Le-am vorbit despre Holocaustul din România unor elevi și profesori de istorie: o atitudine diferită față de miile de comentarii antisemite la articole

În România există o categorie de oameni care nu se lasă duși de valul de antisemitism care bântuie internetul românesc și care sunt dornici să afle cât mai multe despre Holocaustul din România, acest eveniment istoric relativ recent care este însă atât de puțin cunoscut și a cărui menționare provoacă adeseori reacții de iritare.

Este ceea ce am constatat miercuri 10 martie când am răspuns invitației profesorului de istorie de liceu Marcel Bartic de a vorbi pe acest subiect unui auditoriu pe internet compus din elevi și profesori de istorie.

Trebuie să spun că Marcel Bartic este un om competent și inimos, cu o mentalitate de tip occidental, un model pentru orice dascăl din România. Întâlnirea organizată cu ajutorul platformei ZOOM a durat 80 de minute și a atras circa 100 de persoane, inclusiv prin difuzare în direct pe Facebook.

Marcel Bartic a început discuția prin prezentarea unui scurt film de 3 minute și 30 de secunde în care o supraviețuitoare a Holocaustului din Transnistria, Esther Gelbelman, a povestit experiența cumplită din lagărul de exterminare de la Bogdanovka, unde peste 40.000 de evrei au fost uciși în ceva mai mult de o lună la sfârșitul lui decembrie 1941.

Le-am spus după aceea elevilor și profesorilor despre această persoană remarcabilă, evreică originară din Chișinău, care și-a văzut fratele executat de un militar român, despre care am aflat din cartea “Evrei treceți Nistrul”, scrisă de Sonia Palty, care a făcut parte din singurul lot de evrei bucureșteni deportați în Transnistria din ordinul lui Ion Antonescu.

Am auzit-o pe Ester Gelbelman vorbind într-o română curată în 2004 într-un interviu la BBC cu prilejul publicării Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. Iar Sonia Palty, care a ajuns la Bogdanovka după oprirea execuțiilor numea acest lagăr “Un Auschwitz antonescian” – cel mai cumplit loc de exterminare aflat sub administrație românească.

Setea de cunoaștere

Am vorbit apoi despre diferite momente ale Holocaustului din România – pogromurile de la Dorohoi, București și Iași, “curățarea terenului” în Basarabia, nordul Bucovinei și Herța, deportările în Transnistria, lucruri necunoscute multora din auditoriu.

Au venit întrebări: ce s-ar fi întâmplat dacă legionarii îl învingeau pe Antonescu în ianuarie 1941, de ce există atât de mulți negaționiști, au existat în lagărele românești din timpul Holocaustului torționari de tipului doctorului Josef Mengele de la Auschwitz, etc.

Am avut parte și de un troll venit de pe Facebook, care într-un limbaj de elev de școală primară a strigat ceva despre “țiganii români”, dar care a fost evacuat rapid de Marcel Bartic.

Mai surprinzător a fost un tânăr care a spus că experimentele pe oameni din lagărele naziste au fost benefice pentru medicină. L-am întrerupt și i-am spus să înceteze cu propaganda nazistă, după care a postat un mesaj tipic negaționist “Istoria e scrisă de învingători”.

Per ansamblu însă a fost o discuție foarte utilă, care a dovedit că există o contrapondere la miile de comentarii antisemite și negaționiste la articolele pe care le public pe tema Holocaustului din România. Sunt niște oameni dornici de cunoaștere a acestui eveniment tragic din istoria României, care realizează diferența între regimul fascist și genocidar al lui Ion Antonescu și poporul român.

E un început care poate demonstra că românii nu sunt în majoritatea lor antisemiți și că cunoașterea și acceptarea existenței unui Holocaust în România nu poate avea decât un efect benefic pentru consolidarea reflexelor democratice într-o țară membru al Uniunii Europene.

Notă: Petru Clej este jurnalist Radio France Internationale stabilit la Londra. A fost editor BBC iar în prezent ține cursul gratuit de jurnalism radio și online organizat în colaborare cu G4Media.ro