G4Media.ro

Liderului extremei drepte din Olanda, Geert Wilders, şi partenerii săi au stabilit…

Sursa Foto: Facebook/ Geert Wilders

Liderului extremei drepte din Olanda, Geert Wilders, şi partenerii săi au stabilit componenţa viitorului guvern

Liderul dreptei radicale olandeze, Geert Wilders, a ajuns marţi la un acord cu cele trei formaţiuni partenere de dreapta asupra distribuirii posturilor ministeriale şi nominalizărilor în aceste posturi în viitorul guvern, în care formaţiunea sa va conduce cinci ministere, printre care şi cel al imigraţiei, relatează agenţiile DPA şi EFE conform Agerpres.

Într-o scurtă declaraţie de presă, Geert Wilders, liderul Partidului pentru Libertate (PVV), a anunţat că a convenit deja cu formaţiunile Noul Contract Social (NSC), Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD – formaţiunea liberală a premierului în exerciţiu Mark Rutte) şi cu formaţiunea de extremă dreapta Mişcarea Fermier-Cetăţean (BBB) asupra alcătuirii guvernului. „Deja o avem şi restul veţi afla mai târziu. Suntem foarte mulţumiţi, acum avem un acord”, a semnalat liderul dreptei radicale, a cărui formaţiune a câştigat alegerile legislative în noiembrie, dar de atunci poartă negocieri dificile pentru alcătuirea unei coaliţii de dreapta.

Formaţiunile NSC şi VVD au fost mereu reticente să colaboreze cu Wilders, care în campania electorală a criticat „dictatele” UE, a cerut expulzarea migranţilor ilegali, interzicerea şcolilor musulmane, a Coranului şi moscheilor în Olanda, precum şi convocarea unui referendum pentru un „Nexit” în vederea ieşirii Olandei din UE, după modelul Brexit-ului.

Prin urmare, pentru a putea forma o coaliţie, Wilders şi-a nuanţat o parte din aceste poziţii şi a făcut concesii succesive, renunţând inclusiv la aspiraţia de a deveni premier. În cele din urmă, la sfârşitul lunii mai cele patru partide ale viitoarei coaliţii au ajuns la un consens asupra premierului, acesta urmând să fie Dick Schoof, un funcţionar cu experienţă în chestiuni de securitate şi azil pentru migranţi, transmite Agerpres.

Însă până la învestirea noului guvern va mai dura. Data de 26 iunie este, a priori, termenul limită pentru definitivarea echipei de guvernare. Urmează apoi dezbateri în parlament şi în final primirea noului guvern de către regele Ţărilor de Jos, Willem-Alexander. Pe parcursul verii va fi definitivat programul de guvernare, deocamdată fiind stabilite doar liniile generale ale acestuia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează