Le Monde: Alegerile locale Turcia, o înfrângere usturătoare pentru Erdogan

Pierderea, duminică, a unor municipalități ca Istanbul și Ankara de către AKP arată că președintele turc Erdogan, devenit din ce în ce mai naționalist și autoritar, s-a decuplat de părțile cele mai dinamice ale țării, scrie Le Monde într-un editorial preluat de Rador.

Eșecul este usturător pentru foarte autoritarul președinte turc, Recep Tayyip Erdogan. Fostul primar al metropolei de la Bosfor amintea că “a câștiga Istanbulul înseamnă a câștiga Turcia”. În ciuda tuturor mijloacelor puse în acțiune și a controlului media, AKP (Partidul Justiției și Dezvoltării), partidul islamist aflat la putere din 2002, a pierdut, la scrutinul din 31 martie, primăria Istanbulului, ca și pe cea a capitalei, Ankara, și numeroase alte orașe. Pentru partidul președintelui, este un eșec fără precedent, chiar dacă rămâne prima forță politică a țării. Pentru Turcia, este o cotitură politică majoră.

Într-adevăr, cucerirea puterii de către islamismul politic turc a început în 1994 cu cea a marilor orașe, printre care Ankara și Istanbul. Pe fond de mari lucrări, de clientelism și de supraveghere socială, AKP a făcut de un sfert de secol o vitrină politică din gestionarea municipală. Dar dacă ea satisface un electorat sunnit conservator, această implacabilă islamizare șochează vechile elite republicane și noile clase mijlocii deschise spre lume. Cât despre dl Erdogan, care se poziționa la început ca liberal și pro-european, el a devenit din ce în ce mai naționalist și autoritar și s-a desprins de părțile cele mai dinamice ale țării.

A crea o alternativă credibilă

De fapt, dincolo de mizele locale, scrutinul din 31 martie s-a transformat în referendum pentru sau contra omului forte al țării. “Raisul” s-a angajat în profunzime în campaniile municipale, ținând până la cinci mitinguri pe zi pentru a încerca să contracareze nemulțumirea tot mai mare a opiniei publice față de degradarea situației economice. Alimentată de prăbușirea lirei turcești, inflația este galopantă. Or succesele economice – venitul pe locuitor s-a triplat în 17 ani, chiar dacă prăpastia dintre bogați și săraci n-a încetat să crească – au fost, până acum, cel mai bun atu electoral al puterii.

Pentru a-și mobiliza electoratul, președintele turc a profitat încă o dată de teamă și polarizare. “Nu sunt numai alegeri pentru primari, ci și pentru supraviețuirea noastră”, n-a încetat el să repete, vorbind despre pericolele de la frontiere ca și despre pretinsele comploturi externe și interne și ațâțând toate fracturile dintre sunniți și aleviți, dintre kurzi și turci, dintre laici și credincioși. Dar această retorică și-a pierdut eficacitatea. În ciuda represiunii brutale (55.000 de arestări și 150.000 de funcționari demiși) care a urmat loviturii militare ratate din iulie 2016, societatea civilă turcă continuă să reziste. Inclusiv la urne.

Alegerile turcești nu sunt desigur cu adevărat echitabile, având în vedere inegalitatea mijloacelor între regim și opoziție. Neregulile și fraudele nu au lipsit. Dar rezultatul nu este sigur dinainte, ca în Rusia lui Putin – acest vot a făcut o nouă demonstrație în acest sens. Este rândul opoziției să tragă toate învățămintele, începând cu necesitatea de a se uni în spatele unui candidat așa cum a făcut atât la Istanbul cât și la Ankara. Polarizarea extremă pe care mizează Erdogan are un efect de bumerang.

Dacă are sprijinul entuziast al unui turc din doi, el este urât de cealaltă jumătate a țării. Marea provocare pentru o opoziție turcă încă foarte divizată este deci clară: a crea o alternativă credibilă la acest lider care se vede un nou sultan.

Traducere Rador: Gabriela Sîrbu

Foto: Contul oficial de Facebook