Le Monde: Problema trimiterii de tancuri în Ucraina: Aliații Kievului se tem să fie catalogați de Rusia drept „cobeligeranți”. Când o țară este considerată parte din război?

După ce a dat undă verde pentru trimiterea de tancuri Leopard 2 în Ucraina, Olaf Scholz și-a dublat explicațiile pentru a-și justifica decizia, luată după câteva luni de amânare. „Facem ceea ce este necesar și posibil pentru a sprijini Ucraina, dar în același timp împiedicăm o escaladare a conflictului spre un război între Rusia și NATO”, a declarat cancelarul german pentru Bundestag, miercuri, 25 ianuarie, relatează Le Monde, citată de Rador.

Ambasadorul Rusiei la Berlin a indicat imediat o „decizie extrem de periculoasă”, dezvăluind dorința de „escaladare permanentă” a Germaniei și a aliaților Kievului. Joi dimineață, Kremlinul a denunțat la rândul său „implicarea directă” a Occidentului în conflict.

Dubla preocupare a cancelarului – de a sprijini Ucraina și de a evita un conflict direct cu Rusia – este emblematică pentru linia pe care occidentalii au încercat să nu o încalce încă de la începutul invaziei ruse, în urmă cu aproape un an.

Înarmarea Ucrainei cu tancuri are ca scop, în primul rând, să ajute Kievul să reziste dacă Rusia lansează noi atacuri după o posibilă mobilizare suplimentară în următoarele săptămâni. Este vorba și de a ajuta Kievul să recâștige cât mai mult teritoriu pierdut, în speranța încă îndepărtată de a alunga armata rusă din țară sau, cel puțin, de a se afla într-o poziție de forță în ipoteza unei negocieri.

Iarna nu a înghețat complet linia frontului și ucrainenii se tem, la fel ca și aliații lor, de o nouă ofensivă rusă înainte de sfârșitul iernii sau în primăvară. Nici Vladimir Putin, nici Volodimir Zelenski nu vor să audă de o încetare a focului. O astfel de perspectivă ar fi o recunoaștere a eșecului pentru președintele rus, care a cerut o predare totală din partea Ucrainei după lansarea „operațiunii sale speciale”. Pentru liderul ucrainean, o încetare a ostilităților ar fi în avantajul agresorului rus, care și-ar consolida câștigurile teritoriale, privând în același timp Ucraina de posibilitatea de a-și continua contraofensivele în Donbas sau chiar în Crimeea.

„Negocierile sunt văzute în ambele tabere ca un mijloc de pregătire pentru următoarea lovitură”, observă Thomas Gomart, directorul Institutului Francez de Relații Internaționale, pentru a avertiza împotriva oricărei accelerări în acest proces. O modalitate de a răspunde celor care, la fel ca fostul deputat pentru Paris Pierre Lellouche, consideră că a venit timpul unei „ieșiri din criză” negociate, pentru a evita o spirală și mai mortală, chiar o confruntare nucleară.

Chiar și Emmanuel Macron și Olaf Scholz, care au făcut totul timp de unsprezece luni pentru a menține deschis un canal de comunicare cu șeful Kremlinului, au înțeles că negocierile pe care le cer atunci când ucrainenii vor fi pregătiți pentru asta nu ar trebui să fie la ordinea zilei și că urgența este acum să-și întărească sprijinul militar pentru Kiev, fără a intra în război cu Rusia.

În acest context, sprijinul militar occidental constituie un act de cobeligeranță? Potrivit specialiștilor, niciun text legal nu definește exact unde începe cobeligeranța. Mai multe convenții, precum Carta Națiunilor Unite din 1945 sau Convențiile de la Geneva din 1949, precizează anumite elemente, dar „niciunul dintre aceste corpusuri nu oferă un răspuns definitiv”, estimează cercetătorul în dreptul conflictelor armate Julia Grignon, într-un notă publicată în mai 2022 de Institutul de Cercetări Strategice al Înaltei Școli de Studii Militare.

„Acțiunea de a finanța, de a dota o țară prin furnizarea de armament, de exemplu, a informării sau antrenării unor forțe armate altele decât propriile sale trupe (…) nu este de natură să permită considerarea unui stat drept „parte la un conflict armat” internațional și, prin urmare, „cobeligerant” în sensul dreptului conflictului armat”, crede ea, contrar declarațiilor ruse.

„Nu există cobeligerantă până când nu trimitem trupe în uniformă să lupte în Ucraina, ceea ce nu vom face. Cobeligeranța este un argument al rușilor”, spune Bruno Tertrais, director adjunct al Fundației pentru Cercetare Strategică. „Rusia poartă război împotriva Ucrainei din 2014, conflictul a intrat într-o altă dimensiune în 2022 și inventează un război cu „Occidentul colectiv”, așa cum spune Putin”, crede Thomas Gomart. „NATO, însă, nu i-a declarat război și oferă ajutor militar pentru a ajuta Ucraina pentru a se apăra”.

Elysée a repetat miercuri: contrar a ceea ce susține Moscova, livrarea tancurilor de luptă către Ucraina „nu este escaladare”, deoarece Kievul le folosește doar pentru a-și elibera teritoriile. Pentru a se asigura de acest lucru, aliații impun ucrainenilor un „cadru de angajare” foarte strict pentru materialele furnizate, chiar dacă este vorba de informații clasificate. Potrivit unei surse franceze, Parisul a cerut – printre alte condiții – ca niciunul dintre tancurile sale ușoare AMX-10 RC, pe care Emmanuel Macron a anunțat pe 4 ianuarie că le va livra, să nu fie folosit pe teritoriul Rusiei.

Din acest motiv, aliații occidentali ai Kievului refuză să furnizeze anumite echipamente militare. De luni de zile, ucrainenii cer Statelor Unite să le livreze rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte rusești departe de front. Denumite ATACMS (Army Tactical Missile System), aceste proiectile ghidate au o rază de acțiune de până la 300 de kilometri, de aproape patru ori mai mare decât cea a celor mai puternice rachete pe care le au la dispoziție în acest moment ucrainenii. „Americanii cred că există un risc prea mare ca ucrainenii să le folosească pentru a lovi ținte adânc în teritoriul Rusiei”, explică o sursă militară în justificarea refuzului Washingtonului.

Aceeași reținere se aplică aeronavelor de luptă, cel puțin pentru moment. Nerăbdător să-și susțină operațiunile la sol, dar și să impună aeronavelor rusești o formă de „zonă interzisă” deasupra Ucrainei, Volodimir Zelenski a cerut în repetate rânduri occidentalilor să-i livreze avioane F-16, avioane de luptă americane mai vechi, dar relativ ușor de manevrat de către piloți obișnuiți cu avioanele de origine sovietică.

Washingtonul, ca și alte capitale europene, refuză să facă acest lucru, temându-se că avioanele ar duce războiul la un nou nivel. Această reținere, la fel ca cea avansată o vreme pentru tancurile grele, nu va putea, totuși, să dureze. „În decembrie [2022] am avut o dezbatere despre apărarea sol-aer. În ianuarie am discutat despre tancurile de luptă. În februarie vom discuta despre avioane de luptă”, prezice anturajul ministrului francez al Forțelor Armate, Sébastien Lecornu.

Sursa: Le Monde/ Rador/ Traducerea: Ruxandra Lambru