Lasconi: Aş putea să lucrez cu un premier de la PSD, dar nu îmi place să mă gândesc la scenarii negre / Nu l-aş pune din pix pe domnul Ciolacu
Lidera USR, Elena Lasconi, a reiterat joi că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, vrea să îl propună pe liberalul Ilie Bolojan pentru funcţia de prim-ministru, dar a admis că ar lucra şi cu un premier PSD, în cazul în care se va contura o astfel de majoritate, transmite Agerpres.
Pe de altă parte, Lasconi a afirmat, la Pro Tv, că o astfel de variantă i s-ar părea „un scenariu negru” şi nu doreşte să se gândească la o astfel de situaţie.
„În primul rând, nu l-aş pune din pix pe domnul Ciolacu. Iar domnul Ciolacu pentru mine înseamnă PSD. Eu, de la 18 ani, de la Revoluţie, nu am votat PSD. (…) Dacă, de exemplu, am avea acest scenariu negru, dar mie nu îmi place să mă gândesc la scenarii negre, aş putea să lucrez şi cu un premier care să fie de la PSD. Aş putea să lucrez, pentru că pot să lucrez cu absolut oricine. Dar, ideal ar fi, ca să putem să scădem taxele, să avem un Guvern de dreapta”, a explicat ea.
Lasconi a susţinut că va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, despre care a spus că „are o maşinărie de partid care nu poate fi ignorată”. În ceea ce priveşte atuurile sale, în raport cu Ciolacu, Lasconi a replicat că este o persoană „cinstită” şi nu este susţinută de „niciun grup de interese”. Totodată, a adus o serie de critici contracandidaţilor săi.
„Domnul Geoană doreşte să se prezinte ca fiind Geoană de la NATO, dar nu uităm faptul că el are multe vizite ascunse pe la Moscova, nu uităm de ceasurile de la Vanghelie, nu uităm de tot felul de combinaţii. (…) Domnul Ciucă nu este lăsat să gândească liber, pentru că el toată viaţa a executat ordine. Simion şi Şoşoacă sunt duşmanii României, din punctul meu de vedere, sunt pro-ruşi. Nu avem ce discuta despre ei”, a declarat ea.
Lidera USR a mai spus că strângerea semnăturilor pentru candidatură este dificilă şi s-a declarat nedumerită de faptul că alţi candidaţi au reuşit să le obţină atât de repede.
„E foarte greu să strângi semnături şi sunt uimită – dar nu o să verifice nimeni la sânge, să fie făcută, aşa, ca la carte, o verificare a semnăturilor – cum au obţinut ceilalţi semnăturile. Sunt persoane care doar ce şi-au anunţat candidatura. E clar că sunt servite anumite semnături. Este foarte greu. De asemenea, ai nevoie de oameni care să se ducă şi să vorbească cu alţi oameni, să vorbească pe stradă. (…) Este esenţial să ai echipă, dar am şi foarte mulţi voluntari”, a transmis Lasconi.
Întrebată cum vede faptul că foşti lideri ai USR, pe care i-a criticat pentru rezultatele de la alegerile locale, precum Cristian Ghinea sau Cătălin Drulă, ocupă locuri eligibile la alegerile parlamentare, Elena Lasconi a replicat că aceste candidaturi nu au fost validate deocamdată la nivel central.
„Ei au libertatea să candideze, fără nicio îndoială. Dacă ei au convins delegaţii, pentru că la Conferinţa judeţeană, practic, votează delegaţii cine vor fi cei de pe lista de parlamentare, dar mai este încă un pas, de validare a candidaturilor. Trebuie să mai fie încă un pas, care va trece prin Biroul Naţional şi prin semnătura mea de validare a candidaturilor. E de văzut”, a precizat Lasconi.
Conform acesteia, USR „trebuie să înveţe ceva din scorul dezastruos” de la alegerile locale şi să asculte „ceea ce zic oamenii”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii