G4Media.ro

Lavrov despre planul de pace în 10 puncte al Ucrainei: ”Complet nefezabil”…

Sursa foto: OZAN KOSE / AFP

Lavrov despre planul de pace în 10 puncte al Ucrainei: ”Complet nefezabil” / Rusia, agresorul Ucrainei, respinge și propunerile ONU privind reluarea coridorului de export de cereale

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că planul de pace al Ucrainei, precum şi cele mai recente propuneri ale ONU de reluare a iniţiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră sunt ambele “nerealiste”, transmite Agerpres, care preia Reuters.

Lavrov este unul dintre stâlpii regimului de la Kremlin, responsabil pentru invazia din Ucraina soldată cu zeci de mii de victime. Lavrov s-a remarcat prin susținerea necondiționată a liderului autoritar Vladimir Putin și prin utilizarea unor minciuni crase prin care a justificat invazia.

De altfel, Lavrov este deseori ironizat în timpul aparițiilor sale publice din cauza minciunilor cu care își argumentează pozițiile politice.

Lavrov a vorbit într-o conferinţă de presă după o săptămână de diplomaţie globală intensă la adunarea anuală a liderilor lumii la sediul ONU din New York, unde Ucraina şi aliaţii săi vestici au căutat să strângă sprijin pentru Kiev.

“Este complet nefezabil”, a spus Lavrov despre planul de pace în zece puncte promovat de Kiev. “Nu este posibil să fie implementat. Nu este realist şi toată lumea înţelege acest lucru, dar, în acelaşi timp, ei spun că este singura bază pentru negocieri”, a adăugat ministrul rus.

Potrivit lui Lavrov, conflictul va fi soluţionat pe câmpul de luptă dacă Kievul şi aliaţii săi occidentali îşi menţin această poziţie.

El a mai explicat că Moscova a ieşit din iniţiativa privind exportul de cereale pentru că promisiunile făcute Rusiei – printre care eliminarea sancţiunilor împotriva unei bănci agricole ruse şi reconectarea sa la sistemul global SWIFT – nu au fost îndeplinite.

Referitor la cele mai recente propuneri ale ONU de reluare a coridorului de export pentru produse agricole ucrainene, Lavrov a spus că “pur şi simplu nu sunt realiste”.

Pe de altă parte, el a anunţat că va face o vizită la Phenian luna viitoare pentru a continua negocierile cu omologul său pe baza recentelor acorduri între preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. „sudul global”spusa de unul din nordul primitiv siberian.ce are rusia cu „sudul global”numai creierul prajit al lui lavrov poate stii.

  2. Are dreptate. Daca punctul 1 nu e impuscarea lui Putin planul e nefezabil.

  3. Când spune imperiul al minciunilor, cercopitecul se referă la imperiul orcilor.
    Minte așa de mult că s-a dat de gol.

  4. Stire incompleta, la nivelul jurnalismului din Romania…
    Care e acel plan in 10 puncte? Era greu de pus un link?