu 18%.