G4Media.ro

„Lasciati sorprendere dalla Romania!” / Campanie de promovare a Ministerului Turismului în…

Sursa foto: Facebook / Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

„Lasciati sorprendere dalla Romania!” / Campanie de promovare a Ministerului Turismului în staţiile de metrou din Milano şi pe autobuze din Roma

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului anunţă că va desfăşura o nouă campanie outdoor de promovare a României în Roma şi Milano, intitulată ”Lasciati sorprendere dalla Romania!”. Astfel, o selecţie de imagini vor fi afişate pe 2 tramvaie şi 100 de panouri publicitare, aflate în 67 de staţii de metrou din Milano, precum şi pe 90 de autobuze urbane din Roma, transmite News.ro.

”Italia, lasă-te surprinsă de România! MEAT derulează o nouă campanie outdoor de promovare a destinaţiei noastre, de această dată în Roma şi Milano. Campania „Lasciati sorprendere dalla Romania!” invită, astfel, trecătorii să ne descopere ţara, printr-o selecţie de imagini spectaculoase care vor fi afişate pe 2 tramvaie şi 100 de panouri publicitare, aflate în 67 de staţii de metrou din Milano, precum şi pe 90 de autobuze urbane din Roma”, anunţă ministerul.

Timp de 14 zile, între 26 martie şi 8 aprilie, cele 100 de panouri publicitare, aflate în cele 67 de staţii de metrou din Milano, vor afişa imagini cu Castelul Peleş, Mănăstirea Suceviţa şi Transfăgărăşan.

Timp de 21 zile, între 27 martie şi 16 aprilie, cele 90 de autobuze urbane, colantate integral pe spate cu cele trei trei imagini, vor traversa punctele turistice importante din Roma.

Timp de 28 zile, între 28 martie şi 24 aprilie, trecătorii vor putea admira aceleaşi trei imagini, care vor fi afişate pe 2 tramvaie urbane din Milano, acestea fiind decorate integral, pe ambele laturi.

”Alegerea Romei şi a oraşului Milano ca locaţii pentru campanie nu este întâmplătoare: ambele sunt centre culturale şi economice importante, cu o istorie bogată şi legături strânse cu România. Mai mult, Italia este considerată ca fiind o piaţă prioritară, în cursul anului trecut clasându-se pe locul al doilea în topul ţărilor emiţătoare de turişti pentru ţara noastră”, arată ministerul.

Campania este organizată în perioada premergătoare sărbătorilor pascale catolice care marchează, totodată, debutul sezonului turistic. Obiectivele acţiunii se referă la stimularea interesului pentru destinaţia noastră, în rândul touroperatorilor şi agenţiilor de turism din Italia, precum şi la creşterea circulaţiei turistice către România.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...