G4Media.ro

Lavrov laudă modul în care Trump înţelege situaţia privind conflictul din Ucraina

Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

Lavrov laudă modul în care Trump înţelege situaţia privind conflictul din Ucraina

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov l-a lăudat sâmbătă pe preşedintele american Donald Trump, afirmând că acesta înţelege mai bine conflictul din Ucraina decât orice alt lider occidental, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

„Când vorbim despre eliminarea cauzelor fundamentale ale oricărui conflict, inclusiv ale conflictului din Ucraina, aceasta este singura modalitate de a rezolva problema şi de a stabili o pace de lungă durată. Înlăturarea cauzelor fundamentale”, a declarat Lavrov la Antalya Diplomacy Forum, eveniment organizat în sudul Turciei.

„Preşedintele Trump a fost primul şi până acum, cred, aproape singurul dintre liderii occidentali care, în repetate rânduri, cu convingere, a declarat că a fost o mare greşeală ca Ucraina să fie atrasă în NATO. Şi aceasta este una dintre cauzele fundamentale pe care le-am menţionat de atâtea ori”, a spus Lavrov.

Preşedintele Vladimir Putin, care a lansat invazia rusă în Ucraina în februarie 2022, a afirmat în nenumărate rânduri că dorinţa Ucrainei de a adera la NATO este o ameninţare la adresa Rusiei.

Declaraţiile lui Lavrov au loc după discuţiile de vineri de la Sankt Petersburg dintre Putin şi emisarul special al lui Trump, Steve Witkoff, despre un acord de pace în Ucraina.

Referindu-se la acordul dintre Ucraina şi Rusia privind încetarea atacurilor asupra infrastructurilor energetice, Lavrov a declarat că Moscova s-a ţinut de cuvânt şi a acuzat Kievul că loveşte infrastructură energetică rusă aproape în fiecare zi.

„Le-am dat colegilor noştri din Turcia, ministrului (de externe) (Hakan) Fidan, ceea ce le-am dat şi americanilor, ONU, OSCE – lista de fapte care enumeră atacurile Ucrainei în ultimele trei săptămâni împotriva infrastructurii energetice ruse”, a mai spus Lavrov.

Ministrul turc de externe Hakan Fidan şi omologul său rus Serghei Lavrov s-au întâlnit sâmbătă, în marja Antalya Diplomacy Forum, pentru a discuta despre conflictul din Ucraina şi siguranţa navigaţiei în Marea Neagră, notează Xinhua.

În timpul întrevederii, cei doi miniştri au trecut în revistă relaţiile dintre Turcia şi Rusia şi au discutat oportunităţi de cooperare, în special în sectorul energetic, a informat agenţia de presă turcă Anadolu, citând două surse diplomatice turce.

Discuţiile s-au concentrat şi pe asigurarea unei navigaţii sigure în Marea Neagră, un subiect de o importanţă tot mai mare din cauza tensiunilor regionale.

Cei doi au discutat, de asemenea, despre conflictul în curs între Rusia şi Ucraina, inclusiv eforturile de a ajunge la o încetare a focului, potrivit surselor citate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.