La mai bine de o săptămână după ce a fost acuzat de Nicuşor Dan că a permis construirea ilegală a 10 milioane de mp în Bucureşti, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) are o reacţie: ” Cum a ajuns domnul Nicușor Dan Daniel la 10 milioane mp construiți? Așteptăm lămuriri”
Pe 23 februarie, Primarul General al Capitalei acuza ISC, fără să îl nominalizeze în mod direct, că la nivelul Capitalei, pe baza PUZ-urilor de sector a permis în mod nelegal construirea în plus cu 10 milioane de mp. Acuzaţiile Primarului General au fost făcute în contextul pagubelor făcute de cutremurul din Turcia.
„Din păcate, instituţiile care ar trebui să supravegheze modul în care se construieşte în Bucureşti nu sunt la înălţimea obiectivelor pe care ar trebui să le aibă. Dau un singur exemplu: PUZ-urile de sector. Prin PUZ-urile de sector, au stabilit instanţele, s-a permis în mod nelegal construirea în plus cu 10 de milioane de metri pătraţi. Şi de doi-trei ani, de când au fost aprobate, nu a existat vreo reacţie de la instituţiile de control ale statului. Aceasta este chestiunea asupra căreia trebuie cu toţii să ne aplecăm. Fără discuţie, există o uriaşă corupţie în zona de construire, fără să avem corupţi. Eu sper că corupţii din zona imobiliară să ajungă la puşcărie înainte să avem un cutremur şi nu după, cum se întâmplă în Turcia”, declara pe 13 februarie Primarul General Nicuşor Dan.
Pe 21 februarie, ISC vine cu replica. Inspectoratul susţine că potrivit calculelor făcute pe baza raportărilor INS, întreaga suprafaţă construită în perioada 2019-2022 în Bucureşti şi judeţul Ilfov este de 4,5 milioane de mp şi se întreabă retoric de unde a scos Primarul General suprafaţa de 10 milioane de mp.
„Inspectoratul de Stat în Construcții a luat act, cu surprindere, față de calculele domnului Primar General Nicușor Dan Daniel referitoare la cei 10 milioane mp construiți în ultimii 2-3 ani, cu încălcarea legii (nelegal construiți) în baza PUZ-urilor de sector. Am încercat să facem un calcul pe baza raportărilor INS făcute publice pe site. Astfel în anul 2020 s-au construit în regiunea București-Ilfov un număr de 20.773 locuințe terminate și 22.010 locuințe în anul 2021. Presupunând că toate acestea ar fi doar în București, raportat ca ceea ce INS dă ca suprafață medie locuibilă 52,9 mp, ar rezulta pentru cei doi ani o suprafață de 2.263.320 mp. Dacă presupunem că în 2019 și în 2022 am fi aproximativ pe aceste valori, ar rezulta (argumentat) că în perioada 2019-2022 s-au construit aproximativ 4.500.000 mp, repetăm, incluzând și județul Ilfov. Presupunând de asemenea că toate aceste construcții ar fi ilegal realizate tot se naște întrebarea firească, cum a ajuns domnul Nicușor Dan Daniel la cifra de 10.000.000 mp?
Așteptăm lămuriri…..”, a comunicat ISC.
ISC, aşa cum se descrie, este „organul tehnic specializat care exercită controlul de stat al calității în construcții” şi este renumit prin prisma netransparenţei de care a dat dovadă în ultimii ani în relaţia cu presa. Spre exemplu, instituţia a primit nenumărate solicitări prin care i se cerea să comunice: Câte clădiri/blocuri au fost construite ilegal în Bucureşti? Câte şantiere ilegale a descoperit în ultimii ani şi câţi proprietari a amendat? Câte clădiri-blocuri au fost modificate ilegal? Câte amenzi au dat celor care au construit în zone protejate? Solicitări făcute în baza legii 544 care şi la trei patru ani după ce au fost trimise au rămas fără răspuns.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank