G4Media.ro

Lasconi: Am discutat la telefon cu președinta Georgiei și am convenit să…

Sursa foto: Vano SHLAMOV / AFP

Lasconi: Am discutat la telefon cu președinta Georgiei și am convenit să ducem, împreună, alături de R. Moldova, lupta cu propaganda rusă. Nu-l putem lăsa pe Putin să ne întoarcă din drumul nostru spre Occident

Candidata la Președinție, Elena Lasconi, a anunțat, miercuri, că a discutat la telefon cu președinta Georgiei, Salome Zurabişvili, și că au convenit să ducă, împreună, alături de R. Moldova, lupta cu propaganda rusă.

„Nu-l putem lăsa pe Putin să ne întoarcă din drumul nostru spre Occident. Noi, în România, știm foarte bine ce beneficiu ne-a adus aderarea la UE, cât de ușor călătorim acum, cum ne-a crescut nivelul de trai. Georgienii sunt de zile întregi în stradă pentru aceste drepturi. Sunt bătuți, sunt reprimați de un regim care i-a păcălit că le aduce pacea și prosperitatea și a venit cu practicile rusești”, afirmă Elena Lasconi.

Aceasta îi mulțumește președintei Georgiei pentru că și-a arătat fără niciun strop de echivoc susținerea față de ea.

„Domnia sa mi-a mai confirmat încă o dată că ceea ce vedem în aceste zile în România este exact scenariul pe care oamenii lui Putin l-au pus în practică în Georgia.

Mulți dintre noi au crezut că libertatea pe care am câștigat-o cu sânge în 1989 este un drept garantat în fiecare zi. Realitatea acestor zile ne arată foarte clar că democrația trebuie protejată în fiecare zi.

Nu voi lăsa România în ghearele lui Putin! Am nevoie de voi toți alături de mine! Împreună suntem puternici și nu vom lăsa democrația din România să se stingă!”, încheie Lasconi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. GEORGESCOVICI i-ar suna pe cei din Rep Moldova si Georgia sa le explice ca e mai bine cu putin si rusia, din cauza lgbt si copiilor ucraineni

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.