
Laburiștii britanici promit săptămâna de lucru de patru zile și adoptarea a numeroase măsuri sociale dacă ajung la putere
Partidul Laburist britanic a promis luni că, dacă ajunge la putere, va adopta o serie de măsuri sociale, printre care se numără sporirea drepturilor sindicatelor, salariul minim de 10 lire (12 euro) pe oră, eliminarea costurilor reţetelor medicale, servicii de îngrijire personală gratuită pentru persoanele care au nevoie de ajutorul lucrătorilor sociali, precum şi reducerea într-un orizont de timp de zece ani a săptămânii de lucru la patru zile, respectiv 32 de ore de muncă săptămânale fără vreo diminuare salarială, relatează agenţia EFE.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Aceste propuneri au fost evocate la Congresul partidului, care se desfăşoară la Brighton, şi au fost aplaudate de participanţi, fiind atenuate pentru moment diviziunile din interiorul formaţiunii laburiste pe tema modului de a aborda Brexitul, subiect care va fi tranşat printr-o serie de moţiuni care vor fi votate de delegaţi.
Responsabilul partidului pentru domeniul economic, John McDonnell, a sugerat schimbări radicale pe piaţa muncii în intervenţia susţinută la Congresul ce se va încheia miercuri prin discursul liderului partidului, Jeremy Corbyn. Acesta din urmă a fost pentru scurt timp alături de John McDonnell pe scenă, când delegaţii au început să cânte melodia ‘Oh, Jeremy Corbyn’, inspirată dintr-un cântec al formaţiei ‘White Stripes’.
Printre alte propuneri avansate s-au evidenţiat alocarea a circa 250 de miliarde de lire (285 de miliarde de euro) pentru proiecte vizând combaterea schimbării climatice. În plus, ca ”reparaţii” pentru trecutul colonial al Regatului Unit, laburiştii spun că vor oferi ”ţărilor din Sudul Global” un acces ”gratuit sau mai ieftin” la noile tehnologii verzi dezvoltate ca parte a ”revoluţiei industriale ecologiste” britanice.
Foto: Jeremy Corbyn, președintele Partidului Laburist din Marea Britanie / Sursa: Facebook
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Le recomand eu „saptamana dinamica”. Daca anul a inceput marti(cum e cazul actual), weekend-ul sa fie duminica si lunea si tot asa. Astfel, n-ar mai ramane zile intre ani.
Aia e, iti pui in cap 3.5 miliarde de fanatici religiosi, dar rezolvi o mare mizerie.
Calendarul International, neimplementat, ar fi ceva dar e foarte zi, 13 luni, 28 zile, dar fiecare zi pica mereu aceeasi … Cam deprimant … si totusi … e asa de vechi si de precis.
*dar e foarte trist, …
sunteti in urma!
rumenia a implementat de mult saptamana de nelucru. bugetaru nu mai iese din punti intre sarbatori. cat munceste nu stie nima. are in schimb salarii duble fata de privat la care se adauga sporuri fara numar si privilegii.
Si funduri din ce in ce mai grase …
Ar fi bine! Bar din pacate se pare mai mult promisiune de campanie electorala.
Mdea, promisiuni de-alea care sunt previzibile oricum… Vă promit că, în 20 de ani, o să aveți toți mașini electrice și un robot care duce gunoiul.
,, Ce-o să fie, ce-o să fie,
numai chiul şi veresie
că-ntr-un an o să tot caşti
c-o s-avem vreo şapte Paşti,
opt Crăciunuri, cinci Învieri,
trei de capete Tăieri,
şaptezeci de nopţi de denii
treizeci de blagoviştenii,
Adormiri de Maici vreo două,
Înălţări cam la vreo nouă
Plus Ion şi cu Anton
Hristosom, Pantelimon
prooroci, ierarhi şi sfinţi
mucenici şi sfinţi părinţi…
şi-o s-avem pe an, să mori,
500 de sărbători..
şi-o s-avem, băi frăţioare
doar trei zile lucrătoare…
Dă, Doamne !! „