Le Figaro: Profesorii, neputincioși în fața ofensivei islamiste. Imixtiunea familiilor în conținuturile pedagogice devine tot mai problematică
Pentru profesori, imixtiunea familiilor în conținuturile pedagogice devine tot mai problematică, scrie Le Figaro într-un amplu material dedicat școlii din Hexagon în contextul „ofensivei islamiste”. „Trăim o perioadă nebună”, spune o profesoară. La două luni de la moartea profesorului Dominique Bernard, asasinat la Arras de un terorist islamist care căuta „un profesor de istorie” și care l-a găsit pe acest profesor de franceză, amenințările asupra acestei profesii continuă să apară. Ministrul francez al Educației, Gabriel Attal, vorbește despre întărirea autorității profesorilor, notează publicația din Hexagon.
În urmă cu o săptămână, la Rennes, o elevă de 12 ani, cunoscută pentru probleme de comportament, a amenințat-o cu cuțitul pe profesoara sa de engleză, fără să o rănească. Adolescenta a fost imediat internată, după ce un examen psihiatric a concluzionat că era „un pericol pentru ea însăși”. Cea mai mare dintr-o familie de origine mongolă cu 4 copii, „atee”, a precizat procurorul, eleva fusese exmatriculată în iunie dintr-un alt liceu din Rennes pentru amenințări și insulte la adresa unui profesor și purtase deja un cuțit fără să-l folosească.
Tot săptămâna trecută, a început procesul cu privire la profesorii liceului Jacques-Cartier de lângă Paris, care au decis în bloc să întrerupă orele, ca urmare a acuzațiilor de rasism și islamofobie aduse unei profesoare de franceză care le-a arătat elevilor pictura Diana și Actaeon, o pictură din secolul al XVII-lea din epoca renascentistă. Potrivit Le Figaro, profesoara le-a arătat elevilor, în cadrul unui curs de deschidere a copiilor către artă, pictura de Giuseppe Cesari reprezentând zeița și nimfele goale. Câțiva elevi s-au declarat șocați de vederea celor cinci femei și o acuză pe profesoară că le-a arătat tabloul pentru a-i șoca „în mod deliberat” pe musulmani. În cele din urmă, elevii și-au cerut scuze, notează publicația din Hexagon.
Incidentul a fost preluat masiv de media, iar ministrul francez al Educației, Gabriel Attal, a plecat în vizită la liceu pe 11 decembrie. Seara, ministrul a promis «o procedură disciplinară împotriva elevilor responsabili de această situație». «Zero impunitate și zero complicitate […]. Este o întreagă cultură care trebuie schimbată. Fiecare act, fiecare încercare, fiecare știrbire a autorității unui profesor sau a regulilor noastre comune nu trebuie să fie trecută cu vederea», a declarat ministrul francez al Educației, Gabriel Attal.
Un profesor a semnalat că tot mai mulți elevi refuză să meargă în excursii școlare, fiind din ce în ce mai intransigenți cu privire la principiile lor religioase.
Foto: Facebook.com/Ministère de l’Education nationale et de la Jeunesse
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu