G4Media.ro

Laurenţiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la protestul din 10 august: Am descoperit o…

Laurenţiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la protestul din 10 august: Am descoperit o maşină cu cocktailuri Molotov

Maiorul Laurenţiu Cazan, care a coordonat acţiunea jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat joi că în timpul mitingului, în zona Ion Mihalache, a fost descoperită o maşină cu cocktailuri Molotov, din care unele persoane „se aprovizionau pentru a acţiona”.

„Pe timpul restabilirii ordinii publice, (…) modul nostru de acţiune a fost direcţionat în principal către zona Titulescu – Buzeşti. Tot acolo am avut şi principalele probleme cu acea baricadă, acele incendii (…) Pe zona Ion Mihalache, (…) în momentul în care colegii noştri acţionau pentru a îndepărta persoanele turbulente, (…) a fost observată o maşină cu sticle incendiare, i-am văzut pur şi simplu când se aprovizionau din acea maşină pentru a acţiona”, a declarat, joi, la TVR 1, Laurenţiu Cazan, comandant al acţiunii din Piaţa Victoriei.

Totodată, el a precizat că, dacă forţele de ordine nu ar fi acţionat, „lucrurile ar fi stat mult mai grav”.

„Consider că din punctul de vedere al intervenţiei a fost exact la momentul potrivit. Am avut violenţe directe împotriva forţelor de ordine, caz în care legea îţi permite să nu mai ai ordin de intervenţie din partea prefectului, ceea ce noi am avut pentru că ne aşteptam până la urmă la aşa ceva. Şi pot să spun sau să anticipez că, dacă nu aveam o intervenţie la momentul respectiv, când lucrurile au degenerat în totalitate, violenţele erau generalizate, lucrurile ar fi stat mult mai grav, probabil că aveam la momentul ulterior inclusiv jandarmi incendiaţi”, a spus Laurenţiu Cazan.

Potrivit acestuia, modul de intervenţie al forţelor de ordine „a fost oportun”.

„Consider că, dacă restabilirea ordinii publice nu se realiza la momentul acela, aveam mult mai multe victime, iar lucrurile degenerau, drept urmare (…) acea maşină pe care am găsit-o undeva în zona Ion Mihalache (…) cu cocktailuri Molotov, sticle incendiare”, a mai afirmat Laurenţiu Cazan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

32 comentarii

  1. eventual valuta, masina de scris automata, arme de foc…

    30 de ani degeaba, aceiasi comunisti conduc tara, cu aceleasi metode, fiindca poporul e majoritar la fel de prost, manipulabil si neinteresat de vot.

  2. Ai descoperit pe ma-ta! Daca masina sia a existat inseamna ca voi ati pus-o acolo! M-am saturat, asa ati facut si in 90’. Cine sa ca creada?

  3. Ati uitat drogurile…

    • si „masina de scris automata de la PeNeTeu”
      … mereu m-am gandit la minerul acela cand am revazut declaratia aceea faimoasa – cat de frustrat era el, gandind: „bai, intelectulii astia oricum nu munceste nimic, acum vine si cu d’astea, cu masini da scris automate – nici la masina nu trebuie sa mai bata, ca bate asta pentru ei… – ai dracu intelectuali, chiar nimica nu vrea sa faca”

  4. Si a mai zis ceva animalul despre israelienii batuti:” am observat ca in zona protestatarii incepusera sa plece cu taxiurille”. Inteleg ca nu trebuiau cumba sa plece nebatuti?

    • Ahh, ma gandesc, daca tot ii cerceteaza pe straini la aeroport la intrarea in tara, sa inceapa direct de acolo cu „cercetarea”.
      Sau pe ala care cica a lovit-o pe jandarmerita si incerca sa iasa din tara, pai sa-i „cerceteze” cu pulanele pe toti care ies din tara, nu?
      Si fraierii de jurnalisti, cum naiba de nu le pun intrebarile astea?

  5. A fost identificat proprietarul mașinii din care care „unele persoane se aprovizionau cu cocktailuri Molotov”? Au fost identificate persoanele care „se aprovizionau cu cocktailuri Molotov”? Ați stabilit proveniența acestor cocktailuri Molotov? Oare chiar crede domnul maior că abuzurile fără precedent ale Jandarmeriei Române ar putea fi justificate?

    • ne-am invatat cu circariile politiei si jandarmeriei de fapt si Antenei3 cu pai era o masina de unde se poate scoate benzina din rezervor si daca faci plinul la o sticla ii pui dop si se poate arunca in jandarmi. Asta e logica lor de „masina cu cocktail-uri molotov”.
      Tot la fel au zis si despre ziaristul de la Hotnews, cica oricine poate sa zica ca e ziarist, oricine poate sa-si faca o legitimatie, etc.

    • Unde este masina cu coktailuri Molotov, doar au confiscat-o nu? Daca nu,au filmat -o nu? Ce nr. de inmatriculare avea? Sau nu le-au luat.
      Va spun eu nr. de inmatriculare:MUIE PSD!
      Si asta minte dupa cum respira!
      Bai animale si brute cu epoleti cereti’va scuze,predati vinovatii si veti putea sa tineti apoi iar capul sus! Dar nu aveti sange in instalatie pentru asta.
      Jeguri ordinare si slugi de-a lui dracu… pardon dragnea!

  6. Mașina invizibilă. Mașina din mintea lor. Mașina pe care nu a văzut-o nimeni. Mașina SF. O fi fost Loreanu ala din backtothefuture?

  7. daca era asa ceva descoperit acum nu era pe toate posturile, aratand cat de bravi sunt batausii de femei si copii?la cate telefoane mobile, camere de filmat la instituii, camerele lor de filmat, sper ca are dovezi si vizuale, pentru ca acum, ei au credibilitatea zero!

  8. Ai descoperit pe ma-ta cu sticle. Nu va este rusine nici macar acum dupa ce vi se arata ca sunteti niste bestii imbracate in jandarmi

  9. Ați descoperit o mare…
    Dacă descopereați ceva erați sâmbătă și duminică pe toate canalele ca sa vă dați mari.

  10. Pai si dovezile unde sunt? Ati postat articolul asta fara un fact check? Lasati povestea asta sa circule la fel cum ati lasat sa circule povestea cu femeia-jandarm?

  11. Draga G4Media, unde sunt dovezile pentru aceste afirmatii? Pe bune acum, facem aceeasi greseala ca in cazul povestii cu femeia-jandarm?

  12. Masina de facut bani de la pnleu,drogurile de la pnt, loviturile criminsle din spate ori oamenilor cu mainile ridicate, toate acestea sunt parca regizate sa semene cu 1990. Este f greu de inteles determinarea cu care acesti oameni doresc oasemanare intre cele doua momente. Evenimentele din 90 ne-au scos pentru sni buni din lumea civilizata.

  13. Jeg mancator de kkt ce esti…ai gasit-o pe mata…droguri, bani falsi, reviste porno, masini de scris n-ai gasit?
    Mizerie de om ce esti…umpli haina militara de dezonoare
    Muie PSD!!!!

  14. erau cateva zeci de masini acolo, le-ati controlat pe toate sau v-ati dus tintit pe o sursa de informatie?….hmmmm…e cam gogonata, la fel ca si faptul ca ati vazut jandarmi cu mainile si picioarele rupte, ca s-a aruncat cu borduri in voi…ce fel de ”urias” din piata, batut de voi, ar fi avut puterea de a smulge niste borduri si de a le arunca cu forta intr-un jandarm ?…asta era scenariul pe care trebuia sa-l urmariti ?…

  15. Ganditi-va: dacă masina cu sticle incendiare ar fi existat, nu am fi văzut măcar o sticlă incendiară? Sau nu ne-ar fi spus încă de la început? Că tot au vehiculat minciuni hilare cum ar fi cea cu bordurile aruncate din spate, de huligani, pe deasupra capetelor manifestanților pașnici sau cea cu femeia jandarm paralizată, toate ca sa inventeze o justificare pentru necesitatea intervenției in forță. Săraca, femeia bătută mergea pe picioare, deci oricine putea sa isi dea seama ca nu are coloana fracturata, pe când masina era semn clar de ” rebeliune legionară” ca in 90, la Piața Universității

  16. Da stiu si valuta, masina de facut bani, droguri, toate la sediul PNT… Deja Vu cu declaratiile voastre de tot kktul. Demisia nesimtitilor, si puscaria pentru batausi!

  17. Daca au gasit mașina aia sa arate poze sa o identifice ca nu trăim in evul mediu. Se pare ca jandarmii lanseaza stiri false ca muniție pentru televiziunile penalilor. Si comunistii făceau la fel ca sa justifice arestarea cuiva incomod ii băgau o arma in buzunar apoi il acuzau de port de arma ilegal.

  18. Daca a vazut cu ochii lui o masina cu sticle incendiare, n-a prins-o, n-a fotografiat-o?!
    Ce dovada are?!
    Ca de minciuni specifice arsenalului PSD+ALDE s-a saturat poporul.
    Dispareti dracului, parazitii societatii!

  19. Dragi mineri, valuta si masina de scris, nu?

  20. Da, dom’le, aşa ie! Ieream de faţă când s-a descoperit maşina aia a dujmanilor boborului.
    Şi culmea, nu iereau doar sticle incendiare simple, ci coctailuri Molotov confecţionate de însuşi Soros. Se vedea clar după urmele de dolari dupe iele.

  21. Maiorul Laurențiu Cazan:”Rectificare: in mașină a fost descoperit insuși Molotov, care „trăsese la măsea” o cantitate semnificativă de lichid volatil și inflamabil, pentru a-și justifica renumele…”

  22. Un cacat in uniforma albastra se vrea martir in fata tribului de cacati cu caschete si pulan. Unde sunt retinerile daca au fost sute de violenti? A cui e masina cu molotoave ca de aia inmatriculam toate vehiculele ….

  23. Cea mai mincinoasă meserie
    Numai in Jandarmerie!
    Similar cu stirile false din epoca mineriadelor din 1990: masini de tipărit bani falsi, arme, droguri la partidele istorice.
    Miliția care era inima partidului=Jandarmeria de azi care bate, bate,bate…

  24. Uitati-va ce frumos povesteste Seful Jjandarmilor la proteste, cum NU spune nimic decat vorbe goale!
    Si ce-ai FACUT cu masina aia cu sticle incendiare?
    Ce numar are, cine e proprietarul, i-ati PRINS pe cei „care se aprovizionau”, cine sunt si cine i-a trimis, de ce NU sunt retinuti si ei, de ce doar cativa agresori sunt retinuti?!
    Individul povesteste la TVR1 ca la sediul PSD, nici o Intrebare INCOMODA de la Ema Zeicescu, care a avut Ordine CLARE: FARA intrebari incomode, TVR e al PSD!
    Cazan asta trebuia bombardat cu intrebari, de ce NU a mers SEARA la Realitatea TV, de ce a mers la PRANZ, ora cu Audienta ZERO la TVR 1- PSD?
    Rusine, impostorilor, Cazan si TVR1 sunt complicii lui Dragnea!

  25. Masina „descoperita” de cretinul de la Jandamineri” este CEA CARE SE VEDE IN FOTOGRAFIE !! Asa este clar ca declaratia trogloditului este LA OBIECT – „vazut in poza” ! SIKTIR JAVRE PSD-ALDE !

  26. Pe mine unul ma ia capul cand vad ca astia nu stiu ce sa mai inventeze ca sa se scoata cu interventia lor de cacat! Cand au vazut ca li se demonteaza toate „argumentele” au zis sa mai inventeze un rahat: o masina plina ochi de cocktailuri molotov din care multimea pasnica se aproviziona ca sa… ca sa le ia acasa?! Si masina asta, fara numere de inmatriculare, in timp ce erau ei gata gata sa puna mana pe ea, a disparut ma! Cand sa o atinga s-a facut asa usor trasparenta, apoi si mai transparenta, pana cand nu a mai ramas nimic! Si la fel s-au evaporat si oamenii care luau sticle din ea! Ce sa mai , am vazut chiar si eu cu ochii mei ca eram in zona aceea! Condamnati la ardere pe rug pentru vrajitorie toti protestatarii si ati rezolvat-o!