„Le datorăm eroilor de la Timișoara libertatea și mai ales demnitatea ca popor”, afirmă istoricul Cosmin Popa / Abia după 35 de ani, Comunismul și Revoluția devin materii care se vor studia în școlile din România

Acum 35 de ani, pe 17 decembrie, mureau, la Timișoara, strigând „Libertate”, primii eroi ai Revoluției. Au căzut ținându-se de mâini în fața tancurilor și a mitralierelor, crezând, nevinovat, că gloanțele represiunii ceaușiste erau oarbe. Sângele lor a fost spălat apoi de pe caldarâm, iar zeci de trupuri au fost arse și cenușa aruncată într-o gură de canal. În graba de a-și șterge urmele, regimul criminal le lua mamelor și mormintele la care să își poată plânge fiii.

De libertatea cu care au murit atunci pe buze acei tineri ne bucurăm noi, în România de astăzi. O țară care prosperă în Uniunea Europeană și ale cărei granițe sunt apărate de cea mai puternică alianță militară internațională, NATO.

Numele eroilor de acum 35 de ani au fost rostite mult prea puțin, de-a lungul acestor ani, și în final, chiar uitate. Ele nu și-au găsit loc nici măcar în manualele de istorie, în care capitolul despre Revoluție e tratat în câteva pagini, motiv pentru care generații întregi au ieșit de pe băncile școlilor fără să știe mai nimic despre momentul 0 al istoriei noastre recente.

De ce mai înseamnă atât de puțin 17 decembrie pentru societatea românească de astăzi? Am încercat să găsim răspunsuri împreună cu istoricul Cosmin Popa, cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european.

Cosmin Popa: Data pe care o marcăm astăzi este foarte importantă pentru că reprezintă începutul, dacă vreți, oficial al Revoluției anticomuniste din România. Spre deosebire de tot ceea ce s-a petrecut după aceea în România, dinamica evenimentelor din Timișoara ne este foarte clară. Ne sunt clare motivațiile și acțiunile celor care au contestat regimul în stradă, dar și acțiunile aparatului de represiune, în toate componentele sale, începând cu trupele de securitate, continuând cu cele de miliție, cele ale Ministerului Apărării Naționale și sfârșind cu activul de partid. Cred că este puțin nedrept să spunem că momentul Timișoara nu mai înseamnă nimic, dar nici foarte departe de adevăr. În pofida dramatismului și a eroismului celor care au ieșit atunci în stradă, a celor care au fost omorâți de forțele de represiune ale regimului comunist, nu am reușit să punem în practică un cult modern al eroilor Timișoarei. Indiferent de cine a preluat puterea la București, confiscând revoluția autentică a celor din Timișoara și din alte orașe, le datorăm eroilor de la Timișoara libertatea și mai ales demnitatea ca popor. Din păcate, piața de idei referitoare la sfârșitul comunismului românesc este în continuare controlată de viziunea care a minimalizat constant rolul curajoaselor proteste din stradă, considerând Revoluția o simplă lovitură de stat. Pe lângă acestea, epidemia de nostalgie totalitară din societatea românească generează o mentalitate colectivă ostilă funciar Revoluției și care bagatelizează scandalos actul de eroism al timișorenilor.

Reporter: Comunismul și Revoluția sunt expediate în câteva pagini în manualele de istorie. Am avut surpriza să constat că sunt profesori de istorie care nu știu mai nimic despre disidentul Gheorghe Ursu, spre exemplu. În acelașit timp, când am ocazia să vorbesc cu copii și tineri despre cum se trăia în acele vremuri, constat că nu au informații, dar sunt foarte interesați să le afle. Cine face manualele de istorie și de ce nu se insistă mai mult pe istoria recentă?

Cosmin Popa: Nu e de mirare că se petrece așa. Nu avem o politică publică a memoriei istorice, nu avem destule locuri ale memoriei și prin urmare cărțile de istorie care au fost scrise nu au reușit să imprime opiniei publice, nici măcar tuturor profesorilor de istorie, o anume viziune cu privire la trecutul comunist. Am avut în schimb decizii ale justiției care ne spuneau că Gheorghe Ursu a fost arestat nu atât pentru vederile sale critice la adresa regimului comunist, cât pentru faptul că făcea trafic de valută, așa cum, pretindea regimul Ceaușescu la acea vreme și ne mai spuneau că Securitatea lui Ceaușescu nu mai era un instrument de represiune, ca în anii ’50. Nu doar fals, dar și jignitor, inclusiv la adresa celor care au murit la Timișoara, București, Sibiu și în ate locuri în timpul Revoluției. Introducerea materiei obligatorii, Istoria comunismului Românesc, dar și a materiei opționale Istoria Revoluției din Decembrie 1989, ar putea începe să mai atenueze din disonanțele cognitive de care suferă o parte a societății românești. Este important cum vor arăta însă manualele și mai ales cum vor fi predate aceste materii. Simpla lor introducere nu este suficientă, dar poate fi un început.

Reporter: România a fost lovită și ea de valul creșterii rapide a procentelor partidelor extremiste, suveraniste, care promit himere sociale și politice. Dincolo de eșecul clasei politice care a dus la nemulțumirea unei părți însemnate a populației, ce rol a avut necunoașterea istoriei recente în felul în care s-a votat la alegeri?

Cosmin Popa: Cred că ignoranța în materie de istorie recentă a jucat un mare rol, dar nu unul esențial. Important a fost și rămâne sentimentul de revoltă la adresa unui mod de a face politică. Sigur că am ajuns aici nu doar din cauza politicianismului, care este principalul responsabil, dar și a lipsei de reacție civică la multele semnale de alarmă care au venit din partea mediului politic. Suveranismul românesc despre care discutăm suferă de o acută inconsistență ideatică. El este mai degrabă o înșiruire de lozinci, combinate cu imprecații comune la adresa „sistemului”, însă el nu propune pe fond nimic, ci doar potențează o stare de revoltă, despre care nu știm unde va duce. Dacă nu va fi atent studiată de cei care dețin cu adevărat puterea în România, riscăm să pierdem ceea ce am realizat până acum, necâștigând nimic în schimb.

Reporter: Se spune despre om că este o ființă liberă. Cu toate acestea, libertatea a fost, de multe ori, dobândită cu vărsare de sânge, de-a lungul istoriei. De ce uită oamenii atât de ușor asta și sunt gata să se lase păcăliți de tot felul de șamani politici care le spun să renunțe la ea? Să fie faptul că ne obișnuim ușor cu binele?

Cosmin Popa: Adevărul este că democrația a rămas în România un fenomen de suprastructură, iar responsabilitățile libertății depășesc pentru mulți dintre noi avantajele acesteia. Paradoxal este că astăzi, când democrația pare atât de fragilă în România, țara se află în cea mai fastă perioadă a sa. Raportate la precedentele istorice, progresele din România sunt fulminante. Totuși, atâta lume vrea ca multe lucruri să se schimbe, iar asta se explică prin faptul că societatea românească este mult mai dinamică și mult mai complexă decât reprezentarea sa politică. Anii de control al procesului democratic prin restrângerea opțiunilor electorale își spun cuvântul și dacă politicienii români nu vor înțelege că reforma trebuie să înceapă cu ei, riscăm ca cei mai mulți dintre români să considere că democrația nu este cea mai bună formă de guvernare.