Lasconi: Mă bucur că, în ciuda propagandei ruseşti, cetăţenii moldoveni au înţeles de unde vine prosperitatea – de la Vest
Preşedinta USR, Elena Lasconi, salută faptul că Republica Moldova „a ales calea” spre Uniunea Europeană, „în ciuda propagandei ruseşti”, adăugând că ceea ce se întâmplă la Chişinău reprezintă „o lecţie” şi pentru politicienii de la Bucureşti, transmite Agerpres.
„Într-o perioadă complicată în care propaganda rusă este tot mai aprigă, în care voturile se pot cumpăra, iar dezinformarea capătă forme la care nici nu ne gândeam acum ceva vreme, este responsabilitatea noastră, a celor care avem o voce puternică, a celor care ne putem exprima de la tribuna publică, să refacem punţile şubrezite între stat şi cetăţean. Să vorbim mai mult, mai clar, să explicăm mai bine şi să oferim proiecte serioase, nu vorbe şi fantezii”, a spus Lasconi, conform unui comunicat de presă al USR.
Ea a menţionat că este „mai important ca oricând” ca România să aibă politicieni „responsabili, care înţeleg vremurile pe care le trăim”, dar şi preocupările oamenilor pe care-i reprezintă.
„Avem nevoie de oameni oneşti, bine intenţionaţi, cu picioarele pe pământ, bine ancoraţi în realitate, care să ne reprezinte pe fiecare dintre noi la vârful statului. Mă bucur că, în ciuda propagandei ruseşti, cetăţenii moldoveni, în număr mai mare, din ţară şi din diaspora, au înţeles de unde vine prosperitatea: de la Vest, nu din Rusia lui Putin. Este drumul clar pe care trebuie să mergem şi în Republica Moldova, şi în România”, a precizat Lasconi.
Potrivit acesteia, apartenenţa la UE nu echivalează cu pierderea suveranităţii, a drepturilor sau a resurselor. De asemenea, referendumul din Republica Moldova a demonstrat că „fiecare vot poate face diferenţa”, a mai menţionat lidera USR.
„Oricât încearcă Rusia să convingă cetăţenii români şi cetăţenii moldoveni că Uniunea Europeană înseamnă pierderea identităţii, că Uniunea Europeană ne ia din drepturi, din resurse, nu va reuşi. Oamenii sunt inteligenţi şi au înţeles foarte bine că Uniunea Europeană e şansa noastră la prosperitate, democraţie şi libertate. Au înţeles că UE nu ne ia nimic, ci ne dă. Politicienii slabi şi corupţi ne iau din bani şi din drepturi – politicieni care la Bruxelles stau în genunchi şi acasă îşi ascund incompetenţa cu replici pe care le adoră Rusia!”, a adăugat Lasconi.
Potrivit rezultatelor preliminare centralizate de Comisia Electorală Centrală de la Chişinău după numărarea voturilor din 99,32% din totalul celor 2.219 secţii de votare, puţin peste 50% dintre participanţii la referendum – 50,37% – au răspuns cu „DA” la întrebarea „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”, în timp ce 49,63% s-au opus acestei iniţiative.
Totodată, conform rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală după numărarea voturilor din 98,15% din totalul celor 2.219 secţii de votare, preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, susţinută de Partidul Acţiune şi Solidaritate, aflat la guvernare, a întrunit 41,83% din sufragii (633.403 voturi), în timp ce candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, a obţinut 26,40% (399.740 voturi).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank