G4Media.ro

Le Monde despre Viktor Orban: Un idiot util. Manevrele lui sunt simptomul…

sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP

Le Monde despre Viktor Orban: Un idiot util. Manevrele lui sunt simptomul unei dezorganizări generale a leadershipului occidental

Analiză a publicației franceze Le Monde, via Rador Radio România:

Prim-ministrul ungar profită de slăbiciunea mai multor lideri occidentali pentru a crea probleme atât în interiorul, cât și în afara Uniunii Europene, precum și în NATO. O strategie pe care ar fi greșit să o subestimăm.

Viktor Orban a surprins pe toată lumea mergând, din proprie inițiativă, în primele zile ale președinției maghiare a Consiliului Uniunii Europene într-o „misiune de pace” la Kiev, apoi la Moscova, apoi la Beijing – cu un ocol prin Azerbaidjan. Lovitură de maestru a diplomației maghiare? Flash de geniu al copilului teribil al familiei europene? Mediere secretă, poate, între autocrați care se înțeleg?

Nimic din toate acestea, din păcate. „Misiunea de pace 3.0”, așa cum este numită pompos în videoclipurile în stil Top Gun pe care Viktor Orban le postează pe rețelele de socializare după fiecare etapă, s-a prăbușit luni, 8 iulie, într-o clădire din Kiev care găzduia cel mai mare spital de pediatrie din Ucraina, așa că actorul Top Gun s-a transformat într-un „idiot util”.

De-abia ce a plecat prim-ministrul ungar de la Kremlin, după ce și-a prezentat viziunea despre pace în Ucraina, că Vladimir Putin a și dezlănțuit o grămadă de rachete mortale asupra acestei țări pe care o terorizează de zece ani. La Kiev, o rachetă de croazieră a distrus echivalentul spitalului Necker din Paris și o alta o maternitate, provocând moartea a 27 de persoane, inclusiv mai mulți copii.

Dar, pentru polonezi, paharul a dat pe-afară. Mai puțin flegmatici decât colegii lor din vechile state membre ale UE, liderii de la Varșovia regretă deschis că nu au obstrucționat președinția ungară. Iritarea crește la Varșovia, care a convocat o ședință a celor douăzeci și șapte de ambasadori în UE miercuri, 10 iulie, pentru a discuta cazul ungar. Ce e de făcut cu Viktor Orban? Un cercetător de la think tank-ul The German Marshall Fund al Statelor Unite, Daniel Hegedüs, oferă, pe rețeaua de socializare X, instrucțiuni pentru scurtarea președinției rotative fără a încălca tratatele.

Dar Viktor Orban tocmai a creat împreună cu aleșii partidului său, Fidesz, un grup în Parlamentul European, numit Patrioții pentru Europa; deputații Mitingului Național (RN) i s-au alăturat în seara celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franța și va fi prezidat de Jordan Bardella. Acest nou grup de extremă dreaptă devine astfel a treia formație din Parlamentul de la Strasbourg, retrogradând pe locul cinci Renew Europe, după celălalt grup de extremă dreapta, cel în care se află membrii președintelui Consiliului italian, Giorgia Meloni.

Astfel, chiar dacă Europa a scăpat de cutremurul care ar fi fost ascensiunea la putere a RN la Paris, extrema dreaptă sub diferitele ei forme își croiește drum în UE, pe care caută să o submineze pe plan extern, dar și din interior, încercând să-i slăbească coeziunea.

Aceste atacuri sunt, fără îndoială, un tribut adus rezilienței UE, cu care britanicii se trezesc că doresc să se reconecteze, după ce au găsit calea spre rațiune sub conducerea unui laburist mai calm. Dar acestei reziliențe îi lipsește energia liderilor entuziaști și constructivi, atât de importanți pentru proiectul european. Nici una dintre cele mai mari trei țări fondatoare, Germania, Franța și Italia, nu poate îndeplini acest rol; cancelarul german Olaf Scholz este încurcat în propria complexitate internă; președintele francez, Emmanuel Macron, încearcă cu mare dificultate să controleze furtuna pe care el însuși a stârnit-o; cât despre prim-ministrul italian, o lăudăm pentru că nu s-a alăturat întreprinderii de demolare a UE din partea prietenilor ei politici. Acesta este motivul pentru care Polonia, îngrozită de vidul politic de la Berlin și Paris, cei doi principali parteneri ai săi, a ajuns să preia conducerea și să denunțe jocul dublu al Ungariei.

Manevrele lui Viktor Orban, atât pe scena europeană, cât și pe cea internațională, sunt un simptom al unei dezorganizări generale a leadershipului occidental. La summitul NATO, desfășurat în perioada 9-11 iulie la Washington, unde s-a alăturat omologilor săi, liderul maghiar a remarcat același fenomen: se bucură de statutul de scandalagiu, cel care vrea să intre în club fără să respecte toate regulile, fără ca această atitudine să provoace vreo tulburare majoră.

Asta pentru că Alianța Atlantică caută în aceste zile să se protejeze împotriva unui risc de altă amploare: slăbirea președintelui Joe Biden și posibila întoarcere la Casa Albă a distrugătorului șef, Donald Trump.

Paradoxul este că aceste slăbiciuni la vârf coincid cu o vigoare reînnoită a alianței militare, îmbogățită de doi noi membri, Suedia și Finlanda. La fel ca UE, NATO rezistă. Dar ezitările liderilor occidentali și afișarea disputelor interne deschide un bulevard stăpânului Kremlinului, care continuă să devasteze Ucraina și să provoace Europa fără să pară să sufere de pe urma izolării care ar trebui să-l facă un paria.

Vladimir Putin nu se vede doar cu dictatorul nord-coreean, Kim Jong-un. El se întâlnește regulat cu președintele chinez, Xi Jinping, iar marți l-a primit pe numărul unu al Indiei, Narendra Modi, la casa sa din Novo-Ogariovo, lângă Moscova, cu o căldură pe care Viktor Orban trebuie să o fi invidiat – și care ar trebui să-i încurajeze pe liderii occidentali să se așeze în cele din urmă în formațiune de luptă.

Autor: Sylvie Kauffmann / Traducerea: Ruxandra Lambru

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ați închis secția comentarii pe caz de caniculă ?

  2. Articolul initial este interesant. Pacat ca aveti o limita maxima de cuvinte per articol in timp ce unele articole cu 3 cuvinte si despre nimic le postati de 3-4 ori pe saptamana