G4Media.ro

Latifundiarii din Comorova: Cum dispare singura pădure de pe litoral/ Dosarul DNA…

sursa foto: Info Sud-Est/ Imago Studio

Latifundiarii din Comorova: Cum dispare singura pădure de pe litoral/ Dosarul DNA pe retrocedări și vânzări, clasat pe prescripție (Info Sud-Est)

Zeci de investitori în imobiliare, construcții, HoReCa, jocuri de noroc sau energie au devenit proprietari în singura pădure de pe litoralul românesc, arată o investigație a reporterilor Info Sud-Est și Context.ro, care au inventariat zona intabulată a pădurii de aproape 300 de hectare. Unică în România, Pădurea Comorova a fost amenajată începând cu 1890 pentru înfrumusețarea și protejarea plajei și a zonei dimprejur.

Informația pe scurt:

  • Info Sud-Est și Context.ro au radiografiat 280 de hectare din Comorova, singura pădure de pe litoral (din zona Olimp-Jupiter), trecută în domeniul privat al Mangaliei, apoi retrocedată și vândută în anii 2000. Bucăți din ea au ajuns la primarul de atunci, familia și apropiații lui, spun procurorii DNA;
  • Ulterior, terenurile au fost vândute unor oameni-cheie din eșalonul doi al primăriei, altor afaceriști sau soției șefului procurorilor din Dobrogea în acea perioadă;
  • Tranzacțiile au avut loc în anii 2000, dar efectele se văd abia azi. Au început defrișări masive și construcții, iar în birourile Primăriei Mangalia așteaptă alte solicitări pentru avize și documente care anunță marea betonare din pădure: Blocuri și hoteluri de 10 și 11 etaje care ar urma să se alinieze în buza plajei;
  • Este posibil acest lucru din cauza unei ”erori” în sistemul Cadastrului din urmă cu două decenii, când zeci de hectare de pădure au fost transformate în ”curți construcții” (adică terenuri care permit construirea) sau din cauza unor schimbări făcute din pix de administrația locală;
  • Curtea de Conturi a semnalat în mai multe rânduri că pădurea trebuie să se întoarcă urgent în patrimoniul Statului ca să nu fie ”distrusă în totalitate” și a subliniat că, prin complicitatea instituțiilor, Comorova a fost ”victima unor afaceri imobiliare veroase”;
  • Dosarul penal de trecere a pădurii din domeniul public în privat, retrocedările și alte tranzacții ale Primăriei Mangalia de-acum 20 de ani a fost închis de procurori pe prescripție. A durat 5 ani pentru ca procurorii să înceapă urmărirea penală;
  • În cel puțin o situație identificată în timpul documentării, Agenția pentru Protecția Mediului a considerat că nu este necesar avizul ei pentru ridicarea unei construcții de până la 10 etaje în pădure, pe buza plajei;
  • Conform informațiilor Info Sud-Est, Pădurea Comorova a intrat din nou în atenția DNA, unde este anchetată introducerea pădurii (peste 500 de hectare) în intravilanul Mangaliei cu scopul de a fi vândută. Dosarul a fost deschis după ce Curtea de Conturi a sesizat, la 1 august 2023, fapte din anii 2000.

Citește investigația integral pe Info Sud-Est și Context.ro.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Dezastru de țară. Toți are au băgat mâna acolo să moară în chinuri

  2. n-ar trebui sa fie prea greu sa se rezolve situatia. mai intai rezolvi partea cu dreptul de constructie. reintorci padurea la statutul de rezervatie naturala. Apoi, dupa ce nu se poate construi nimic, pana la solutionarea se pot inchide toate drumurile care intra in padure. fiind drumuri de exploatare este foarte simplu. Numai specialistii au voie si proprietarii pe jos. apoi se pot numara copacii si stabili cine cati are in grija. A disparut copacul – pac cu amenda. Pana la venirea solutiei judiciare vor renunta ei la padure.

    • esti un dulce. procurorul sef sa intre la el in padure pe jos…..si sa-i numeri dumneata copacii….poate ouale.