G4Media.ro

La o zi după ce a fost inaugurată, parcarea de tip park&ride…

Foto: G4Media

La o zi după ce a fost inaugurată, parcarea de tip park&ride de la stația de metrou Tudor Arghezi era ocupată doar pe jumătate. Celelalte două parcări de la marginea Bucureștiului, Străulești și Pantelimon, sunt goale și mizere

La o zi după ce a fost inaugurată, în parcarea de tip park&ride de la staţia de metrou Tudor Arghezi din Sectorul 4, doar 157 de locuri erau ocupate din cele 311. Asta deşi este gratuită, deocamdată.

Într-o postare pe Facebook, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, susţine că gratuitatea va dura o lună după care va fi impus un tarif pe oră: „În prima lună, parcarea de tip Park&Ride de la Tudor Arghezi este gratuită. Apoi, după această perioadă, tariful folosirii acesteia va fi de 3 lei pe durata întregului interval cuprins între 05:00-23:00. Pe timpul nopții, între orele 23:00-05:00, tariful va fi de 3 lei pe oră”.

Pentru a putea face o comparaţie asupra gradului de ocupare, am fost şi la celelalte două parcări de tip park&ride de la marginea Bucureştiului şi anume Străuleşti şi Pantelimon.

În park&ride-ul de la Străuleşti, administrată de Metrorex, la orele amiezii bătea vântul. Doar 100 de locuri erau ocupate din cele 550. În schimb, toate străduţele, trotuarele şi terenurile virane din jurul acesteia erau pline de zeci de maşini parcate la întâmplare. Semn că mulţi dintre şoferi, decât să scoată din buzunar 50 de bani pentru a plăti o oră de parcare, preferă orice altă „alternativă”. Cu ceva timp în urmă, unii dintre ei ajunseră să parcheze în incinta unui cimitir. Acesta este şi motivul pentru care administratorul acestuia a scris cu litere mari pe gard un mesaj: „INTERZISĂ PARCAREA MAŞINILOR ÎN CIMITIR”.

În cea de a treia parcare de tip park&ride a Bucureştiului, cea din Pantelimon, administrată de Primăria Municipiului Bucureşti şi inaugurată în urmă cu doar un an, pe lângă faptul că este nefolosită, este plină de deşeuri, vandalizată şi cu elemente ale instalaţiei electrice nefuncţionale. Cele câteva maşini parcate care ocupă doar câteva din cele 500 de locuri par a fi părăsite de luni bune.

Întrebaţi de ce nu folosesc parcările de la marginea oraşului, şoferii din Ilfov pe care i-am surprins intrând în Capitală ne-au răspuns că fie din comoditate, fie din cauza transportului public ineficient.

„Dacă aş parca aici în parcarea de la Pantelimon, ar trebuie să merg pe jos jumătate de km în sens invers ca să iau metroul. Vi se pare ok? Mie una, nu.”

„Mulţi nu folosesc parcărilea astea de la marginea oraşului din comoditate dar şi din cauza faptului că transportul public nu funcţionează. Mai bine merg cu maşina mea. Ajung mai repede. Singura soluţie este să ia metroul, dar pe deasupra, nu ai cu ce să mergi.”

Specialiştii în mobilitate urbană consultaţi de G4Media.ro spun că s-a ajuns în această situaţie deoarece aceste parcări nu au fost gândite ca nişte noduri intermodale în care transportul subteran să fie conectat cu cel suprateran sau alternativ.

„Teoretic, o parcare intermodală ca să aibă sens într-un oraş ar trebui să facă parte dintr-un sistem. Ar trebui să fie foarte bine conectată la transportul public. Ar trebuie ca transportul public să fie extrem de eficient în aşa fel încât oamenii să ştie foarte clar timpii de sosire atunci când îşi planifică o călătorie. Teoretic şi practic, lucrurile acestea se pot face, însă asta ar însemna optimizarea transportului public în Municipiul Bucureşti, atât cel din suprafaţă cât şi cel din subteran.”, este de părere Irina Zamfirescu, specialist în mobilitate urbană.

Foto: Mașini parcate nergulamentar lângă parcarea Străulești / G4Media

Foto: Parcarea Pantelimon / G4Media

Foto: G4Media

Foto: G4Media
Foto: G4Media
Foto: G4Media
Foto: G4Media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Parcarea de la Pantelimon o fi mizeră, dar în niciun caz nu e goală. Din trei etaje, primul e mereu aproape 100% ocupat, și uneori e greu să găsești loc și la al doilea.

  2. Dar macar e liniste acolo? Sigur nu e si vreo suflatoare de vant pornita cu incepere de la ora 7 dimineata, cu noaptea-n cap, sa vina in completarea zgomotului de fundal din Bucuresti?

  3. Poate e o problema la RAR ca autorizeaza orice hârb de mașina ca fiind conform si bun de utilizat in orașul deja poluat

  4. La Străulești nu se putea plăti cu cardul în urmă cu câteva luni, anul 2023. Acum se poate domnilor METROREX, aka salariul mediu 2000 EUR ?

  5. All in all, civilizarea bucurestenilor este un proces extrem de greu, spre imposibil, de realizat. Poate in alt secol…

  6. Parchează unde vor și gratis pentru ca politia cu amenzile nu funcționează. Transportul public funcționează. Totul e perfectibil dar chiar sa spui ca este ineficient când tu nici nu îl folosești mi se pare deplasat.