La Repubblica: Salvaţi aspretele, peştele preistoric / La fel de vechi ca dinozaurul, unul dintre cei mai rari pești din lume se ascunde sub pietricele unei mici porţiuni a râului Vâlsan din România

Aspretele, o fosilă vie cu o vechime de peste 65 de milioane de ani, contemporan cu ultimii dinozauri, este considerat cel mai rar pește din Europa, însă în doar jumătate de secol oamenii au riscat să contribuie la dispariția sa completă. E ceea ce se credea, cel puțin până la sfârșitul lunii octombrie, când, în timp ce monitoriza unele specii de peşti de-a lungul râului Vâlsan, Andrei Togor, un biolog marin în vârstă de treizeci de ani a văzut 12 exemplare de asprete, unul dintre cei mai rari pești de pe planetă.

Istoria acestui animal, care deși trăieşte și a rămas neschimbat pe planetă de milioane de ani, are o nevoie mare de resurse și politici pentru conservarea sa, este destul de recentă.

Cunoscut sub numele științific de Romanichthys valsanicola, aspretele a fost descoperit de-a lungul căilor navigabile românești în 1956, de către un student la biologie. Studiindu-l, experții au învățat să aprecieze caracteristicile extraordinare ale acestui pește, o adevărată „fosilă vie”, care a rămas neschimbat de milioane de ani și care este prezent doar în România. Se mișcă în principal noaptea, trăiește ascuns sub pietrele râurilor și, până acum câteva zile, se estima că ar mai fi existat doar 10-15 exemplare într-o porțiune mai mică de un kilometru a râului Vâlsan din România.

Descoperirea recentă a lui Togor, care a văzut doisprezece astfel de pești, lasă de înţeles că în realitate există mai multe exemplare decât se estima până acum: însă chiar dacă numărul ar putea fi mai mare, supraviețuirea speciei rămâne o necunoscută pentru viitor. La începutul anilor 2.000 se estima că în apele românești ar fi existat peste două sute de exemplare, un număr mic comparativ cu anii 1960, când construcția unor baraje hidroelectrice de-a lungul rețelei fluviale din zona montană a României a bulversat viața liniștită a acestui pește.

„A dispărut din unele râuri pentru că nu mai era apă, albia râului a rămas aproape uscată și la acea vreme nu exista nicio grijă pentru această specie endemică. Dacă acest animal a devenit atât de rar, este din cauza oamenilor”, spune Togor. Tânărul biolog, pentru care găsirea de noi specimene de asprete a fost „o recompensă uriașă”, face parte dintr-un mic grup de oameni de știință și ambientaliști care desfășoară o serie de campanii pentru a salva viitorul aspretelui.

La campanie participă şi alpinistul și ecologistul Alex Găvan, care și-a amintit la BBC copilăria petrecută de-a lungul Vâlsanului și legendele despre asprete. El, Tagor, biologul Nicolae Crăciun și alții dezvoltă acum un plan pentru salvarea acestui pește preistoric încercând să convingă guvernul să aibă grijă de conservarea acestei specii endemice care luptă astăzi pentru supraviețuire din cauza pierderii biodiversității, fragmentării râului, degradării habitatului, impactul barajelor, deșeurilor ilegale și chiar furtul de nisip și pietriș din albia râului.

Deși aspretele este în pericol de dispariție și este protejat de mai multe legi, activiștii se plâng că regulile sunt prea des ignorate.

„Este inacceptabil, iar echipa mea și cu mine suntem aici pentru a schimba acest lucru”, a declarat Alex Gavan presei locale și BBC-ului. Apărătorii aspretelui cer guvernului român să se angajeze în refacerea ecologică a bazinului râului Vâlsan, să angajeze supraveghetori și să remedieze situaţia înainte de a fi prea târziu, având grijă să reproducă unele exemplare în captivitate. Dacă s-ar întâmpla ceva râului, cum ar fi diverse forme de poluare a mediului, animalul ar dispărea definitiv.

Din acest motiv, activiștii cer ca acești pești, fosile vii și martori ai evoluției, să poată fi protejați prin politici reale de conservare și nu doar pe baza promisiunilor.

„Trebuie protejat cu cea mai mare importanță”, susține grupul, deoarece, așa cum a spus Togor, „supraviețuirea peștilor este un barometru al sănătăţii planetei noastre. Era aici acum 65 de milioane de ani. Oamenii nu îl pot distruge în doar 50 de ani. Nu este corect”.

Sursa: La Repubblica / Articol de Giacomo Tagliani / Traducerea Cătălina Păunel (Rador)