Le Monde: Capcana alianţei cu extrema dreaptă în Suedia / Beneficiul electoral pe care Democrații Suedezi l-au obținut de pe urma renunțării de către conservatori la dreapta moderată îi plasează acum în centrul noii coaliții parlamentare

Este oare conceptul Suedia – model de democrație scandinavă, moderată până la plictis – de domeniul trecutului? Rezultatul alegerilor legislative din 11 septembrie este aparent fără drept de apel. Ce-i drept, scrutinul a fost foarte strâns: doar trei locuri separă coaliția parlamentară de dreapta, care a câștigat, de cea de stânga, iar soliditatea noii majorități este deja pusă sub semnul întrebării. Pentru prima dată în istoria acestei țări, puterea va fi exercitată de un bloc extins până la dreapta radicală, întruchipat de Partidul Democraților Suedezi, formațiune născută dintr-un partid declarat neo-nazist, scrie Le Monde.

În decurs de doisprezece ani, acest partid virulent anti-imigrație și-a multiplicat de patru ori reprezentarea, urcând de la 5,7% la 20,6% din voturi. A devenit astfel a doua forță politică a Suediei. Cu mult în urma Partidului Social-Democrat (30,4%) al prim-ministrului în funcție, Magdalena Andersson, care a fost la putere mai puțin de un an, dar înaintea principalului partid de dreapta, Partidul Conservator, care pentru aceste alegeri a schimbat rolul de cordon sanitar cu cel de trambulină. Aceasta din urmă a fost considerată singura modalitate posibilă de a ajunge la putere, potrivit liderului său, Ulf Kristersson.

Rezultatele acestui calcul oportunist ridică, așadar, semne de întrebare cu privire la relevanța lui. Prin integrarea acestei drepte dure în jocul politic suedez, conservatorii l-au ajutat puternic pe liderul Jimmie Akesson în întreprinderea sa de demonizare. Imigrația și insecuritatea, temele sale preferate, au dominat astfel campania legislativă în detrimentul altora mai importante, precum lupta împotriva schimbărilor climatice. Social-democrații, care și-au înăsprit poziția față de migranți cu mult înainte de aceste alegeri, nu sunt nici ei impermeabili.

Beneficiul electoral pe care Democrații Suedezi l-au obținut de pe urma renunțării de către conservatori la dreapta moderată îi plasează acum în centrul noii coaliții parlamentare, fără de care Ulf Kristersson nu va putea guverna. Chiar dacă nu vor face parte din executiv, cu siguranță nu vor ezita să-și monetizeze scump sprijinul, revendicând funcții importante în Parlament sau punând toată greutatea pe contractul de guvernare al noii echipe. Conservatorii au vrut să facă din acest partid o forță auxiliară, dar acum vor avea obligații față de el.

Exemplul suedez de banalizare a celei mai radicale drepte este departe de a fi izolat. Finlanda și Danemarca au deschis, într-adevăr, calea, de fiecare dată cu o strângere severă a șuruburilor politicii migraționiste, inclusiv din partea guvernelor social-democrate.

În Italia, o altă coaliție extinsă la alte formațiuni de extremă dreapta, printre care Fratelli d’Italia, cel mai recent avatar al Movimento sociale italiano, de origine fascistă, va încerca pe 25 septembrie să cucerească puterea, în beneficiul liderului acestuia din urmă, Giorgia Meloni. Coaliţia apără poziții apropiate celei a Democraţilor Suedezi. Cele două partide stau și ele în același grup în Parlamentul European, spre deosebire de aleșii Adunării Naționale franceze.

Diferențele semnificative continuă să separe aceste familii ale dreptei populiste sau naționalist-conservatoare europene, în special în ceea ce privește NATO și Rusia, dar avansul lor constant este invariabil în detrimentul partidelor conservatoare. Departe de a fi colacul de salvare pe care și-l imaginează, mâna întinsă către dreapta radicală poartă cu ea o amenințare existențială pentru aceste partide.

Sursa: Le Monde/ Rador/ Traducerea: Rodezia Costea